Preşedintele Iohannis

Ce ne spun primele 100 de zile de mandat despre profilul Preşedintelui Iohannis?

În lipsa altui reper de evaluare am putea să-l împrumutăm chiar pe cel creat de imaginea cu care candidatul Iohannis a cîştigat voturile şi încrederea "jumătăţii care contează" din populaţia alegătorilor României:

"Lege. Nu hoţie.

Fapte. Nu vorbărie".

În privinţa Legii, mandatul prezidenţial nu este foarte generos. Preşedintele nu are drept de iniţiativă legislativă, nu poate face şi propune Parlamentului reglementări cu statut de lege. Nu poate face nici măcar ceea ce parlamentarii sunt ţinuţi să facă, prin statutul lor, adică "să lucreze pe legile propuse", să propună amendamente sau formulări. Preşedintelui îi este îngăduită şi rezervată acţiunea abia în faza finală a procesului de legiferare, aşa cum a fost el construit de prevederile constituţionale, adică la promulgare. Atunci, Preşedintele se bucură de privilegiul de a evalua prevederile legii respective şi, dacă le găseşte, local, parţial sau în ansamblu incompatibile cu valorile constituţiei (nu neapărat neconstituţionale!), ori cu propriul său punct de vedere asupra temei şi a soluţiilor cuprinse în legea cu pricina, atunci poate returna Parlamentului textul, pentru reconsiderare, însoţit de observaţiile şi consideraţiile sale. Furtună într-un pahar cu apă! Parlamentul nu are nici o obligaţie de a ţine în vreun fel cont de poziţia exprimată de Preşedinte şi poate vota încă o dată legea cu pricina fără să modifice nici măcar o virgulă, după care Preşedintele trebuie să o semneze, "ca primarul". Aşa prevede Constituţia! Faptul că este lipsit de iniţiativă legislativă nu înseamnă că Preşedintele nu s-ar putea pronunţa asupra priorităţilor legislative ale ţării, ori asupra soluţiilor de fond în probleme legislative care afectează direct şi general populaţia României, cum sunt cele legate de impozitare, salarizare, cele care reglementează procesul electoral, ori codurile fundamentale ale justiţiei etc. Ar putea să o facă, fie din "cabinetul de la Cotroceni", ba încă şi mai cu greutate politică, în plenul Parlamentului. Deocamdată, Preşedintele Iohannis nu a dat nici nu semn că problemele legiferării şi ale legilor din România s-ar afla în vreun fel pe agenda pe care şi-a asumat-o pentru acest mandat! "Ratarea" cea mai importantă, însă, rămîne implicarea în procesul de elaborare şi definitivare a textului unei noi constituţii pentru România. Nu numai că restricţiile constituţionale ale mandatului prezidenţial nu-l împiedică să-şi asume un asemenea rol, dar o seamă întreagă de consideraţii ar trebui să-i facă evidentă necesitatea implicării sale decisive în organizarea şi desfăşurarea demersului. Aici nu este vorba de a lua Parlamentului privilegiile pe care le are în eventuala "naştere" a unui nou text constituţional, ci de a nu lăsa ca întreaga procedură să se reducă la ce fac cei cîţiva parlamentari care, în întreaga lor viaţă politică, au citit măcar o constituţie de la cap la coadă, nu mai vorbesc de competenţe teoretice pentru înţelegerea şi interpretarea textelor constituţionale. Şi vă asigur că nu sunt mulţi, nici măcar în celebra comisie care se ocupă de problemă! Dacă Preşedintele Iohannis nu stabileşte un traseu care să implice competenţe şi activitatea efectivă a puţinilor experţi europeni în materie, dacă toate discuţiile pe marginea textului se vor reduce la ce crede unul sau altul şi nu vor fi bazate pe studii de impact şi evaluare a experienţei pe care România a parcurs-o deja în aceste două decenii şi jumătate, atunci în loc să intre în Istorie ca Preşedintele primei Constituţii Europene a României, Iohannis va fi consemnat doar ca un alt preşedinte care a ratat o foarte bună ocazie de a face ceva util pentru ţara care l-a ales!

Cu hoţia, preşedintele Iohannis nu a fost deloc prea convingător; deocamdată, desigur. Intervenţia sa la "bilanţurile" DNA şi la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii nu au trasat spaţii şi direcţii, ci doar au glosat pe marginea "telejustiţiei" şi a efectelor ei profund dăunătoare şi pentru oameni şi pentru justiţie. În plus, ambiguitatea faţă de megascandalul de corupţie care încă nu s-a revărsat din dosarele DNA, legate de afacerile licenţelor microsoft, afacerea EADS şi altele, în care personaje politice importante ale vieţii politice sunt deja, ori ar putea să devină implicate cu responsabilităţi ce trebuie cercetate şi calificate juridic, cu instrumentele legii penale, arată că doreşte, deocamdată să evite "terenurile intens minate". Nici în alte dosare grele ale hoţiei la scară gigantică, cum sunt cele din domeniul transporturilor (în special CFR), ale (NE)construcţiei de drumuri, din zona "comerţului" cu medicamente, ba chiar şi din domenii mai "academice", cum ar fi devalizarea sistematică a patrimoniului Academiei Românie, Preşedintele nu a considerat oportun, încă, să spună ceva cu temei celor care l-au ales şi, desigur, instituţiilor care ar trebui să pună capăt "marelui jaf sistematic", ce se lăţeşte încă în şi pe spinarea României. O atitudine precaută este desigur necesară, dar lipsa unei pronunţări hotărîte asupra temei este un minus evident în profilul pe care Preşedintele şi l-a schiţat, deja.

Fapte. Desigur, Preşedintele Iohannis nu a stat deloc pe vatră, la Cotroceni. Există plusuri semnificative, mai ales în agenda internaţională, chiar dacă Preşedintele Iohannis nu a construit nici aici un drum vizibil, al său, pe care să-şi aştearnă mandatul. Cu minus, desigur, ezitările şi neclarităţile care planează asupra constituirii "echipei de la Cotroceni". Chiar dacă nu datorează, legal, ori chiar politic, nimănui explicaţii detaliate asupra procesului de alegere şi confirmare a celor mai apropiaţi colaboratori ai săi, să-ţi începi mandatul cu demisia unuia dintre cei mai vizibili şi importanţi organizatori ai mandatului preşedinţiei, consilierul pentru securitate naţională, este o "faptă" care nu vorbeşte deloc în favoarea "lucrului bine făcut", indiferent a cui a fost, ori între cine se împarte vina pentru ratarea respectivă.

La capitolul "Nu vorbe", Preşedintele este cel mai consecvent cu candidatul Iohannis. Vorbeşte puţin, rar şi, deocamdată, fără nici un impact la nivelul celor care l-au ales. Încă nu le-a spus nimic serios şi semnificativ care să-i intereseze. Nici comunicarea instituţională nu străluceşte, dar acesta este un alt capitol, cel în care ar trebui să evaluăm calităţile manageriale ale Preşedintelui Iohannis. Poate că pentru asta mai este vreme.

"All in all", ori "una peste alta", cum zice limba românească, (sprijinindu-se mai degrabă pe valoarea de evidenţiere a juxtapunerii, decît pe evaluarea prin cuprindere globală, sugerată de formula limbii engleze - interesantă deosebire, nu!), deocamdată avem mai mult o siluetă decît un profil bine conturat de Preşedinte.