Cele două cereri introduse de Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) referitoare la clădirea de birouri Cahedral Plaza din Capitală au fost formulate pentru clarificarea de către instanţă a modalităţii de punere în executare a Sentinţei Tribunalului Dâmboviţa (2520/2012), având în vedere că imobilul este construit şi pe proprietate privată, nu doar pe domeniul privat al Municipalităţii, potrivit unui comunicat trimis astăzi redacţiei.
De asemenea, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a emis, pe 25 septembrie 2013, dispoziţia 1024, care prevedea efectuarea unei expertize tehnice pentru stabilirea modalităţilor de desfiinţare a Cathedral Plaza, estimarea costurilor şi determinarea impactului asupra clădirilor aflate în vecinătate. Acelaşi act administrativ a stabilit demararea procedurilor prevăzute de Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, cu modificările şi completările ulterioare, pentru desfiinţarea imobilului.
În prezent, expertizele se află în faza de elaborare, colectivul de lucru fiind format din profesori universitari şi experţi ai instituţiilor de profil, precizează PMB.
"În ceea ce priveşte casa de avocatură care reprezintă Municipalitatea în aceste litigii, facem menţiunea că aceastea este una dintre casele cu care PMB are încheiate contracte de consultanţă şi reprezentare de mai mult timp. Nu se poate vorbi de o dublă reprezentare, având în vedere faptul că respectiva casă de avocatură nu a reprezentat în aceeaşi cauză părţi adverse", încheie comunicatul.
Ieri, Arhidieceza Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) anunţa, într-un comunicat remis redacţiei, că Tribunalul Dâmboviţa a respins, la sfârşitul lunii ianuarie, două cereri formulate de primarul Municipiului Bucureşti, Sorin Oprescu, una de suspendare şi alta de anulare a sentinţei civile pronunţate anterior de aceeaşi instanţă, prin care fusese dispusă demolarea clădirii Cathedral Plaza şi aducerea terenului la forma anterioară construirii.
Înalt-Preasfinţitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, a declarat: "Căile de atac exercitate de Primarul General au fost în mod vădit inspirate de încercările confuze şi disperate ale proprietarilor autointitulatei Cathedral Plaza. Prin această strategie, Millennium Building Development (MBD) şi-a transferat influenţa şi mijloacele de atac în sfera unei instituţii publice care, într-un stat de drept, ar trebui să apere Catedrala «Sfântul Iosif», şi nu clădirea ilegală de lângă aceasta".
ARCB susţine că o mare casă de avocatură care a reprezentat firma MBD timp de mai mulţi ani îl are drept client acum pe primarul general, în încercarea de a salva "clădirea ilegală", iar "forma cererilor acestei firme de avocatură în favoarea Primăriei Generale este evident asemănătoare cu cele anterioare în favoarea MBD".
"Sub pretextul protejării Catedralei şi al costurilor ridicate pentru dezmembrarea clădirii ilegale, primarul Oprescu încearcă să împiedice executarea unei hotărâri judecătoreşti de demolare. Acesta prezintă rapoarte de evaluare îndoielnice, realizate de înseşi firmele care au construit Cathedral Plaza, şi refuză punerea în executare a obligaţiei de desfiinţare a construcţiei", se mai arată în comunicat.
La sfârşitul lunii ianuarie, surse apropiate situaţiei declarau pentru ziarul BURSA că reprezentanţii PMB nu intenţionează să semneze autorizaţia de demolare a imobilului cu 19 etaje construit în vecinătatea Catedralei Sf. Iosif din Capitală.
Sursele ziarului au declarat: "Cathedral Plaza nu va fi demolată. Primăria nu va semna o autorizaţie de demolare în urma căreia proprietarul să-i ceară daune de zeci de milioane de euro. Orice autorizaţie, fie ea de construire sau demolare, trebuie cerută de proprietar".
În luna septembrie 2013, executorul Lucian Gonţ a somat primăria să emită o dispoziţie de demolare a controversatei clădiri, în conformitate cu hotărârea judecătorească dată de Tribunalul Dâmboviţa la începutul anului trecut.
Domnul Gonţ ne-a spus că a avut o întâlnire cu primarul general Sorin Oprescu, în cadrul căreia s-a stabilit înfiinţarea unei comisii tehnice în vederea evaluării impactului pe care l-ar putea avea demolarea Cathedral Plaza asupra Catedralei Sf. Iosif şi a sumei necesare pentru derularea acestui proces.
"De la o estimare de circa 4 milioane de euro, s-a ajuns la un cost de peste 10 milioane de euro, pe care l-ar presupune desfiinţarea imobilului", ne-a mai spus Lucian Gonţ, subliniind că, în cazul în care Primăria nu va emite dispoziţia de demolare a clădirii, aceasta va fi obligată de Justiţie să plătească penalităţi pentru fiecare zi de întârziere.
"Arhiepiscopia (n.r. Arhiepiscopia Romano Catolică Bucureşti - ARCB) este cea care va trebui să mute următoarea piesă. Dacă va decide să introducă o nouă acţiune, de contestare în Instanţă, aceasta din urmă se va pronunţa asupra penalităţilor la care va fi obligată Primăria".
Preotul Francisc Doboş ne-a spus că ARCB va urma toţi paşii necesari în acest sens.
Recent, Lucian Gonţ ne-a explicat că, întrucât hotărârea judecătorească nu prevede alternativă, se va merge pe calea contestaţiei şi va fi numit un terţ, cel mai probabil Arhiepiscopia, care să procedeze la demolarea construcţiei, cheltuielile aferente urmând să fie suportate de Primăria Capitalei.
La rândul său, avocatul Marius Coltuc ne-a spus că ARCB poate demola oricând imobilul Cathedral Plaza, precizând: "Dacă există o hotărâre judecătorească irevocabilă, partea care a obţinut câştig de cauză (n.r. în speţă Arhiepiscopia Romano-Catolică) poate pune oricând în executare respectiva hotărâre, dacă cel care ar fi trebuit s-o execute (n.r. respectiv Primăria Capitalei) nu a făcut acest lucru".
Tribunalul Dâmboviţa a hotărât irevocabil că Municipalitatea trebuie să emită un act prin care să impună desfiinţarea construcţiei Cathedral Plaza, "realizată fără autorizaţie de construire legală, autorizaţie emisă la solicitarea SC «Millenium Building Development» SRL Bucureşti (n.r. firma dezvoltatoare), de Primăria Sectorului 1 Bucureşti", potrivit Instanţei de judecată.
La doar o lună după ce Instanţa a impus primarului Capitalei să dispună demolarea imobilului Cathedral Plaza, israelianul Eyal Ofer, care a construit imobilul, a vândut clădirea grecului Ioannis Papalekas.
Cazul Cathedral Plaza a fost deschis în 2006, la Tribunalul Bucureşti, de ARCB, reprezentanţii acesteia susţinând că turnul vecin este periculos pentru Catedrala "Sfântul Iosif" din Capitală. Dosarul a fost strămutat la Constanţa, Craiova, Piteşti, Curtea Constituţională a României (CCR), Târgovişte, Ploieşti, ajungând la Suceava, Alba Iulia şi Iaşi. Între timp, cazul Cathedral Plaza a fost judecat de câteva ori şi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO).
Construcţia clădirii de birouri a început în anul 2006, suma investită în edificiul cu 19 etaje ridicându-se la 60 de milioane de euro.