ANALIŞTII RAIFFEISEN SUSŢIN CĂ ROMÂNIA ARE NEVOIE DE UN NOU ACORD STAND-BY CU FMI Preţul maxim în cadrul IPO-ului Medlife este de 35 lei/acţiune

S.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 decembrie 2016

Preţul maxim în cadrul IPO-ului Medlife este de 35 lei/acţiune

Actualizare 16:08

Printre riscurile specifice României şi regiunii, prospectul de listare menţionează accesarea unor finanţări de la organisme internaţionale pentru a tempera o potenţială revenire a crizei financiare în România ar putea fi condiţionată de implementarea unor măsuri de austeritate, care ar putea avea un impact asupra economiei României şi ar putea afecta afacerile Grupului Medlife.

Prospectul precizează: "Începând cu sfârşitul anului 2015, Guvernul României a aprobat diverse scăderi de impozite, creşteri ale salariilor în sectorul public şi beneficii sociale mai mari, susţinând că aceste măsuri sunt necesare pentru a stimula creşterea. Se preconizează că reducerile vor determina un deficit bugetar de aproape 3% din PIB în 2016, în creştere de la 1,1% în 2015, potrivit raportului Comisiei Europene privind România din 2016. Majoritatea analiştilor susţin că pachetul de reduceri ale impozitelor nu este sustenabil şi că va spori îngrijorările privind o criză fiscală. Aceştia consideră că România are nevoie de un nou acord stand-by cu FMI pentru a adăuga credibilitate politicilor economice ale României şi pentru a ajuta ţara să poată accesa capital străin la rate avantajoase. În cazul încheierii unui nou acord stand-by cu FMI, este de aşteptat ca România să adopte noi măsuri de austeritate, care ar putea împiedica creşterea economică. Dacă aceste măsuri includ creşterea impozitelor indirecte, precum TVA, aceasta ar putea determina, inter alia, o inflaţie mai mare. O creştere încetinită a economiei şi/sau o inflaţie mai mare în România ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra afacerilor Grupului, rezultatelor sale operaţionale şi situaţiei sale financiare".

Alte riscuri specifice ţării noastre menţionate în prospect sunt:

– Investiţia în pieţe în curs de dezvoltare, cum este România, implică anumite riscuri macro-economice, care s-ar putea să fie mai semnificative decât riscurile asociate pieţelor mai dezvoltate;

– Valoarea investiţiilor în România, inclusiv valoarea Acţiunilor, ar putea fi afectată în mod negativ de incertitudini de ordin politic şi economic;

– Evenimente globale şi regionale ar putea afecta în mod negativ economia României;

– O încetinire a creşterii economice estimate pentru România ar putea avea impact asupra cifrei de afaceri şi rezultatelor Grupului;

– Predictibilitatea limitată a sistemului legislativ din România, birocraţia, corupţia şi deciziile inconsecvente ale autorităţilor pot avea efecte negative asupra activităţii Grupului;

– Neîndeplinirea obligaţiilor de membru al UE ar putea duce la aplicarea de sancţiuni României, ceea ce ar putea avea efect indirect asupra activităţii Grupului;

– Scăderea ratingului de credit al României sau alte evenimente care afectează solvabilitatea României pot afecta capacitatea Grupului de a accesa finanţări necesare pentru dezvoltarea afacerii sale;

– Leul românesc poate fi afectat de volatilitatea ridicată a ratelor de schimb valutar şi ale inflaţiei;

– Încrederea în sistemul medical din România rămâne scăzută;

– România nu are un plan adecvat de salvare în caz de dezastru.

De asemenea, factorii de risc referitori la afacerile Grupului Medlife şi la industria în care operează compania identificaţi de prospect sunt:

– Grupul s-ar putea să nu reuşească să îşi extindă afacerile conform 19 emitentului sau sectorului în care acesta îşi desfăşoară activitatea strategiei acestuia sau să-şi atingă obiectivele de creştere şi venituri;

– Grupul îşi desfăşoară afacerile în România într-un cadru de reglementare rigid şi în continuă modificare, care duce la angajarea unor cheltuieli de conformitate semnificative;

– Echipa de conducere de nivel superior a Grupului este critică pentru performanţă;

– Activităţile Grupului sunt în mare măsură dependente de personalul medical şi de capacitatea Grupului de a atrage şi de a menţine personal calificat;

– O creştere bruscă a infecţiilor sau a altor riscuri care sunt tipice pentru actul medical ar putea avea un impact asupra reputaţiei Grupului şi a fluxului de pacienţi;

– Grupul concurează cu Statul Român şi cu furnizori privaţi de servicii medicale;

– Dificultăţile sau întârzierile în procesul de achiziţie a afacerilor noi sau în integrarea afacerilor medicale achiziţionate, ori datoriile istorice ale acestor afaceri, precum şi o evoluţie precară a acestora în cadrul Grupului ar putea încetini creşterea viitoare a Grupului;

– Puterea brandului şi reputaţia Grupului sunt determinante pentru succesul acestuia;

– Industria în care Grupul îşi desfăşoară activitatea are o evoluţie rapidă din perspectiva progresului tehnologic;

– Grupul depinde de cererea de servicii medicale care este afectată de factori demografici, tehnologici şi macroeconomici

– Incapacitatea de a furniza servicii medicale de înaltă calitate pe baze continue ar putea avea efecte negative asupra afacerii Grupului;

– O parte din vânzările Grupului este generată din contracte cu autorităţi publice;

– Exercitarea unor drepturi speciale de către minoritarii din filialele Grupului ar putea îngreuna creşterea respectivelor filiale

– Grupul a contractat datorii şi s-a angajat la îndeplinirea unor obligaţii stricte, inclusiv de ordin financiar, prin contractele de împrumut la care este parte;

– Îmbunătăţirea actului medical finanţat de către Statul Român în unităţile medicale publice ar putea tempera creşterea Grupului şi ar putea reduce vânzările acestuia;

– Dezvoltarea sectorului de asigurări de sănătate ar putea afecta vânzările din linia de afaceri Corporate ale Grupului;

– Grupul s-ar putea să nu respecte reglementările aplicabile privind gestionarea deşeurilor medicale sau, în general, alte obligaţii medicale, de mediu, siguranţă sau sănătate;

– Grupul trebuie să respecte legislaţia privind protecţia datelor personale şi orice încălcare privind protejarea datelor personale ale pacienţilor ar putea expune Grupul riscului angrenării răspunderii 20;

– Întreruperile în activitate, planurile de urgenţă necorespunzătoare sau managementul crizelor într-un mod inadecvat, disfuncţionalităţi în sistemul IT sau pierderile de date ar putea avea un efect negativ semnificativ asupra afacerilor Grupului;

– Grupul se bazează pe echipamente medicale pentru prestarea de servicii medicale de înaltă calitate, iar lipsa de echipamente sau o creştere a costurilor cu echipamentele ar putea avea un impact asupra afacerii Grupului;

– Prestarea serviciilor medicale este reglementată prin cerinţe stricte de reglementare şi autorizare. Nerespectarea acestor cerinţe ar putea avea consecinţe severe pentru afacerea Grupului;

– Disputele şi litigiile ar putea angrena răspunderea Grupului, ceea ce ar putea avea un impact asupra reputaţiei acestuia şi, indirect, asupra afacerilor;

– Locaţiile anumitor unităţi medicale utilizate de Grup sunt închiriate, iar încetarea contractelor de închiriere, indiferent de motiv, ori incapacitatea Grupului de a le prelungi termenul într-o manieră eficientă din punct de vedere al costurilor, ar putea duce la închiderea respectivelor unităţi medicale;

– Proprietăţile deţinute de Grup în proprietate sau închiriate de către acesta ar putea face obiectul unor cereri de retrocedare de către proprietarii anteriori;

– Drepturile de proprietate ale Grupului asupra anumitor construcţii ar putea face obiectul unor pretenţii din partea autorităţilor competente şi/sau a persoanelor care au înregistrat prejudicii din cauza edificării respectivelor construcţii;

– Spitalul PDR din Braşov se află pe un teren în legătură cu care dobândirea dreptului de proprietate de către PDR este supusă unui risc de nulitate;

– Anumite proprietăţi utilizate de entităţile din cadrul Grupului pe bază de contracte de închiriere sau de concesiune încheiate cu autorităţi publice s-ar putea să facă obiectul unor cereri de constatare a nulităţii;

– Lipsa unei notări a contractelor de închiriere sau de concesiune în cartea funciară ar putea permite unor potenţiali cumpărători ai respectivelor proprietăţi să nu respecte aceste contracte;

– Grupul s-ar putea să întâmpine dificultăţi în obţinerea de finanţare pentru extinderea afacerilor;

– Lipsa unei reevaluări a proprietăţile imobiliare ale Grupului înainte de sfârşitul anului 2016 ar putea duce la creşterea taxelor locale aplicabile Grupului pentru clădirile aflate în proprietate;

– Familia Marcu va continua să exercite o influenţă semnificativă asupra Societăţii după Ofertă, iar interesele acesteia s-ar putea să nu fie în concordanţă cu interesele altor acţionari ai Societăţii

– Grupul este expus schimbării în regimul fiscal;

– Autorităţile fiscale ar putea face constatări nefavorabile în legătură cu 21 anumite servicii şi ar putea astfel stabili obligaţii fiscale suplimentare pentru Grup;

– Grupul este expus riscului de fluctuaţie a cursului de schimb valutar.

-----------

Preţul maxim din cadrul Ofertei Publice (IPO) pentru un număr maxim de 8.840.480 acţiuni ale Medlife (44% din companie), lansată de V4C Eastern Europe Holding V Limited ("V4C") şi International Finance Corporation ("IFC"), membru al Grupului Băncii Mondiale, este de 35 lei/acţiune, au anunţat astăzi Raiffeisen Bank şi Wood & Company Financial Services, intermediarii ofertei.

Subscrierile pot fi făcute începând cu data de 6 decembrie 2016 şi până la data de 15 decembrie 2016 inclusiv, respectiv timp de 8 zile lucrătoare de către investitorii instituţionali şi începând cu data de 7 decembrie 2016 şi până la data de 15 decembrie 2016 inclusiv, respectiv timp de 7 zile lucrătoare de către investitorii de retail.

Potrivit prospectului ofertei, se estimează că admiterea acţiunilor la tranzacţionare pe Bursa de Valori Bucureşti va avea loc la data sau în jurul datei de 21 decembrie 2016. Acţiunile vor fi tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul de piaţă M.

Oferta este adresată investitorilor instituţionali şi de retail din ţara noastră şi, printr-un plasament privat, către investitori instituţionali internaţionali calificaţi din afara Statelor Unite.

"În cadrul Ofertei, Acţionarii Vânzători vor oferi spre vânzare un număr maxim de 8.840.480 Acţiuni existente ("Acţiunile Oferite") constând într-un număr de 8.036.800 Acţiuni de Bază — dintre care un număr de 6.621.236 Acţiuni oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited şi un număr de 1.415.564 Acţiuni oferite de International Finance Corporation - şi într-un număr maxim suplimentar de 803.680 Acţiuni Supraalocate — dintre care un număr de 662.124 Acţiuni Oferite de V4C Eastern Europe Holdings V Limited şi un număr de 141.556 Acţiuni Oferite de International Finance Corporation, membru al Grupului Băncii Mondiale. Acţiunile Oferite vor fi oferite la un preţ de până la valoarea Preţului Maxim şi vor fi vândute la Preţul Final de Ofertă aplicabil", se arată în prospectul ofertei, publicat de intermediarii ofertei.

Oferta este împărţită în două tranşe: (1) un procent de 15% din acţiunile oferite (un număr de 1.326.072 acţiuni) va fi oferit iniţial către investitorii de retail şi (2) acţiunile oferite rămase (un număr de 7.514.408 acţiuni) vor fi oferite investitorilor instituţionali.

În prospect se mai arată: "Pentru evitarea oricărui dubiu, împărţirea Acţiunilor Oferite în Tranşa Investitorilor de Retail între Acţionarii Vânzători va fi următoarea: 1.092.504 de la V4C Eastern Europe Holdings V Limited şi 233.568 de la International Finance Corporation, membru al Grupului Băncii Mondiale, iar împărţirea Acţiunilor Oferite în Tranşa Investitorilor Instituţionali între Acţionarii Vânzători va fi următoarea: 6.190.858 de la V4C Eastern Europe Holdings V Limited şi 1.323.550 de la International Finance Corporation, membru al Grupului Băncii Mondiale".

Investitorii de retail trebuie să subscrie pentru acţiunile oferite la preţul maxim de 35 lei/acţiune.

Investitorii instituţionali pot subscrie în mod valabil acţiunile oferite la orice preţ până la preţul maxim (inclusiv).

Pasul de preţ aferent subscrierilor pentru acţiuni oferite realizate de investitorii instituţionali este de 0,01 lei.

Prospectul precizează: "Pe parcursul Perioadei de Ofertă se va derula un proces de bookbuilding pentru Acţiunile Oferite. În timpul procesului de bookbuilding, Managerii vor evalua nivelul de interes pe care îl prezintă Oferta pentru Investitorii Instituţionali şi reacţia acestora privind preţul Acţiunilor Oferite. Investitorii Instituţionali vor trebui să precizeze numărul Acţiunilor Oferite pe care ar fi dispuşi să le achiziţioneze şi preţul aferent pentru respectivele Acţiuni Oferite. Numărul acestor Acţiuni Oferite şi preţul la care investitorii respectivi şi-au exprimat interesul de a le achiziţiona vor fi înregistrate într-un registru administrat de Manageri. Subscrierile realizate de Investitorii de Retail în legătură cu Acţiunile Oferite nu vor fi incluse în procesul de bookbuilding. Preţul final de ofertă la care Acţiunile Oferite vor fi alocate investitorilor va fi stabilit, cel târziu în ziua lucrătoare imediat următoare datei alocării, de Acţionarii Vânzători împreună cu Societatea la recomandarea Managerilor, pe baza indicaţiilor date de Investitorii Instituţionali în cadrul procesului de bookbuilding".

Prospectul a fost aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF).

Perioada de ofertă poate fi prelungită fără existenţa vreunui motiv, cu condiţia publicării unui amendament la actualul prospect.

Societatea Medlife a anunţat că nu va face o majorare de capital şi nu va primi nicio parte din veniturile ofertei.

Activităţile de bază ale MedLife sunt derulate prin intermediul a şase linii de business: Corporate — furnizează servicii de medicina muncii şi planuri de sănătate pentru companii, inclusiv Pachete de Prevenţie în Sănătate; Clinici — furnizează servicii medicale în ambulatoriu, diagnostic şi imagistică medicală; Spitale — furnizează servicii generaliste şi specializate pentru pacienţi în regim de spitalizare continuă şi de zi; Laboratoare — furnizează o gamă largă de teste biologice medicale; Farmacii — localizate în anumite clinici sau spitale ale Grupului, furnizează medicamente şi produse complementare fără prescripţie sau pe bază de prescripţie medicală; Stomatologie — furnizează toată gama de servicii stomatologice.

La 30 septembrie 2016, Grupul opera 36 de clinici, 8 spitale generaliste şi specializate, 24 de laboratoare cu mai mult de 143 de puncte de colectare de analize medicale, 9 farmacii, 8 cabinete de stomatologie.

MedLife se concentrează pe deservirea clienţilor privaţi, potrivit companiei: "În 2015 peste 88% din veniturile sale au provenit din sumele încasate cash pentru servicii şi din vânzările de Pachete de Prevenţie şi Sănătate, în general către clienţi corporatişti".

Anul trecut, vânzările totale ale Grupului au însumat 391 milioane lei (88 milioane euro) cu un profit operaţional (EBITDA) de 55,7 milioane lei (12,5 milioane euro). Vânzările în primele nouă luni din 2016 au însumat 361,5 mililoane lei (80,8 milioane euro), cu o EBITDA 38,9 milioane lei (8,7 milioane euro).

Începând cu 2009, MedLife a deschis sau a achiziţionat 83 de unităţi medicale.

Structura prezentă a acţionariatului Medlife este: Familia Marcu – 51,0%, fondul de private equity V4C – 36,25005% şi IFC – 12,74995%. Familia Marcu nu vinde nici o acţiune în ofertă şi va deţine în continuare 51% la finalizarea acesteia. IFC va deţine cel puţin 5% din acţiunile companiei la finalizarea Ofertei. V4C intenţionează să iasă complet din acţionariat.

Opinia Cititorului ( 13 )

  1. am citit un articol in alt ziar cu specifc economic despre gradul de indatorare al medlife.trebuia sa spuneti in titlu ca e un advertorial la un ipo.La datoriile pe care le au mai dau oare si dividende ?

    1. Raiffeisen Capital&Investment a intermediat si listarea companiei Flamingo Computers. Viata Flamingo Computers pe bursa a fost de scurta durata, listarea intermediata de Raiffeisen Capital&Investment fiind urmata in scurt timp de vanzari masive de actiuni de catre actionarii existenti anterior listarii, dupa care a urmat si previzibilul faliment al societatii. Tot Raiffeisen Capital&Investment a intermediat si listarea societatii Teraplast, listare urmata de asemeni de vanzari masive de actiuni, din partea actionarilor existenti anterior listarii.

      Hmm.mm

    am citit un articol in alt ziar cu specifc economic despre gradul de indatorare al medlife.trebuia sa spuneti in titlu ca e un advertorial la un ipo.La datoriile pe care le au mai dau oare si dividende ?

    La ce profit net au anuntat in 2015 si ce se previzioneaza pentru 2016, nu merita 35 de lei.

    La un PER nesimtit de mare de 10 pentru BVB, merita undeva la 7 lei. 

    Fondurile de pensii vor pune botu si vor cumpara sa isi cheltuie banii pe 2016, si nu ii va interesa pretul.

    RB a mai intermediat TGN-ul , si parca vad ca si M va avea evolutia aceeasi 

    1. Total de acordva fii un esec.

    ... o mare tzeapa ... adica sa dau eu bani pe actiuni pentru ca cei care detin controlul companiei sa poata sifona linistiti profitul ?!?! cum pot unii sa-si inchipuie ca exista astfel de fraieri care sa cumpere astfel de actiuni ?!?!

    1. Ii dai fara sa vrei prin fondurile de pensii private pilonul II la care contribuie toti angajatii.

      Uite ca exista si fraieri adica fondurile de pensii administrate privat (pilonul II) din romania la care contribuim toti angajatii. 

    de ce o oferta pe final de an? de ce un timp atat de scurt de subscriere? cine este al doilea fond care vrea sa iasa? exista vreo legatura intre el si Raiffeisen? Medlife este indatorata la Raiffeisen? sunt multe intrebari la care ar fi bien sa avem raspuns inainte de subscriere

    Oferta este adresată investitorilor instituţionali şi de retail din ţara noastră şi, printr-un plasament privat, către investitori instituţionali internaţionali calificaţi din afara Statelor Unite.

    cine este leo gherghina?

    emitentul arata prost pe datele financiare. fondul vrea sa iasa din business cu banii din ipo, banii nu merg pe investitii, cine si de ar subscrie?

    Cumpar 1 mil actiuni M la pretul de 1 leu/buc. Cei interesati sa-mi transmita mesaj in privat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb