Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a atras 1 miliard lei şi 278,7 milioane euro, prin două licitaţii pentru vânzarea de titluri de stat denominate în lei şi în euro, potrivit unor comunicate trimise astăzi redacţiei.
Costul de finanţare pentru titlurile în lei a scăzut cu aproape o treime faţă de cel acceptat la o operaţiune similară din decembrie. La licitaţia pentru titluri de stat în lei, investitorii şi băncile au depus ordine de subscriere de circa 1,97 miliarde lei pentru certificatele de depozit cu maturitate la un an. Sumele subscrise au fost aproape duble faţă de valoarea programată a licitaţiei, de 1 miliard lei.
Pentru aceste titluri, Trezoreria a plătit un randament mediu de 2,03% pe an, iar costul de finanţare maxim a fost de 2,07% pe an. Anterior, în decembrie, Finanţele au acceptat un randament mediu de 2,9% pe an.
Suma împrumutată prin licitaţia pentru obligaţiuni cu maturitate de cinci ani şi denominate în euro, de 278,7 milioane euro, este cu 39% peste valoarea programată, de 200 milioane euro. Ordinele de subscriere au însumat 772 milioane euro, fiind de aproape patru ori mai mari decât valoarea indicativă.
Randamentul mediu acceptat a fost de 3,18% pe an, iar cel maxim, de 3,19% pe an.
Următoarea licitaţie din acest an pentru titluri de stat va avea loc luni, când MFP intenţionează să împrumute 500 milioane lei, prin vânzarea de obligaţiuni cu maturitate de zece ani.
Tot în această lună, MFP va organiza licitaţii pe piaţa internă pentru vânzare de titluri de stat în valoare de 4,03 miliarde lei şi 200 milioane euro, de aproape două ori mai mult decât titlurile care ajung la scadenţă în această lună, de 2,78 miliarde lei.
Ţinta a fost depăşită deja, Trezoreria împrumutând până acum 4,33 miliarde lei şi 278,7 milioane euro, la care se adaugă 2 miliarde dolari atraşi de pe pieţele internaţionale prin două emisiuni de obligaţiuni, cu maturităţi de 10 şi 30 de ani.
Anul trecut, statul român a împrumutat de pe piaţa internă 48,53 miliarde lei, la care se adaugă emisiuni în valută, interne şi externe, de 3,57 miliarde de euro şi 1,5 miliarde de dolari. Fondurile atrase în lei în 2013 sunt cu 16,5% mai mici decât valoarea împrumutată în 2012, de 58,17 miliarde lei, iar finanţările în valută au fost similare, de la 4,71 miliarde de euro din 2012.