Preşedintele Iohannis îi retrage decoraţia "Steaua României" fostului şef al CFR Mihai Necolaiciuc

A.C.
Politică / 28 martie 2017

Mihai Necolaiciuc

Mihai Necolaiciuc

Preşedintele Klaus Iohannis i-a retras decoraţia Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler fostului şef al CFR Mihai Necolaiciuc, condamnat în două dosare penale şi care în prezent execută o pedeapsă de opt ani de închisoare pentru fraudarea companiei.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că preşedintele Klaus Iohannis a semnat, marţi, decretul prin care i-a retras lui Mihai Necolaiciuc decoraţia Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, "având în vedere decizia penală nr. 1758 din 23 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti".

Ordinul i-a fost acordat lui Mihai Necolaiciuc în 1 decembrie 2000 de către fostul preşedinte Ion Iliescu, potrivit News.ro.

Mihai Necolaiciuc este încarcerat la Penitenciarul Poarta Albă.

Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv, în 23 noiembrie 2016, de Curtea de Apel Bucureşti, la opt ani de închisoare, în dosarul în care era acuzat de abuz în serviciu, prejudiciul produs companiei feroviare de către Necolaiciuc şi de către foşti şefi din CFR şi administratori de firme fiind de aproape 57 de milioane de euro.

Într-un alt dosar, Mihai Necolaiciuc a fost condamnat definitiv la patru ani şi şase luni de închisoare în 17 octombrie 2014, pentru utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice. Mai exact, o bună parte din 34,3 milioane de euro, bani obţinuţi prin creditul de la Banca Europeană de Investiţii contractat în anul 2000 pentru diminuarea efectelor inundaţiilor şi reconstruirea infrastructurii feroviare afectate de viituri, au fost cheltuiţi pe servicii de publicitate în presă, saci de folie, radiotelefoane HP, frigidere, aparate de aer condiţionat, salopete din doc, covoare PVC, calendare şi agende. În iulie 2015, după ce a executat nouă luni de închisoare, Necolaiciuc a primit o decizie definitivă de eliberare condiţionată din partea magistraţilor de la Tribunalul Bucureşti, fostul director al companiei CFR fiind pus atunci în libertate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb