Prevenirea pneumoniei

F.A.
Miscellanea / 25 iulie 2011

Pneumonia provoacă cele mai multe decese în rândul copiilor cu vârstă de până la 5 ani, cu o incidenţă de 45 de cazuri la 1000 de sugari pe an, relatează un comunicat de presă transmis redacţiei. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, imunizarea cu un vaccin îmbunătăţit continuu este singura alternativă de prevenţie a pneumoniei. Doina Pleşca, vicepreşedintele Secţiei de Pneumologie Pediatrică din cadrul Societăţii Române de Pneumologie a declarat: "În România, statisticile sunt extrem de îngrijorătoare, aproximativ 28% din decesele care apar în perioada 0-1 an sunt produse de afecţiuni ale aparatului respirator. O pondere însemnată dintre sugari şi copii suferă un episod de pneumonie, cu toate că există modalităţi de prevenţie pe care părinţii ar trebui să le cunoască".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte

PREŢUL SĂNĂTĂŢII

danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb