PREZIDENŢIALE FRANŢA 2017 Le Pen promite că dacă va câştiga alegerile va organiza un referendum pentru ieşirea din UE

A.C.
Internaţional / 28 noiembrie 2014

Lidera extremei drepte franceze, Marine Le Pen, a promis, într-un interviu publicat azi de cotidianul Le Figaro, că dacă va câştiga alegerile prezidenţiale din anul 2017 va renegocia relaţiile Franţei cu Uniunea Europeană, iar dacă acest demers nu va reuşi, în cel mult şase luni va convoca un referendum pentru părăsirea UE.

"În aceste şase luni mă voi adresa instituţiilor europene pentru a negocia restituirea către Franţa a celor patru suveranităţi esenţiale: teritorială, monetară, legislativă şi economică", a indicat şefa Frontului Naţional, asigurând că dacă UE nu va accepta aceste solicitări, atunci va convoca un referendum şi va recomanda francezilor să voteze pentru ieşirea din UE. Dacă totuşi alegătorii vor decide rămânerea în Uniune, Marine Le Pen promite că-şi va da demisia.

Şi fostul preşedinte conservator Nicolas Sarkozy, care încearcă să redevină preşedinte al partidului său Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a cerut săptămâna trecută reducerea atribuţiilor UE la jumătate, după ce anterior a propus suspendarea participării Franţei la spaţiul Schengen.

UE s-ar putea confrunta cu o provocare de acest fel în cazul Marii Britanii, întrucât premierul David Cameron a promis că, dacă va câştiga alegerile de anul viitor, va renegocia raporturile ţării sale cu blocul comunitar, în sensul transferului mai multor atribuţii către guvernul de la Londra. Ulterior, în anul 2017, el va convoca un referendum pe tema rămânerii Marii Britanii în UE.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb