Preşedintele vorbeşte

Cui? Parlamentului şi prin el tuturor cetăţenilor României.

De ce? Răspunsul scurt ar fi: pentru că prevederile constituţionale îi pun la dispoziţie această modalitate de adresare oficială.

Răspunsul care interesează, însă, este altul: pentru că are ceva de spus cetăţenilor, oamenilor politici, instituţiilor fundamentale ale guvernării.

Ce are de spus ţării (sic!) Preşedintele României, putem afla, în primă instanţă, chiar din ceea ce spune efectiv; de exemplu, cu ocazia recentului său discurs din Parlament. După cum mai putem afla, cîte ceva, şi din ceea ce nu spune!

Miza anunţată, chiar în deschiderea oficialei alocuţiuni, nu rupe pămîntul, nu face gaură în cer, dar nici nu este una oarecare: Preşedintele ar dori ca ultimul an din actualul mandat al Parlamentului să nu fie unul irosit, ori mai rău, unul în care să aleşii să distrugă, din minore raţiuni de competiţie electorală, bruma de "chinezării" care ne-au mai rămas întregi prin vitrinele magazinului nostru plin cu elefanţi, numit politică. Nu este o cauză mare, nu este neapărat o cauză nobilă, dar... la urma urmei... merită deranjul. "Viziunea" prezidenţială nu este deloc sofisticată şi nici greu de priceput: tot ce trebuie să facă aleşii noştri pentru a nu se duce pe apa sîmbetei ultimul an al mandatului lor se reduce la, "să facă lucrurile altfel"!!! Pare logic, dacă vrem, iar Preşedintele ne spune clar că vrea un altfel de an 2016, atunci trebuie să facem, adică să facă mai ales dumnealor, aleşii,... altfel!

Cum, altfel? Fără să aibă pretenţia că a găsit algoritmul de aur, ori măcar pe cel complet, discursul Preşedintelui răspunde şi la această întrebare. Printr-o invitaţie! Domnia sa le lansează aleşilor o invitaţie... stranie, începînd cu forma ei lingvistică: "vă invit să asumăm împreună cîteva mize majore pentru anul 2016". Nu o să vă obosesc prea mult cu ravagiile pe care incultura lingvistică le face prin limba română, dar boroboaţa este inacceptabil de mare pentru un discurs prezidenţial. Chiar dacă nu scrie în Constituţie şi nici în îndreptarul SPP "Cotroceni, scurt manual de folosire", Preşedintele, în adresările sale publice, mai ales cele elaborate, scrise în prealabil, trebuie să rămînă un utilizator calificat, dacă nu chiar cult, al limbii naţionale. În cazul de faţă... nu este! Verbul a asuma, cu origine latină, care circulă în toate limbile moderne moştenitoare ale gintei, ba şi dincolo de graniţa lor, cum este cazul limbii engleze, are ca nucleu tare de semnificaţie ideea de "a lua asupra sa". Ce să iei asupra ta? Sintagmele uzuale în toate limbile menţionate, construite cu verbul a asuma, se referă la o clasă de elemente pe care alţii nu se prea îndeamnă să le ia asupra lor: un risc, o atribuţie (funcţie), o datorie, o îndatorire, o răspundere etc. Miza nu are a face cu acest context!!! Este, de regulă o sumă de bani sau un obiect de valoare stabilită şi recunoscută, pe care jucătorii trebuie să o dea, nu să o ia, ca "taxă" de participare la oricare dintre iteraţiile jocului de noroc, pentru a avea şansa să cîştige Premiul! În unele situaţii, premiul este constituit doar din totalul taxelor contribuite de jucători, de aceea termenul miză se confundă uneori cu cîştigul. Pe scurt, "să asumi miza" este o construcţie fără sens, izvodită doar din preţiozitate combinată fatal cu incultura lingvistică.

Gradul de inadecvare al discursului, de data aceasta, nu doar lingvistică, creşte de îndată ce aflăm despre ce mize este vorba: începutul recîştigării încrederii în politică, buna funcţionare a instituţiilor într-un stat democratic, continuarea eforturilor... (sic!) şi aşezarea unor pietre de temelie la edificiul constituit de marile sisteme publice!!!

Preşedintele trebuie să afle, o dată şi o dată, că lucrurile la care se referă nu pot fi tratate drept "mize", nici măcar metaforic! Ele constituie nu miza, ci miezul acţiunii politice, al bunei guvernări a ceea ce Preşedintele a numit, cîndva, lucrul bine făcut. A repune pe picioare sistemele de educaţie, sănătate şi altele, de acelaşi calibru, nu este parte a nici unui joc, ci îndatorirea pe care aleşii şi guvernanţii sunt obligaţi să şi-o asume, este raţiunea pentru care ei se află acolo unde se află şi li s-a dat puterea, care li s-a dat!

Inadecvarea devine de-a dreptul dramatică în momentul în care citim, negru pe alb, în discurs, că Preşedintele este doar "preocupat" de modul în care funcţionează ansamblul instituţiilor de stat. Iar, ceea ce-l preocupă pe Preşedinte este "impresia" pe care o dă funcţionarea lor!!! "Acest stat nu poate da impresia unei funcţionări haotice..."

Stimate domnule Preşedinte, este timpul, de mult trecut, să ajungeţi la Cotroceni, altfel spus să vă asumaţi funcţia şi răspunderile de Preşedinte al României!!! Poate veţi afla, astfel, că instituţiile statului numit România nu dau impresia că funcţionează dezordonat, haotic, în care fiecare face ce vrea şi fiecare instituţie are agenda proprie, ci chiar este un stat quasi-eşuat, în care instituţiile funcţionează în cea mai mare măsură haotic, dezordonat, au agenda proprie şi aproape fiecare face ce vrea!!!! Iar răspunderea dumneavoastră nu are nimic de a face nici cu vreo îngrijorare care vă încearcă, aşa ca o durere de măsea, din cînd în cînd, nici cu eventualele spasme de durere în care vă aruncă respectivele constatări. Ele nu interesează pe nimeni, în orice caz nu pe noi, alegătorii dumneavoastră. Pe noi ne-ar interesa ce faceţi şi ce-i puneţi pe alţii să facă, în virtutea autorităţii şi a răspunderilor pe care le aveţi, pentru ca lucrurile în ţara aceasta să fie oprite din spirala fatală a lui din rău în mai rău! Acesta este singurul lucru care contează, iar el lipseşte, deocamdată, din discursul dumneavoastră!