"Primăvara turcească", un preludiu al "iernii" economice a Turciei

Presa internaţională a acordat spaţii largi în ultimele zile mişcărilor de stradă din Turcia. Demonstraţiile s-au extins după intervenţia în forţă a poliţiei contra celor care protestau faţă de planurile de construire a unui nou mall în Piaţa Taksim.

După cum scrie Reuters, planurile imobiliare pentru Piaţa Taksim reprezintă "doar unul dintre proiectele guvernamentale gigantice, între care se regăsesc cel mai mare aeroport din lume, un pod de 3 miliarde de dolari peste Bosfor, precum şi un canal de 10 miliarde de dolari, care ar trans-forma jumătate din Istanbul într-o insulă".

Teoriile conspiraţiei încearcă să lege demonstraţiile populare de recenta finalizare a acordurilor de împrumut cu FMI, cauzele acestora fiind căutate în exterior. Dar sunt acestea veridice, în condiţiile în care Turcia are şase reprezentanţi la întâlnirea Bilderberg din acest an? Bineînţeles că Turcia ocupă, de asemenea, o poziţie foarte fragilă în contextul geopolitic global, mai ales în condiţiile instabilităţii accentuate din jurul Siriei şi Iranului.

Presa internaţională scrie că atitudinea tot mai dictatorială a premierului Recep Tayyip Erdogan ar fi principala cauză a manifestaţiilor care se extind în Turcia. Într-adevăr, accentele autoritare reprezintă un factor important (n.a. presa noas-tră a scris despre declaraţii ale protestatarilor, care apreciază că "nu mai există democraţie în Turcia"), dar nu trebuie să uităm contextul economic.

Evoluţia din ultimii ani a economiei Turciei a fost caracterizată, de multe ori, drept un miracol economic, mai ales pe fondul crizei financiare din Europa. Dar chiar avem de a face cu un miracol?

"Pe frontul economic, cel mai bun lucru care se poate spune este că guvernul a evitat greşelile mari. Creşterea este bazată pe un nivel nesustenabil al împrumuturilor externe şi nu a fost extraordinară, conform standardelor pentru pieţele emergente. Lucrările publice au fost marcate de nepotism pe scară largă", a scris recent Dani Rodrik, profesor la Universitatea Harvard, într-un editorial din Financial Times.

Cel mai incisiv punct de vedere îi aparţine, însă, lui David Goldman, care scrie, în Asia Times, că "Erdogan nu a condus Turcia către un miracol economic, ci a favorizat o bulă a creditării specifică ţărilor din Lumea a Treia, care i-a lăsat pe consumatorii din Turcia cu o povară devas-tatoare".

Iar datele oficiale arată tocmai acest lucru. Soldul creditului neguvernamental a crescut de peste două ori de la începutul anului 2010 până în aprilie 2013 (vezi graficul 1), în condiţiile în care creditul acordat companiilor nefinanciare a crescut de aproape trei ori.

Dublarea creditului acordat gos-podăriilor populaţiei a început deja să îşi facă simţite efectele negative. În cazul creditelor de consum şi a celor acordate pe carduri, numărul restanţierilor a crescut în 2012 de peste două ori faţă de anul precedent, ajungând la circa 900 de mii, iar în primele trei luni din 2013 numărul restanţierilor a ajuns deja la 375 de mii.

Creşterea explozivă a creditării a avut efecte "benefice" asupra pieţei imobiliare, în special în marile oraşe.

Conform indicilor de preţ publicaţi de Banca Centrală a Turciei, preţurile locuinţelor din Istanbul au crescut cu peste 40% în perioada ianuarie 2010 - februarie 2012, în condiţiile în care creşterea la nivel naţional a fost de peste 30% (vezi graficul 2).

Reuters scria recent că dezvoltatorii imobiliari îi plătesc pe rezidenţii din zonele urbane sărace să "elibereze" terenurile, pentru a deschide calea construirii unor cartiere "închise".

Cu toate că premierul Erdogan este acuzat de promovarea Islamului şi a perceptelor sale, evoluţia din ultima decadă a creditului din Turcia ne arată că tocmai unul dintre pilonii de bază ai religiei islamice a fost "neglijat". Oare ce este mai periculos pentru societate, consumul de alcool sau "consumul" de credit, care poate crea euforii mult mai distructive?

Cu tot miracolul său economic, Turcia a consumat mai mult decât a produs în fiecare lună încă de la începutul anului 1997. Deficitul comercial lunar a crescut în aprilie 2013 cu peste 48% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 10 miliarde de dolari (vezi grafic 3).

Deficitele externe sunt, încă, finanţate prin credite, mai ales pe termen scurt. Datoria externă pe termen scurt a Turciei a crescut până la 115 miliarde de dolari în martie 2013 (vezi graficul 4), de la circa 47 de miliarde în prima lună a anului 2010. Datoria externă totală a depăşit semnificativ pragul de 300 de miliarde de dolari la sfârşitul anului trecut. (vezi grafic 4)

Pe fondul prelugirii crizei financiare globale, apetitul investitorilor faţă de pieţele emergente s-a redus substanţial. Turcia nu face excepţie. Investiţiile străine directe din Turcia au fost de 215 milioane de dolari în martie 2013, în scădere cu 92% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform ultimelor date oficiale.

În acest context economic deosebit de fragil, extinderea manifestaţiilor populare nu face decât să comprime perioada care a mai rămas economiei Turciei până la confruntarea cu realitatea. Precedentele istorice ne arată că proiectele faraonice nu sunt decât preludiul unei crize economice profunde, care este, inevitabil, însoţită de ample tulburări sociale.

Turcia ne va demonstra, încă odată, că, din punct de vedere economic, nu este niciodată altfel. Excesele speculative generate de banii ieftini trebuie plătite integral, iar destinatarii notei de plată se cunosc deja.

"Primăvara turcească" nu este decât preludiul unei alte "ierni economice", ale cărei consecinţe sociale vor anula, pentru mulţi ani, memoria unui miracol efemer.