Preţul petrolului continuă să scadă

A.V.
Ziarul BURSA #Internaţional / 29 martie 2011

Cotaţia petrolului brut a scăzut ieri, pentru a treia zi la rând, pe piaţa americană, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora războiul civil din Libia s-ar putea termina mai rapid, în condiţiile în care rebelii au reuşit să recucerească, în ultimele zile, patru teritorii. Aceştia au pus stăpânire, duminică, pe portul petrolier Ras Lanuf.

Preţul petrolului brut cu livrare în luna mai a scăzut cu 1,26 dolari (1,2%) la ora 09.53, la New York Mercantile Exchange, ajungând la 104,14 dolari/baril. Anterior, cotaţia coborâse sub 104 dolari barilul.

Cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în mai a coborât cu 40 de cenţi (0,4%) la ICE Futures Europe din Londra, ajungând la 115,19 dolari barilul. Anterior, preţul a fost sub pragul de 115 dolari/baril.

Cele trei zile de declin de pe piaţa petrolului reprezintă cea mai mare perioadă de scădere înregistrată în domeniu după data de 11 martie. De la începutul anului, cotaţia ţiţeiului a urcat cu aproape 14%.

Trei zile de declin s-au înregistrat şi pe piaţa aurului, unii investitorii decizând să vândă în condiţiile în care metalul preţios a înregistrat, recent, preţul maxim al tuturor timpurilor.

Cotaţia aurului cu livrare în iunie a scăzut cu 10,20 dolari (0,7%) la ora 09.54, la Comex New York, până la 1.417,40 dolari/uncie. De la începutul anului până în prezent, preţul metalului preţios a scăzut cu 0,4%, după ce s-a menţinut pe trend crescător vreme de nouă trimestre consecutive. La data de 24 martie, preţul aurului a urcat până la nivelul maxim al tuturor timpurilor (1.448,60 dolari uncia), pe fondul tensiunilor din Libia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Afacerea libiana este departe de final ! Presa bine informata afirma ca fiul lui Ghadafi ucis a aparut intr-o emisiune a unui post tv, recent. Pe langa asta ,inca nu se inteleg intre ei membrii gasti de invadatori sarkoziano-cameronezi iar americanii sunt reticenti in ceea ce priveste invazia terestra. Turcia, ca tara islamica membra NATO ,incearca sa medieze intre seful statului si rebeli. La Londra are loc ,pe 020411,o conferinta privind afacerea libiana la care participa si Romania,ca membra UE. In Siria , dupa demisia guvernului, populatia iese in strada sa-si apere presedintele... Despre Iran, nimic nou,inca, Cotatia titeiului este totusi mare,in valoare absoluta. Coroborata cu explozia de la centrala nucleara japoneza,aceasta cotatie oscileaza in jurul unor valori destul de mari. Cotatia pentru aur si alte metale pretioase,se mentine totusi ridicata.

    Grupul nostru ar putea face ,dar nu este interesat,-nu facem afaceri- o prognoza a variatiei unor valorii absolute a unei cotatii oarecare,utilizand un program special,cu abateri foarte reduse. Programul utilizeaza pentru aproximare cam 100.000 ecuatii matematice ,bi si tridimensional,ca spatiu de variatie al valorii absolute a cotatiei respective. Ne intrebam ,cu interes,in afacerea libiana se asteapta o decizie de la un for al marei finante,precum Bilderberg 2011? 

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb