Preţul petrolului, în prima creştere lunară din iunie până acum

A.V.
Ziarul BURSA #Jurnal de criză / 2 martie 2015

Cotaţia ţiţeiului a câştigat 18% pe piaţa europeană, respectiv 3% pe cea americană, în februarie

Preţul futures al petrolului brut a crescut semnificativ vineri, la bursele externe, iar pe întreaga lună februarie a înregistrat primul avans din iunie 2014 până în prezent, susţinut de îmbunătăţirea perspectivelor cererii.

Cotaţia petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în aprilie a urcat cu 3,3% vineri, la New York Mercantile Exchange, ajungând la 49,76 dolari/baril. Pe întreaga lună trecută, preţul ţiţeiului WTI a crescut cu 3,1%.

La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în aprilie a câştigat 4,2% vineri, atingând 62,58 dolari barilul. În februarie, ţiţeiul tranzacţionat la Londra a urcat cu 18%. Creşterea este cea mai mare din luna mai 2009 până acum.

Avansul cotaţiilor - atât pe piaţa europeană, cât şi pe cea americană, a fost susţinut de semnele potrivit cărora preţurile scăzute de pe această piaţă au început să reducă investiţiile în statele producătoare din afara OPEC (Organizaţia Ţărilor Exportatoare de Petrol). Câştigul a fost, însă, limitat pe piaţa din SUA de creşterea stocurilor americane de ţiţei brut. În intervalul 16-20 februarie, aceste stocuri s-au majorat cu 8,4 milioane de barili, la recordul de 434,07 milioane de barili, potrivit datelor administraţiei de la Washington. În schimb, stocurile de benzină din SUA au scăzut cu 3,1 milioane de barili, iar cele de produse distilate - care includ motorina şi păcura - cu 2,7 milioane de barili, ceea ce îmbunătăţeşte perspectivele cererii de produse rafinate de ţiţei.

În aceste condiţii, ministrul saudit al petrolului, Ali al-Naimi, a declarat recent: "Pieţele sunt calme acum (...) Cererea este solidă".

Menţionăm că avansul mai pronunţat al preţului petrolului Brent, în luna februarie, a fost alimentat şi de întreruperea producţiei de profil şi a exporturilor din Libia şi Irak, din cauza conflictelor din regiune.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. ION HORINCEANU

    DAT FIIND SCADEREA PRETULUI LA TITEI IN PERIOADA IUNIE 2O14 - IANUARIE 2015 MA ASTEPTAM CA PETROM SA INTRE IN INSOLVENTA DEOARECE LA PRETUL DE 5O DE $ BBL NU-SI POATE ACOPERI CHELTUIELILE DE 90.-110 $BBLCU CARE DEFILAU IN PERIOADA RESPECTIVA! CARE AR FI CHELTUIELILE REALE DE $ PE 1BBL! SARACA TARA BOGATA SI FURATA! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb