PREŞEDINTELE CĂTRE FMI: Avem probleme cu fondurile europene şi companiile energetice

A.Z.
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 7 februarie 2011

Ţara noastră are probleme legate de respectarea procedurilor la implementarea, la nivel local, a proiectelor finanţate din bani europeni, a declarat, sâmbătă, preşedintele Traian Băsescu, în cadrul întâlnirii cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Comisiei Europene (CE) şi ai Băncii Mondiale (BM). Potrivit Mediafax, domnia sa a menţionat că ar fi nevoie de asistenţă de la UE în acest sens: "Privind la numărul de proiecte aprobate de CE, putem spune că suntem campioni, dar legat de implementare, suntem blocaţi".

Şeful statului a cerut Departamentului Afacerilor Europene explicaţii, fiind posibil ca problemele să fie legate de proceduri, dar încă nu există date clare în acest sens. Reprezentanţii FMI, CE şi BM au declarat că partea româ­nă trebuie să îi sprijine pe beneficiari în absorbţia acestor fonduri.

Traian Băsescu i-a întrebat pe membrii delegaţiei FMI cât de departe au ajuns cu negocierile pentru un nou acord. "Am ajuns foarte departe. Am constatat progrese făcute de partea română", a răspuns un reprezentant al delegaţiei, menţionând că un subiect important care a fost discutat este cel legat de sectorul energetic. În acest context, şeful statului a spus că partea română are probleme legate de companiile energetice.

El le-a spus membrilor delegaţiei că "dacă noile companii energetice vor fi blocate mult timp în justiţie, este mai bine să fie luate decizii administrative decât să se aştepte, pentru a nu bloca întregul proces".

Băsescu s-a interesat dacă delegaţia a discutat cu Executivul despre problemele legate de buget şi de deficit, iar reprezentanţii delegaţiei au declarat că există veşti îmbucurătoare, România atingându-şi obiectivele asumate. "Guvernul a făcut eforturi legate de deficitul bugetar", a remarcat Jeffrey Franks, şeful delegaţiei FMI în ţara noastră.

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb