Creşterea preţului carburanţilor este principalul factor care influenţează negativ inflaţia, sus-ţin analiştii consultaţi de ziarul BURSA. Potrivit lor, scumpirea carburanţilor are un impact şi asupra creşterii economice per amsamblu.
Preşedintele Grupului de Economie Aplicată (GEA), Liviu Voinea, consideră că această creştere a preţului carburanţilor are un impact direct asupra inflaţiei, deoarece, dacă preţul carburantului ar creşte cu 10%, teroretic, şi rata anuală a inflaţiei ar creşte cu 0,6%.
"Mai este şi impactul indirect asupra economiei din cauză că toate produsele depind de costul transportului", a adăugat Liviu Voinea.
Preşedintele GEA a mai spus că această scumpire a carburanţilor are efect şi asupra veniturilor cetăţenilor, mai ales în condiţiile constrângerilor salariale actuale.
• Valentin Lazea, BNR: "Probabil este vreo pană de aprovizionare"
Economistul şef al Băncii Naţionale a României (BNR), Valentin Lazea, ne-a declarat că analiştii văd un preţ stabil al barilului de petrol în jurul a 80 de dolari.
"Acum, probabil este vorba des-pre vreo pană de aprovizionare într-o anumită zonă", a apreciat economistul şef al BNR.
"Preţul petrolului influenţează, însă, mai puţin economiile ţărilor din Europa Centrală faţă de alte ţări, iar noi, spre exemplu, avem un grad mare de acoperire pe resursele proprii, însă bineînţeles că influenţează negativ inflaţia şi creşterea Produsului Intern Brut", a încheiat Lazea.
• Lucian Anghel, BCR: Scumpirea petrolului influenţează şi alte produse
Şi Lucian Anghel, economistul şef al Băncii Comerciale a României (BCR,) consideră că preţul carburantului are, evident, un anumit impact asupra inflaţiei, nu numai ca pondere în coşul de consum, dar intră şi indirect în mai multe produse, întrucât preţurile bunurilor sunt influenţate de costul de transport.
"Nu se poate pune în discuţie evoluţia PIB-ului în funcţie de creşterea produsului la carburanţi, ci mai degrabă lipsa spaţiului de manevră pentru buget de a investi în infrastructură, fapt ce influenţează creşterea economică", a apreciat Lucian Anghel.
• Dragoş Cabat, CFA: Scumpirea carburanţilor influenţează evoluţia PIB
Nu în ultimul rând, Dragoş Cabat, preşedintele Asociaţiei Analiştilor Financiari (CFA), a apreciat că această creştere a preţului la carburanţi este principalul factor care influenţează negativ inflaţia pe termen scurt, mediu şi lung. Şeful CFA spune că nu creşterea accizelor la diverse produse este principalul factor responsabil pentru creşterea inflaţiei.
Dragoş Cabat mai susţine că recenta creştere a preţului la carburanţi poate influenţa Produsul Intern Brut: "Creşte PIB-ul când se înmulţeşte cantitatea de petrol la preţul achiziţionat şi scade prin intermediul industriei, când se comprimă cererea agregată din cauza scumpirii preţurilor la bunuri".