Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat astăzi decretele de eliberare din funcţie a consilierilor rămaşi la Palatul Cotroceni după suspendarea lui Traian Băsescu, relatează sursele de presă. Aceştia sunt Iulian Chifu, Iulian Fota, Cristian Diaconescu, Bogdan Drăgoi şi Bogdan Mănoiu.
Crin Antonescu a semnat, tot astăzi, decretul pentru numirea lui Dan Vlaicu în funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Electorale Permanente pentru un mandat de 8 ani.