Nu ştiu ce şanse am fi avut, din punct de vedere al dezvoltării economice, dacă nu intram în Uniunea Europeană. Ştiu, însă, care sunt şansele dezvoltării după ce intrăm în Uniunea Bancară: nule.
Aproape imediat după lansarea noului concept, autorităţile noastre au declarat că România va participa la Uniunea Bancară, chiar dacă noua structură este opţională pentru ţările care nu fac parte din zona euro. Să fie de vină "sfaturile" prieteneşti ale autorităţilor din anumite ţări ale zonei euro, ale căror instituţii financiare domină piaţa noastră bancară?
Indiferent de sursa "inspiraţiei", graba cu care s-a adoptat noua "soluţie" pentru criza financiară din Europa nu prevesteşte nimic bun. Aceasta este şi concluzia care se desprinde din prezentarea recentă a profesorului Nicolae Dănilă, membru al Consiliului de Administraţie al BNR, din cadrul programului "Academica BNR".
Acesta şi-a exprimat îndoiala cu privire la "nivelul de pregătire al României pentru această viziune de viitor", deoarece "România evoluează după un alt mod de lucru şi acesta nu concordă cu direcţia în care merge UE". Încapacitatea autorităţilor noastre de a face faţă unui nou proiect european a fost ilustrată de Nicolae Dănilă prin şansele extrem de reduse de atingere a celorlalte obiective europene, incluse în Agenda de la Lisabona, pe fondul deficienţelor majore manifestate în elaborarea şi implementarea planurilor pe termen lung.
După ce a amintit că economia noastră continuă să fie afectată de contracţia creditului, pe fondul reducerii expunerilor băncilor străine şi retragerea finanţărilor, profesorul Nicolae Dănilă a menţionat şi două efecte majore ale participării la Uniunea Bancară: creşterea costurilor de finanţare şi restructurarea substanţială a portofoliilor pentru băncile străine din România, al cărei rezultat final poate fi chiar ieşirea de pe piaţa noastră.
Adevărata "bombă" din discursul oficialului BNR a fost, însă, alta. Nicolae Dănilă a declarat că "îmi permit să atrag atenţia asupra faptului că, atât sectorul privat local, cât şi autorităţile publice de la noi ar trebui să fie pregătite pentru contracararea modificării perspectivei surselor de finanţare pe termen scurt şi chiar pentru necesitatea de a interveni pentru finanţarea operaţiunilor unor bănci".
Profesorul Dănilă şi-a exprimat îngrijorarea faţă de "situaţia în care finanţarea pentru "bank resolution' va fi acoperită în principal şi prioritar de către sectorul bancar local (fond de garantare a depozitelor, fond naţional de rezoluţie) şi din bugetele statelor respective".
Declaraţiile oficialului BNR vin în contextul propunerii unor noi modificări ale modului de calcul a contribuţiilor bancare la constituirea Fondului Unic de Rezoluţie.
După cum arătam în articolul "Va conduce uniunea bancară la o consolidare forţată a pieţei bancare din Europa?" (BURSA, 10.03.2014), o componentă importantă a Mecanismului Unic de Rezoluţie o reprezintă constituirea Fondului Unic de Rezoluţie pe baza contribuţiilor instituţiilor financiare. Din cauza valorii sale relativ scăzute, de 55 de miliarde de euro, autorităţile europene, în special BCE, forţează introducerea garantării nelimitate a sistemelor bancare de către guverne.
Ca urmare a intenselor activităţi ale lobby-ului bancar, Comisia Europeană a modificat, recent, algoritmul de calcul al contribuţiilor individuale către FUR, prin favorizarea instituţiilor financiare care şi-au asumat riscuri mai mari. În aceste condiţii, se pun bazele adâncirii hazardului moral la nivelul sistemului bancar european, deoarece băncile nu trebuie să plătească în funcţie de riscurile asumate, iar băncile cu portofolii mai puţin riscante vor fi nevoite să le subvenţioneze pe cele "prea mari să intre în faliment".
Cu toate că a prezentat clar neajunsurile integrării în Uniunea Bancară, Nicolae Dănilă consideră că "este important ca autorităţile din România să finalizeze discuţiile pentru participarea la Uniunea Bancară, care reprezintă un pas important pentru reafirmarea alinierii şi integrării în Zona Euro"
De ce? Ca să plătim nesăbuinţa băncilor comerciale şi a băncii centrale din bugetul statului, deoarece resursele FGDB (Fondul de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar) sunt mai mult decât insuficiente? Şi unde ar ajunge costurile de finanţare, când guvernul va fi nevoit să se împrumute şi pentru susţinerea băncilor?
Speranţa că "reglementările cu privire la MUR ar trebui să nu se bazeze în principal pe bani publici sau pe fonduri private" nu are, din păcate, nicio susţinere, mai ales dacă privim modul în care autorităţile europene au gestionat, până în prezent, criza financiară.
Recunoaşterea tardivă a rolului pe care l-a avut "expasiunea excesivă a creditării" în declanşarea şi alimentarea crizei bancare din Europa nu constituie un motiv suficient pentru "întărirea reglementărilor şi mecanismelor care să asigure un cadru macroprudenţial adecvat în fiecare ţară şi la nivelul UE".
Fără corectarea exceselor creditării, prin recunoaşterea faptului că multe bănci sunt falimentare şi aplicarea unor reduceri substanţiale ale poverii datoriilor, atât la nivelul firmelor cât şi la nivelul persoanelor fizice, uniunea bancară nu poate să funcţioneze şi nici să "soluţioneze" eficient viitoarele crize.
De asemenea, profesorul Dănilă a amintit că "economia românească este dependentă de finanţarea bancară încă mulţi ani" şi propune "lansarea imediată a unui plan de acţiune pe termen lung, care să sprijine în continuare programele guvernamentale de creştere şi de dezvoltare economică".
Dar cine mai crede în programe guvernamentale pentru dezvoltare? Iar, în absenţa acestora, care să fie mecanismul de facilitare a acumulării capitalului, când represiunea financiară devine tot mai acută?
Într-un articol apărut în cadrul ultimului raport trimestrial de la BIS (Bank for International Settlements), în care se analizează relaţia dintre structura financiară şi creşterea economică, autorii arată că "o criză financiară afectează negativ capacitatea băncilor de absorbţie a şocurilor economice", mai ales în cazul "instituţiilor creditoare care nu investesc în obţinerea informaţiilor despre clienţi".
În plus, în studiul de la BIS se aminteşte şi de "amânarea restructurării bilanţurilor bancare în timpul unei crize financiare, în scopul evitării recunoaşterii pierderilor". Toate aceste amânări nu ar fi fost posibile fără "colaborarea dezinteresată" a instituţiilor de supraveghere bancară şi a băncilor centrale.
Când va apărea necesitatea declanşării procesului de rezoluţie pentru o bancă din sistemul nostru financiar, inclusiv prin crearea unei bănci-punte, oare îşi va asuma Banca Naţională responsabilitatea sau va adopta aceleaşi "scuze" ca şi în cazul inflaţiei?
Continuarea procesului de integrare în Uniunea Bancară de către autorităţile noastre implică o singură certitudine: vom plăti cu toţii, prin bail-in-ul direct al depozitelor bancare sau prin impozite suplimentare, astfel încât creditorii externi să nu înregistreze pierderi.
Constituirea unui sistem bancar autohton, necesar pentru acoperirea golurilor lăsate de retragerea băncilor străine, devine, astfel, o misiune imposibilă, iar subdezvoltarea pare să fie destinul României în Uniunea Europeană.
1. Liviu Tudor urmatoare teapa 200 mil euro Alphabank
(mesaj trimis de gelu marchidan în data de 11.03.2014, 10:03)
Liviu Tudor, ţepar de profesie-acestea sunt modelele gresite ale Romaniei...un asemenea hot a ajuns sa conduca destinele clubului de la Roma
Wednesday, February 26, 2014 de Dan Coste INVESTIGAŢII no comments
Liviu Tudor, omul lui Hrebenciuc şi Iacobov, a creat o întreagă ţesătură financiară care a condus la prăbuşirea unor firme, sau societăţi bancare. ZIARUL vă va prezenta în serial câteva dintre “isprăvile” lui Liviu Tudor, dezvăluite de multe ziare din România.
Liviu_Tudor_02
Liviu Tudor şi Grupul de la Bacău au fost artizanii unei incredibile inginerii financiare prin care au reuşit să-şi umple conturile cu zeci de miliarde. REGELE IMOBILIARELOR,Magnatul din Real Estate, Guru financiar Liviu Tudor, a fost scos în faţă, în 1996, de cunoscutul Grup de la Bacău, coordonat de Viorel Hrebenciuc şi Corneliu Iacubov, pentru a pune temelia Băncii Comerciale Unirea (BCU). Scopul a fost unul singur: spălarea banilor şi obţinerea unor profituri ilicite uriaşe. Modul de acţiune al celor care deţin sediul în care îşi desfăşoară activitatea a fost scos la iveală de “Evz” şi este specific crimei organizate: “Dacă nu-ţi vei ţine gura, ai grijă că există gloanţe calde şi gloanţe reci. Nu ţi-am spus că nu mi-e frică de nimeni în ţara asta, ca am bani să cumpăr pe oricine?”, îşi ameninţa Liviu Tudor asociatul.
Falimentul de la Banca Unirea
În anul 1996, prin subscripţie publică, se înfiinţa Banca Comercială Unirea, având la bază Grupul de la Bacău, aflat sub oblăduirea lui Viorel Hrebenciuc şi a lui Corneliu Iacobov. Aceiaşi Tudor şi Iacob controlau 49,77% din capitalul social, ceilalţi asociaţi importanţi fiind Societatea de Investiţii Financiare II Moldova (condusă de Corneliu Iacobov), cu 24,65% din acţiuni şi CNSLR “Frăţia”, cu 12% din acţiuni. Restul era deţinut de unele persoane fizice printre care se număra şi actualul preşedinte al României, Traian Băsescu. În scurt timp, prin multiple manevre de culise, fondurile instituţiei financiare au fost plimbate dintr-un cont într-altul, până când Banca Populară Română a ajuns acţionar majoritar, iar director al Băncii Unirea a devenit Emil Botea.
Totul a mers bine până când Banca Naţională a României a făcut un control la Unirea, pentru a descurca iţele unei aşa-zise majorări de capital cu 50 de miliarde de lei. Aşa s-a ajuns la concluzia că respectiva majorare a fost făcută din bani publici, iar 33 de miliarde de lei au ajuns în conturile unor firme dubioase şi ale unor persoane fizice, în fruntea acestora aflându-se Liviu Tudor. În plus, Banca Unirea a ajuns acţionar majoritar la DIGICOM SA, firma aceluiaţi Liviu Tudor.
Spălare de bani şi falimentarea premeditată a unei bănci
Revenind la activitatea de început a Băncii Unirea, vom scoate în evidenţă modul în care s-au plimbat banii dintr-un cont într-altul, pentru a fi spălaţi. În calitate de împuternicit, Liviu Tudor reprezenta “toate interesele legate de acţiunile pe care SC BEST OIL SRL le deţine în cadrul Băncii Unirea SA (în curs de constituire)”. Astfel, BEST OIL vărsa prin intermediul Bancorex suma de 295 de milioane de lei, către Banca Unirea SA, la 16.07.1996. Alţi 606 milioane de lei ajung de la Banca Agricolă la Unirea, în aceeaşi lună, precum şi alte sume virate prin intermediul Băncii Columna ori a Băncii Internaţionale a Religiilor. De menţionat că atât Banca Agricola, Columna, Bancorex cât şi BIR au ajuns între timp în stare de faliment. Desigur, aceeaşi soarta a avut-o şi Banca Unirea, care a fost cumpărată în ultimul moment de nişte ruşi. Ultimul director al Băncii Unirea, Emil Botea, a declarat în mai multe rânduri că unul dintre cei care conduc Nova Bank, şi anume preşedintele Alexei Voskoboy, ar fi avut o poziţie oficială în KGB. Ruşii de la Nova Bank, cumpărătorii Bancii Unirea, n-au comentat în niciun fel această informaţie. Cert este că, totuşi, BNR a instituit la Unirea un regim de decontare specială, care a durat un an şi patru luni. După această perioadă, la 22 august anul trecut, Băncii Unirea i s-a retras licenţa de funcţionare.
Alte sume importante de bani au fost scoase din Banca Unirea prin contracte de prestări servicii deosebit de avantajoase pentru furnizori. Unul dintre acestea se referă la livrarea către banca a şase echipamente de comunicaţii prin satelit VSAT şi a tot atâtea “licenţe software terminal şi 1 licenţă software HUB TCP-IP”. Cum era de presupus, beneficiara contractului n-a fost alta decât SC DIGICOM SA, firma controlată de acelaşi Liviu Tudor. Valoarea iniţială a contractului s-a ridicat la suma de 206.500 USD.
Ulei din Rezervele de stat
Fără a se implica aparent în politică, Liviu Tudor controlează direct sau prin interpuşi mai multe societăţi comerciale, printre care se numără: IIRUC SA, PREFABRICATE VEST SA, VESTCO INDUSTRIES SA, DIGICOM SA, IIRUC – DIGICOM GRUP SA, ID HOLDING SRL, IIRUC SERVICE SA, CONCORDIA ALIMENTARA 4 SA, ID REAL ESTATE SA, IIRUC TRADE SA, DIGINET SA şi altele. Până nu demult a deţinut şi fabrica de ulei Muntenia, pe care a falimentat-o începând cu finele anului 2002, la sfatul unor prieteni apropiaţi din Guvern. Printre aceştia se numără Viorel Hrebenciuc şi Şerban Mihăilescu. Cu cel din urmă a pus chiar la cale vânzarea către pensionari de ulei, orez şi zahăr – câte două kilograme de fiecare – în sistem “economat”, adică la preţ de fabrică. Numai că uleiul provenea de la Rezervele de stat (1.400 de tone). Pentru a nu se declansa un scandal de proporţii, fabrica Muntenia a fost devalizată, după care s-a declanşat procedura falimentului.
Va urma
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2014, 12:08)
Cine-i da pastilutele??
1.2. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 11.03.2014, 12:09)
Cine-i da pastilutele??
2. Tragem concluzii? Acum?
(mesaj trimis de Toma Necredinciosu' în data de 11.03.2014, 13:17)
"Constituirea unui sistem bancar autohton, necesar pentru acoperirea golurilor lăsate de retragerea băncilor străine, devine, astfel, o misiune imposibilă, iar subdezvoltarea pare să fie destinul României în Uniunea Europeană."
Imi vin toti dracii cand citesc asta! Pai ce D-zeu ne-a lipsit pentru a ne dezvolta? Datorii n-aveam in 1990! Tineri pregatiti la Stefan Gheorghiu aveam in 1990! Tin acum parghiile celor mai importante institutii din Romania! Pretentii puteam sa avem si noi, macar la anumite sectoare economice, in Europa. Sau macar sa-i facem pe altii mai buni sa vina aici sa produca, pana ajungeau salariile noastre ca a celor din vestul dezvoltat!
Gitenstein zicea, pardon tipa la noi la tv zilele trecute: dezvoltati-va acum economia, in ultimul ceas, cu acest val important, folosind piata de capital! Chiar si cu pretul transparentei, dar dezvoltati-va odata si nu mai amanati, ca s-ar putea sa nu mai aveti cum in viitor!