Preşedintele CA "Armătura", amendat înca o dată de CNVM

Diana Enache
Piaţa de Capital / 30 martie 2013

Preşedintele CA "Armătura", amendat înca o dată de CNVM

Preşedintele Consiliului de Administraţie "Armătura" (simbol ARM), Gerhard Glinzerer, a fost amendat, joi, de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) cu 50.000 lei, din cauză că firma a propus spre aprobarea acţionarilor majorarea capitalului social, fără respectarea prevederilor legale în vigoare şi a menţinut propunerea şi după atenţionări repetate ale supraveghetorului pieţei de capital.

O altă ordonanţă CNVM, emisă joi, prevede că CA "Armătura" are obligaţia să convoace Aunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor (AGEA) în condiţiile prevăzute de legea numărul 31/1990, care să se desfăşoare în termen de cel mult 45 de zile de la data convocării şi care va avea ca punct pe ordinea de zi reluarea procedurii de majorare a capitalului social al companiei clujene, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.

De asemenea, compania are obligaţia de a transmite la CNVM, fără a depăşi 24 de ore de la data convocării şi de la data desfăşurării AGEA, rapoartele curente referitoare la majorarea capitalului.

Gerhard Glinzerer a mai fost amendat, în luna februarie, de CNVM, cu 10.000 lei, pentru nerespectarea legislaţiei pieţei de capital şi pentru că reprezentanţii Consiliului de Administraţie ai companiei nu au completat ordinea de zi a Adunării Generale a Acţionarilor convocată pentru data de 27/28 aprilie 2011 la solicitarea acţionarilor Broadhurst Investments Limited şi Florian Simion-Popescu. Consiliul de Administraţie al "Armătura" a respins şi solicitarea de a convoca AGA înaintată de Swiss Capital şi FDI Active Dinamic, administrat de către Swiss Capital Asset Management.

Acţionarii au aprobat în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor de pe 7 martie, reducerea capitalului social de la 4 milioane lei, la zero şi, în acelaşi timp, majorarea acestuia cu 4 milioane lei, prin emiterea unui număr de 40 milioane titluri, la valoarea nominală de 0,1 lei/acţiune.

Hotărârea de reducere a capitalului social a venit ca urmare a pierderilor rezultate din activitatea societăţii în ultimii cinci ani, având în vedere diminuarea activului net.

Adrian Simionescu, directorul "Vienna Investment Trust", ne-a spus la acea vreme că strategia conducerii "Armătura" este să evite oferta publică de preluare obligatorie, alegând varianta cea mai ieftină pentru care ar putea să deţină pachetul de 100% din companie, urmând ca după deţinerea pachetului respectiv să facă şi o delistare.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Aceasta operatiune este ilegala, frauduloasa si incalca drepturile actionarilor minoritari. E ca si cum o societate a murit si a inviat sau mai exact toti actionarii au murit dar unul a inviat si ii mosteneste si pe ceilalti.

    Este o interpretare abuziva a legii 31 iar CNVM ar trebui sa faca mai mult decat amenzi, ar trebui sa amendeze legea ca astfel de incercari de frauda sa nu mai existe .  

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb