Pricopie: Franţa va fi a cincea ţară în care vor fi organizate cursuri de Limbă, cultură şi civilizaţie românească

F. A.
Politică / 24 martie 2013

Pricopie: Franţa va fi a cincea ţară în care vor fi organizate cursuri de Limbă, cultură şi civilizaţie românească

Franţa va fi a cincea ţară, după Spania, Italia, Belgia şi Olanda, în care vor fi organizate cursuri de Limbă, cultură şi civilizaţie românească pentru elevii de origine română, dar şi pentru ceilalţi şcolari interesaţi de acest program, a declarat ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, citat de Mediafax.

Ministrul Remus Pricopie a propus introducerea în învăţământul preuniversitar francez a cursurilor de Limbă, cultură şi civilizaţie românească la întâlnirea de la Paris cu omologul său francez, Vincent Peillon, şi cu Irina Bokova, director general UNESCO.

Remus Pricopie a subliniat în cadrul întâlnirii interesul României de a aprofunda şi dezvolta relaţiile bilaterale în domeniul educaţiei.

"Ar fi o noutate pentru elevii români din Franţa, dar nu şi pentru sistemul naţional de educaţie, întrucât acest curs a fost implementat de Institutul Limbii Române din 2007 în ţări precum Spania, Italia, Belgia şi Olanda. Franţa ar deveni astfel a cincea ţară unde elevii români, dar nu numai, ar putea studia la şcoală Limba, cultura şi civilizaţia românească", a spus Remus Pricopie, la revenirea în ţară după vizita la Paris.

Ministrul Educaţiei a adăugat că instituţia pe care o conduce susţine predarea limbii franceze şi a disciplinelor non-lingvistice în limba franceză în învăţământul românesc.

"În România funcţionează astăzi 30 de licee bilingve, în care studiile se finalizează cu bacalaureat bilingv. În universităţile româneşti îşi desfăşoară activitatea şapte lectori francezi. Dintre programele europene existente, cea mai mare mobilitate a studenţilor români către Franţa se înregistrează prin programul Erasmus, respectiv 24,13 la sută dintre aceştia. Distribuţia pe niveluri de studiu este de 51 la sută - licenţă, 36 la sută - de masterat şi 13 la sută - doctorat", a mai spus Pricopie.

Ministrul a apreciat şi buna colaborare bilaterală în domeniul învăţământului profesional şi tehnic, dar şi necesitatea eficientizării sistemelor de formare profesională prin accesarea Fondului Social European (FSE).

Ministrul Remus Pricopie l-a invitat la Bucureşti pe omologul său, Vincent Peillon, cu ocazia inaugurării noii clădiri a Liceului Francez "Anna de Noailles", care va avea loc în acest an.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb