Prezentul şi viitorul Capitalismului - firmele particulare de Stat

Mihai Antonescu
Ziarul BURSA #Companii / 21 noiembrie 2018

Grafică de Oana B.

Grafică de Oana B.

De la motivaţional la defetist, de la strict crescător la păbuşire iminentă

Recentele declaraţii ale lui Jeff Bezos au nedumerit în oarecare măsură, dar nu suficient pentru ca publicul avizat să înţeleagă pe deplin evidenţa, realitatea pe care o neagă, mirajul grosolan care ne e vânturat de ceva vreme ca factor motivaţional, steril dar captivant.

"Amazon nu este prea mare pentru a cădea", a spus Bezos. "De fapt prevăd că într-o zi Amazon va eşua."

Cum adică nu e prea mare?!? Atunci cine Dumnezeu e prea mare, că mai mare ca Amazon aproape că nu se poate, abia de s-a umflat Alibaba să aspire la suprema mărime...

Şi ce vrea să însemne "într-o zi"? Toată lumea ştie că totul, că orice se va sfârşi "într-o zi"... Dar nimeni nu spune la botezul unui copil "o să moară oricum, cândva"... Octavian August nu s-a făcut împărat cobind mizantropic că Romulus Augustulus, peste patru sute şaptezeci de ani, avea să fluiere a pagubă prin ruinurile şi cioburile imperiului... Ce ştie Jeff Bezos, ce vrea să spună, de fapt?

"Scopul meu a fost să evit inevitabilul pe cât posibil". Adică în plină fulminantă, abruptă, spectaculoasă ascensiune, principala grijă a artizanului invidiat şi urmărit de toţi a fost să evite colapsul?!? Parcă spiritul citatelor motivaţionale împrăştiate de Dumnezeu ştie cine, aidoma bancurilor cu Bulă, pe Twitter, Facebook şi LinkedIn, era altul.

Cum a ajuns tatăl entuziasmului antreprenorial promotorul defetismului pur?

Cu altă ocazie, Jeff Bezos a spus: "Se ştie că suntem o companie mare. Este raţional ca instituţiile mari de orice tip, fie că e vorba de companii sau guverne, să fie investigate."

De asta se teme Bezos? Surse din interiorul concernului au mai transmis astfel de temeri. Dar de ce alătură Jeff Bezos companiile Statului? Statele se îndreaptă şi ele spre faliment? Sunt sus­pectate de matrapazlâcuri de organele proprii? Sau doar sunt cercetate aşa, profilactic, din spirit democratic?

Amazon s-a născut în 1994. E mai tânăr ca Ziarul Bursa.

Jeffrey Preston Jorgensen, AKA Jeff Bezos, avea 30 de ani când a fondat Amazon.

Tatăl natural, domnul Ted Jorgensen, avea o prăvălie cu biciclete când s-a născut Jeff. Părintele care l-a educat pe viitorul titan antreprenorial a fost tatăl adoptiv, un cubanez, Miguel Bezos.

Părinţii lui Jeff au fost primii inves­titori în Amazon, companie în care au băgat 250000 de dolari, bani cu care, în 1994, puteai cumpăra o casă mai făţoasă în Seattle.

Amazon a vândut cărţi. În anii în care regresul comerţului cu carte se manifes­ta plenar şi avea să fie abrupt, era evident. Trustul s-a extins gradual, foarte repede, trecând la vânzarea de VHS, jucării, bijuterii, electronice diverse, audio-video, tablete, ace şi brice...

Alexa, primul magazin în care puteai păti fără să te opreşti la casă, Whole Foods, toate aventurile Amazon au avut o pregnantă componentă de imagine dar o opacă logică a profitului.

Cu toate acestea, Amazon a devenit a treia companie americană ca valoare, cea mai mare firmă de pe Internet, ca venituri, al doilea mare angajator din State, al doilea retailer virtual din lume, după ALibaba, ca cifră totală de afaceri.

De ce e Amazon mai breaz ca E-bay? Sau ca Walmart? Cum au devenit ăia 250000 de dolari zeci de miliarde în 24 de ani? Ce a atras investitorii cu o asemenea celeritate?

Să fie Amazon o mare întreprindere de Stat a unui Stat mare cu nevoi crescânde? Să dorească oare Statul să dea de gard Amazon sau să-l preschimbe radical în ceva greu de imaginat, în ceva în care Bezos să nu mai aibă niciun rol?

1001 de poveşti din noaptea minţii

Despre Alibaba ce-ar fi de spus? E clar pentru oricine priveşte mutra nestrălucitoare a lui Jack Ma, un cetăţean născut tot în 1964, ca şi Jeff Bezos, cu origine la fel de eterogenă, cu o familie la fel de transhumantă, că Alibaba nu e opera mogulului chinez ci a Statului Socialist care se chinuie să facă bani şi să se joace cu povestea capitalismului de vitrină.

Probabil inspirat de Amazon, Alibaba nu poate fi investigat pentru că Statul Chinez se chinuie să salveze aparenţele doar în exterior, în interior n-are cui sau de ce da socoteală, nu trebuie să se prefacă.

De decenii, comerţul chinezesc cu jucărele ieftine, adresat unei pieţe de miliarde de cumpărători din toată lumea, hrăneşte performanţele de desene animate ale Miracolului Chinezesc. Nevoia uriaşă de lichidităţi necesare construirii podurilor megalomanice, zecilor de megawaţi ctitoriţi lunar, miilor de kilometri de autostradă pe care China le afişează triumfal în faţa Occidentului Decadent, care nouă, românilor, ne amintesc de titanicele producţii la hectar şi de vacile eroine ale lui Ceauşescu, care puiau viţei pe bandă, ca şoricioaicele, spre obida Imperialismului, nevoia de bani, aşadar, şi de control direct asupra aces­tora impunea niscai mega corporaţii.

Spionii la muncă, agenţii la tejghea

Dar nu numai America sau China, sau Rusia au nevoie de Alibabazoane. Toate Statele moderne cu deţineri semnificative în companii private, toa­te au active pe care le exploatează rentabil. Nimeni nu mai stă doar în fiscalitate. Numai noi, copiii unui târziu capitalism sălbatic, am privatizat tot şi acum suntem nevoiţi să deşelăm contribuabilul, să creştem taxele în criză şi să secăm ugerele vacilor de lapte productive, dă-ne, Doamne, antricotul astăzi, laptele de mâine dă-l dracului!

Dincolo de pachetele şi participaţiile cunoscute, deţinute transparent, Statele mai operează în comercial şi prin structuri discrete.

De exemplu, recent, Statul Francez a scos la concurs, prin mica publicitate, 600 de posturi de agenţi operativi, în Serviciile Speciale.

600. Dar şi 16.000 de posturi pentru oameni cu studii economice superioare sau post-liceale, prin Pôle Emploi, la aceleaşi servicii... Adică, Franţa are nevoie, pentru Serviciile Secrete, de cam 27 economişti la fiecare agent...

Serviciile franceze fac mai mult business decât spionaj...

La noi cum o fi?

Despre societăţile SRI a început să se vorbească prin 2015-2016. Nu că n-ar fi existat şi până atunci afaceri ale serviciilor pe plai mioritic...

Prin 2017, fostul ofiţer Daniel Dragomir afirma pentru Mediafax că "90% din cifra de afaceri a firmelor acoperite provine din contracte cu Statul".

Aşa să fie? Statul să dea de la el serviciilor pe căi ascunse, n-avea destule mecanisme obişnuite, netransparente, pentru a-şi alimenta interesele siguranţei?!? Sau Dragomir a lansat o pistă falsă?

Contractele cu Statul, că vrem sau că nu, sunt obligate să păstreze o oarecare transparenţă. Mai sunt şi competitorii nemulţumiţi cu ochii pe ele, şi străinătatea... Plus că, la urma urmei, Statul ce câştigă?

Guvernul are nevoie acută de bani. Nevoile cresc pe zi ce trece. Fiscul nu mai pridideşte să fugărească debitorii, împrumuturile sunt din ce în ce mai scumpe, activele Statului din ce în ce mai puţin rentabile, unele de-a dreptul toxice.

De ce nu şi-ar pune Statul Român serviciile la treabă, să se finanţeze pe ele însele dar să verse şi un semnificativ prisos pecuniar Bugetului public şi bugetelor mai discrete ale unor structuri nu neapărat speciale, dar folositoa­re aparatului central.

Cum ar arăta o firmă exploatată de un serviciu secret, în beneficiu propriu dar şi în interesul unor alte divizii ale complexului sistem administrativ?

Păi iată câteva idei...

Luăm un exemplu la întâmplare...

Elprof SA Bucureşti, o întreprindere situată în parcul industrial al Electronicii, dincolo de Gara Obor. Elprof produce emiţătoare şi receptoa­re radio-tv, echipamente şi aparate telefonice şi telegrafice, aparatură de înregistrare şi reproducere radio, audio şi video pentru sectorul producţiei de apărare.

Elprof deţine licenţa de fabricare a staţiilor de emisie Panther, acordată de firma britanică Thales, membră a concernului multinaţional din Franţa, Thales.

Deci, Elprof este o întreprindere strategică, lucrează pentru Ministerul Apărării, pentru Ministerul de Interne şi pentru cine ştie ce alte structuri care au nevoie de telecomunicare, înregis­trare şi redare...

Cine a fost în Şoseaua Baicului ştie că accesul la Elprof este parţial res­tricţionat publicului larg.

Dar, Elprof SA dispune de o foarte mare suprafaţă de spaţii de închiriat.

În clădirea principală şi în anexe funcţionează ateliere de reparat încălţăminte, depanatori de copiatoare, importatori de hârtie, diverşi mici prestatori, chiriaşi ai societăţii care revarsă lunar, lichid, sume cons­tante, destul de importante, de bani. Bani care depăşesc nevoile de lichid ale Elprof.

Elprof SA este proprietatea consorţiului Iarom Bucureşti- Aerostar Bacău, din 2003.

Aerostar este o companie din industria aeronautică şi aerospaţială româ­nă. O firmă mai strategică chiar şi decât Elprof, care repară avioane militare, produce echipamente militare terestre, artilerie şi muniţii. O societate greu de verificat, că e burduşită de secrete...

Dar, Aerostar înregistrează importante venituri şi din confecţionarea buteliilor GPL şi a altor echipamente şi accesorii profilate, destinate unei sumedenii de staţii de distribuţie şi alimentare, cu nenumăraţi clienţi, care învârt sume colosale în cash.

Aerostar are bani şi bani. Când vine vorba de bani mari, oficiali, vizibili şi ieftini, mai ia de la SIF, se vorbeşte. În condiţii deosebite.

Tot la Bacău mai funcţionează şi un alt client al SIF Moldova, un important trust cu profil agricol şi de industrie alimentară, stăpânit de decenii de un onorabil grup local de afaceri.

La ce sunt bune SIF-urile, dacă nu la dat bani?

Toate cele cinci societăţi de investiţii operează zeci şi sute de societăţi comerciale, unele mai transparente, altele mai opace, cele mai multe rentabile, în mare parte încasatoare de bani lichizi greu de urmărit.

Greu de urmărit de publicul larg, de mass media, de popor, nu de instituţiile specializate...

Cât o trebui să plăteşti ca să fii lăsat să recunoşti?

Vă aduceţi aminte de scandalul din decembrie 2014 de la SIF Banat-Crişana, soldat cu reţinerea şi arestarea îndelungată a conducerii, ţinută bună vreme la popreală, apoi menţinută în arest la domiciliu, apoi eliberată sub control judiciar şi mai apoi uitată?

Ei, dacă aveţi curiozitatea de a consulta Portalul instanţelor de judecată din România, veţi descoperi că pe 30 octombrie a.c., la Tribunalul Bucureşti, a fost înregistrat dosarul nr. 7414/2/2018 la Secţia I penală.

Dosarul reprezintă "sesizarea cu acordul de recunoaştere a vinovăţiei (art. 483 NCPP)" a inculpaţilor Bîlteanu Dragoş George şi El Lakis Najib. Termenul de judecată este fixat în 22/11/2018.

Prin urmare, Dragoş Bîlteanu şi Najib Lakis au recunoscut faptele. Au fost de acord că au manipulat, sifonat, delapidat, scurs şi recuperat fonduri din off shore, vreo 13 milioane de euro cel puţin. Bani pe care, dacă mă întrebaţi pe mine, nici nu cred că i-au sustras, cel puţin nu aşa cum au arătat procurorii...

De achitat nu prea puteau fi achitaţi, fie că sunt vinovaţi ,fie că nu. După ce ai ţinut nişte oameni la puşcărie, în prevenţie, cu lunile, e cam deplasat să-i declari inocenţi, te faci de râs ca stat, apoi mai merg întemniţaţii şi la Strasbourg să-i despăgubeşti şi să te facă de băcănie în toată Europa!

E rar să fii arestat preventiv în România şi să scapi, mai ales dacă eşti celebru. S-a întâmplat cu preacins­titul doctor Mohammad Yassin şi cu alt sirian, Tahli Fadel, arestaţi de Florentina Mirică în urma unui flagrant discutabil organizat de DNA şi achitaţi definitiv de instanţa de apel. Şi se lasă acum cu tărăboi mare!

Dar Bîlteanu şi Lakis nu erau celebri pe cât erau de bogaţi şi de informaţi în domeniul financiar.

Ce-or fi spus, ce-or fi dat la schimb ca să scape mai uşor, ce au recunoscut şi cu ce pedepse se vor alege? Cu unele mai mici, desigur, negociate strâns cu cineva...

Mai mici decât ce? Decât alea pe care le meritau, decât alea pe care nu le meritau dar care le erau promise?

SRI, SRL...

SRI are diferite firmuliţe de varii profile prin sud, prin Bărăgan.

Se zice că brusc profitabila afacere avicolă de la Crevedia ar aparţine serviciului.

Se pare că prin Călăraşi, prin Giurgiu, prin Dâmboviţa, Mehedinţi şi Teleorman ar funcţiona multe societăţi sub acoperire, mici, active, cu rapide fluxuri lichide.

Nici nu e un lucru neapărat rău.

Dacă treaba merge bine, e bine pentru toată lumea, pentru ţară, pentru popor, pentru economie.

N-am ţine să deconspirăm lucruri care mai bine rămân secrete.

Dar, dacă tot ne apucăm de dezvăluiri, măcar să rămânem în aria plauzibilului. Unii cetăţeni, ca mine, îşi simt inteligenţa insultată când citesc analize şi comentarii, fie că-s relative la Bezos sau Ma, fie că-s poveşti de-ale lui Daniel Dragomir sau anecdote juridice despre Lakis şi Bîlteanu...

Eu am intrat în concret cu nişte nume... Dragomir poate să dea câteva exemple de firme ale SRI care au luat bani de la Stat?!?

Şi încă ceva... De ce naiba nu rămâ­neţi, dragi cadre de nădejde, în zona de confort a secretomaniei, pe apele liniştite ale misterului deplin, şi vă aventuraţi pe agitatele oceane ale intoxicării? Ne provocaţi, ne excitaţi nervul scepticismului răscolitor şi cine ştie unde ajungem...

Opinia Cititorului ( 30 )

  1. Foarte interesant articol! Oarecumva straniu. M-a atras povestea, m-a captivat, voiam sa vad unde bati. Apoi m-am enervat, mi s-a parut o varza, am zis ca bati campii. Am recitit. E tare rau, nenicule, adica foarte tare! O sa te ia astia in colimator rau de tot. Dar poate o merita, tu stii.

    1. N-am vrut sa bat cimpii. Nici sa scriu un roman fluviu pe tema. Speram ca e rotund si inteligibil, ceea ce se si dovedeste, chiar daca asta cere un mic efort. Din fericire, cititorii mei si ai Bursei sint din minoritatea aia cu IQ-ul de trei cifre.

    Care-i treaba cu schema din ilustratie? Nu apar toate numele alea in text, ar trebui sa mai studiem, sa mai tocim? Aratati pisica cuiva si acel cineva intelege usor unde-i coada si unde mustatile? E pilotul unui serial, cum ati facut cu Udrea? Apropo, pana acum ai avut dreptate!

    1. Asa ma cunoasteti? Eu cind arat pisica cuiva, o arat fata-profil, prim plan, radiografie si pedigree detaliat. E interesant ca, reputat turbulent mediatic, cu toate nazbitiile de care am fost acuzat in aproape 30 de ani, de santaj nu m-a suspectat nimeni... Dar, recunosc, sa stirnesc zarva imi place! Poate sa si nedumeresc putin, e latura mea criptic absconsa, mon violon d'Ingres...

      ... e treaba colectiva si sincretica. Totul a plecat de la nevoia de ilustratie dar Bursa e ziar serios. Documentarea a mai scos-una alta iar acum m-am pus si eu pe cautat, redactia a amusinat niste trebi spectaculoase. Ne catalizam unii pe altii in laboriosul proces de implinire profesionala.

    La Amazon nu m-am gandit, dar, intr-adevar, interviul e bizar. Sau Bezos are un dealer tare sau e cum spuneti. Microsoft, Apple, toate cam put de la o posta si te imbie la teoria conspiratiei. A mai fost nebunia aia cu Branson, cand a scos pe piata best sellerul, Losing my virginity. Cam de vitrina, cum spuneati. Dar peste Elprof si Aerostar cum ati dat? Chiar fac butelii, ditamai compania de tehnica militara? Dar de ce n-ar face? Comertul e baza in tara noastra. Daca pe el se bazeaza statul, de ce nu s-ar baza si... statul? Stiu ca ati mai scris de un consilier al lui Magureanu ca e mare om de afaceri, si de aia din vremea lui Emil.

    1. Despre Dorin Iacob si asociatul sau, Rifai Issam, un subordonat al unui Magureanu de la ei. Nu mai stiu daca-n Bursa. Toata lumea face afaceri cind se retrage din servicii. Te si miri, niste negustori asa inzestrati, fac umbra Pamintului juma' de viata ca agenti si abia la pensie isi descopera vocatia mercantila...

    "firmele particulare de stat" este punctul pe i al democrației.

    Nicăieri nu am găsit astă formulare clară! 

    Franța, au spus că, "ca sa meargă economia bine trebuie să scufunde câteva vase?" (din memorie). Acum câțiva ani, m-a șocat acea declarație. 

    Acum o înțeleg perfect: privatul prosperă pe spatele statului? Desigur doar cei care au "Lumină" (ca de Paști). 

    Băncile sunt private dacă sunt pe profit, naționalizate dacă sunt pe pierdere? 

    Industria necompetitoare auto, a se vedea orașul Detroit face/făcut "matrapazlâcuri" stat-privat? 

    Firme private-stat gen ceva cu bricheta reclama care a lasat-o pe doamna Merkel clanțanind din colti albi?

    Amazon sunt un fel E-mag mioritic? 

    1. ... ca poetul national si mare parte din ciorapii mei care se tot ratacesc unul de altul de niciodata n-am si mereu tre' sa-mi cumpar... E mag mie nu mi se pare ocult deloc. E un business destul de lesne de inteles pe legile comertului. Daca ne apucam sa comparam ciudateniile de la ei cu alea de la noi, mai curind as compara hamazonu' cu elefantu'.

    Cam asa functioneaza mare parte din economia chineza. Piata "neagra" nu trebuie in niciun caz distrusa, ea trebuie tinuta pe cat posibil sub control. Fortand un pic lucrurile aceasta piata este unul din marii investitori ai economiei "albe" pentru ca banii "negri", dupa ce sunt spalati, in buna masasura acolo se duc.

    1. Nu mi-a placut niciodata neamul ala de economisti. Ne dau cu aberatiile lor in cap si noi punem botu' zicindu-ne ca asa e la ei...

    si productia de butelii e necesara pentru vanzarea juma de productia gaz din Marea Neagra.De aceea e nevoie de butelii ca n-avem conducte. Facem ca americanii. Ei au terminale de lichefiere, noi avem butelii.Expresia fii cu ochii ca pe butelie descrie obiectul de activitate al firmei. OMV scrie in rapoartele sale ca avem cel mai dens gaz pe plan mondial. Toti folosesc 6000 si Petrom foloseste 5400.De aceea Suflet Curat, seful companiei, ca sa nu fie tras la raspundere de ce gaazul romanesc e mai viril decat cel rusesc semneaza raportul financial in care scrie can OMV e detinut de o firma de stat austriaca lichidata de and buni pe nume OIAG desi astazi Erste OBIB. Ce e mai nostim erste can Petrom nu scrie in raportul sau decat ca 1mc volum gaz romanesc erste mai mare decat 1mc de volum gaz de Kazahstan.Precis ca prin aceasta reclama buteliile marca KEEP AN EYE ON YOU reflecta tehnologia avansata si spiritul creator al poporului mioritic.

    1. Cica rusii schimba multe la o-em-fau. Poate si metrul cub... Ma uitam cu e cu taxele la gazol in Franta, fata de Diesel si Kerosen... E interesant de vazut, sar de la una la alta, si ce-o sa fie dupa ce pleaca Renault de la Mioveni... Eu as paria pe o internationala securistica fix ca-n anii 50. Si as mai intreba ceva, ce se mai aude de artizanatul de la Mechel, Nikarom Invest, de ce mai tine SPARK oameni in dispozitiv in Romania, ca elicoptere rusesti nu se mai vind la noi... Daca e s-o dam ca Mel Gibson pe teoria conspiratiei, ajungem departe!

      Dear MI6, la fel can si in comertul cu masini, banii se fac. nu cu masini noi ci second hand. Uita-te la cashfloul OMV si Petrom. Cu toata asuprirea statului Roman Petrom are un Millard in euro. Cash. Daca vrea in secunda doi cumpara un imprumut mezanin de la OMV si merge la un spritz cu judoka de la Kremlin. Stiti cat e gearingul la Dacia? Nici daca ati face comert cu fete de la Chisinau nu ati reusi un asa scor..Eventual doar sa faceti o schema de genul pierd 5,8 miliarde prin fuziune si casting 5,5 prin rocada de sezlonguri directorat consiliu supraveghere Erste Banca cu Erste Fundatia. Dar cum sa vrei daca nu avem adidasi:_)

      Saracele, ar trebui sa traga precum Erendira ca sa faca un miliard! Sa inteleg ca Petrom vinde si gaz folosit?!?

    Dragoi cu Bilteanu, Bilteanu cu Papalekas, Lache, Avramoiu, Stoicescu, SAI Muntenia Invest, Banatul, Pullman, nu mai inteleg nimic. E sat fara ciini la ale doua sifuri, a pus mina seviciul pe ele, bancile, cine?

    1. Dar... Papalekas cred ca nu prea mai vine pe frumoasele noastre meleaguri. Ramine la adapost, in zona lui de confort. Oricum a colaborat si mai are cu ce colabora, cred ca ramine untouchable. Dragoi si Bilteanu cica-s en froid de mult. Vom vedea, adica vom banui, ce se intimpla dupa ce ne dumirim putintel ce au marcat Najib si Bilteanu. Ce mai conteaza, cum am invatat la istorie si din mesajele motivationale de pe Facebook, cel mai de pret e libertatea!

    Am vazut ca te dadeai relaxat, ai stat cu dinozaurii de la cnvm, cu prietenul tau, puscariasul, cu ambasadorul arab, te-ai mai hahait cu Dan Paul. Ce n-am putut sa nu observ e ca Fercala te-a evitat, fugea de tine ca dracul de tamaie, ceea cr nu-i normal. daca erati cuser amandoi, venea la tine ca omul, sa-l cunoasca si el pe ala care l-a ajutat in ziua alegerilor de la depozitar. dar el s-a ferit. E ceva putred in Danemarca.

    1. Cum am mai spus, nu-l cunosc pe distinsul domn. Normal ca stiu o suma de lucruri despre el, ca lucrez in domeniu. La fel de normal e sa fi stiut ca ii faceam un serviciu lovind in Moldovan. In sensul ca ii dadeam apa la moara. Ca Fercala cistiga oricum la DC, nu eu i-am adus voturile... De hahait puteam sa ma hahai si cu RuPaul sau Ioan Paul, nu-ti dau tie socoteala. Si cu "prietenul meu, puscariasul" las-o moarta ca s-ar putea sa ma enervez. Am o vaga banuiala cine esti si, daca ai o vaga idee cine sint, ar trebui sa stii si care-s limitele in care poti sa-mi dai cu batul prin gard si amploarea asiriana a represaliilor pe care le intreprind daca se incalca o anumita limita...

      Daca venea la el ca omul, atunci ai fi comentat ca sunt in legatura.

      ... daca chiar ma coboram sa iau de-o ciorba de la cleent, nu gaseam alt loc sa ma-ntilnesc cu el decit la Palatul Parlamentului de fata cu 500 de oameni! Logica circotasului nu e tocmai gresita, numai ca nu-i asa.

      Dupa cum vedeti, carcotasul nu are logica, el se refera la aparenta si crede ca isi poate formula suspiciunile pe baza faptului ca (de exemplu) "te dadeai relaxat". El stia ca, de fapt, nu erati relaxat. Stia intr-un mod metafizic.

      Bine punctat. MA se da cunoscător, corect, abil.. vorbește de Sif2 de Sif1, dar de Sif3 și de securistul șef de acolo, nimic! A naibii Danemarca !!

      N-ai cum fi relaxat la seratele lui Make, la asta ultima cu atit mai putin, ca se putea, Doamne feri! -sau sa se apuce Ludovic Orban de cintat, sau sa te notifice Piperea sa platesti consumatia, sau sa te pozeze oamenii de la Bursa si sa te trezesti in calendar! A mai tinut si Siminel un speech in care l-a comparat pe amfitrion cu Elon Musk si mi s-a parut la un moment dat ca Make se uita in jur dupa cineva bun de trimis pe Marte...

      Chiar a venit la mine cineva de la SIF4 sa-mi promita niste dezvaluiri despre SIF3... De-aia nu-i picior de capra pe piata financiara romaneasca, au intotdeauna vecinii grija...

    mai functioneaza? m-am uitat la ei pe site, cica tot mirel mogos e director general. era si acum 15 ani! prieten cu un contraamiral de la academie, cu sobolanii de prin ministerul apararii... in baicului se faceau petreceri cu diverse ocazii de se inchidea toata curtea electronicii industriale, erau restrictii de trafic si de parcare in baicului, mai aveau putin si puneau bariera pe strada si sa nu lase nici trenul sa treaca!

    1. Cum sa nu-mi amintesc, am avut un depozit la Elprof, acum mai bine de zece ani. Daca nu-mi suna cunoscut ce mi-a relatat un domn zilele astea, nu scriam.

    ...

    1. Excelenta, ai dreptate, mie daca imi dai o hirtie cu mine care mi se pare interesanta, eu o public! Ai uitat de Hayssam, de Sabina, de cazinouri, de SAFI, de Banca Populara, de Andrei Marga, de ING, de recuperatorii de debite. Make e cel mai tare patron de presa pe care l-am cunoscut. Are discernamint, are curaj dar e rational si echilibrat. De-aia nu numai ca rezista dar rezista cu capul sus.

    Asumati-va spusele si identitatea! E usor sa dai lectii sub anonimat. Ma amuza ca pe LinkedIn, la un post ca asta, am sumedenie de vizualizari, doua-trei like-uri si nici un comentariu... Eu pina si comentariile de pe platformele libere le semnez...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

30 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4906
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2932
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9203
Gram de aur (XAU)Gram de aur364.5107

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb