Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a declarat sâmbătă după-amiaza că ultimul an a fost unul "dificil", dar şi-a felicitat naţiunea pentru toate realizările în mesajul tradiţional de Anul Nou, scrie AFP.
Putin a declarat, citat de News.ro: "Ultimul an a fost unul dificil, dar toate aceste dificultăţi depăşite ne-au unit. Chestiunea principală este că noi credem în propriile abilităţi şi în această ţară. Noi muncim, muncim cu succes şi realizăm foarte multe lucruri".
Liderul rus şi-a extins felicitările pentru noul an şi către soldaţii ruşi desfăşuraţi de frontul din Siria.
"Avem o ţară uriaşă, unică şi frumoasă. Pace şi prosperitatea pentru patria noastră, Rusia", şi-a încheiat mesajul video Vladimir Putin.
Moscova s-a remarcat ca un jucător puternic în ultimul an, în special prin prezenţa militară semnificativă din Siria, unde a reuşit să intermedieze la finele anului un armistiţiu cu ajutorul diplomaţilor turci şi iranieni, dar în absenţa Washingtonului.
De asemenea, sfârşitul lui 2016 a fost marcat de expulzarea a 35 de diplomaţi ruşi din Statele Unite şi de noi sancţiuni implementate ca reacţie la implicarea hackerilor ruşi în procesul electoral, pentru a înclina balanţa în favoarea republicanului Donald Trump.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.01.2017, 09:27)
2016 a fost dificil pt rusi , la fel cum dificili au fost si ultimii 100 de ani. O tara atat de bogata , dar un popor atat de sarac si usor de manipulat.