Preşedintele francez François Hollande efectuează sâmbătă o vizită în Liban, prima etapă a unui turneu de patru zile în Orientul Mijlociu, care include de asemenea Egipt şi Iordania şi care va dominat de criza refugiaţilor şi lupta împotriva Statului Islamic, relatează AFP.
Preşedintele francez a decolat cu puţin de 08.00 GMT din Paris. El este aşteptat după-amiază la Beirut. Criza refugiaţilor din Siria se va afla în centrul vizitei sale sâmbătă şi duminică în Liban, transmite sursa citată.
Ţara găzduieşte 1,1 milioane de sirieni, echivalentul a un sfert din populaţia sa. Hollande va vizita în special o tabără, unde se va întâlni cu familii siriene care doresc să solicite azil în Franţa, precizează AFP.
Şeful statului francez va avea de asemenea întrevederi cu responsabili politici libanezi, în timp ce ţara se confruntă cu o criză instituţională, neavând preşedinte din mai 2014.
El intenţionează de asemenea să marcheze "sprijinul" Franţei pentru armata libaneză până la reluarea livrărilor de armament francez prevăzute în cadrul unui contract de 2,2 miliarde de euro suspendat la iniţiativa Arabiei Saudite care urma să-l finanţeze.
După Liban, François Hollande îşi va continua turneul în Egipt, duminică şi luni, apoi în Iordania marţi.