Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a declarat, duminică, la Alba Iulia, la manifestările prilejuite de Ziua Naţională, că "reîntregirea neamului nostru" devine "obiectivul secolului XXI", adăugând că identitatea celor de dincolo de Prut este românească.
Primarul Chişinăului, Dorin Chirtoacă, a fost singura personalitate care a susţinut un discurs în cadrul ceremoniilor organizate în Sala Unirii pentru primirea soliilor din Cetăţile de Scaun ale Unirii din Alba Iulia, potrivit surselor de presă.
"La mulţi ani de la Chişinău. La mulţi şi într-un ceas bun, pentru ca idealul neamului românesc să fie împlinit în secolul XXI. Consider că reîntregirea neamului nostru devine obiectivul secolului XXI pentru neamul românesc. 2.000 de ani ne-am clădit istoria, aici la Alba Iulia s-a clădit piatră cu piatră, de la geto-daci, de la castrul roman, de la Cetatea Carolina şi până în ziua de astăzi şi cu Catedrala Reîntregirii Neamului. 2.000 de ani a fost mai greu să stăm la intersecţia imperiilor care au venit peste noi. Ce am reuşit a fost să rezistăm. Din păcate, am fost şi despărţiţi fără voia noastră în 1812, în 1940", a spus Chirtoacă.
Primarul din Chişinău a adăugat că în urmă cu aproape 20 de ani România a păşit "pe un drum cu sens unic către Europa", în 1993 semnând acordul de asociere, iar acum "Republica Moldova păşeşte pe acelaşi drum cu sens unic spre Europa".