PRIN PRIVATIZARE Datoriile de 1,5 miliarde lei ale CFR Marfă la stat vor fi şterse

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii #Transporturi / 10 mai 2013

Datoriile de 1,5 miliarde lei ale CFR Marfă la stat vor fi şterse

ANAF are sechestru asigurător pe toate activele CFR Marfă

CFR Marfă va fi "curăţată" de datoriile pe care le are la stat, în valoare de 1,5 miliarde lei, în momentul în care compania va fi privatizată, potrivit ministrului transporturilor Relu Fenechiu.

Oficialul a precizat, ieri, că demersurile pentru realizarea acestei operaţiuni au fost deja demarate, existând acordul de principiu din partea instituţiilor financiare internaţionale şi al Comisiei Europene.

Restul de peste 500 de milioane de lei, sumă pe care CFR Marfă o datorează către alte entităţi, va rămâne la companie, banii urmând să fie achitaţi de noul cumpărător şi de Minis-terul Transporturilor, proporţional cu pachetul de acţiuni deţinut de fiecare dintre cele două părţi.

Relu Fenechiu a subliniat că datoriile totale ale CFR Marfă, care depăşesc 2 miliarde de lei, sunt mult mai mari decât activele.

Potrivit domniei sale, în vederea privatizării, vor fi trecute active de la CFR Marfă la CFR SA, însă doar după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va ridica sechestrul asigurător. În prezent, pe toate activele CFR Marfă există sechestru asigurător pus de ANAF, acesta putând fi ridicat doar după anularea datoriilor.

Referitor la vânzarea pachetului majoritar al CFR Marfă, Relu Fenechiu a precizat: "Noi vindem locomotive, vagoane, depouri şi o activitate profitabilă".

Fenechiu: "Dacă preţul era mai mic, aveam mai multe oferte"

Cele trei oferte depuse, în ultimul moment, pentru precalificarea la privatizarea CFR Marfă au fost deschise, ieri, la Ministerul Transporturilor, în prezenţa presei.

Companiile care au depus documente de participare la această procedură de vânzare sunt Grup Feroviar Român (GFR), consorţiul Trans-feroviar Grup (TFG)-Donau Finanz GmbH & Co KG Austria şi OmniTRAX, din SUA.

Autorităţile aveau aşteptări mai mari, declarând, în mai multe ocazii, că există un interes important pentru preluarea operatorului autohton de transport de marfă pe calea feroviară.

După ce, de-a lungul ultimelor săptămâni, ministrul de resort vorbea despre mai mult de 10 companii mari interesate de CFR Marfă, domnia sa a precizat, ieri, că a avut emoţii în ultima zi de depunere a documentelor, având în vedere că până aproape de ora de expirare a termenului de decădere nicio companie nu depusese oferte de precalificare.

Relu Fenechiu a subliniat: "Pentru toate cele trei companii ofertele au fost considerate eligibile. Urmează evaluarea lor, iar în 15 (n.r. mai) se va decide care dintre ele se precalificată pentru faza de negociere în vederea privatizării. Pe parcursul derulării procedurilor am avut, de două ori, două rânduri de întârzieri - una de aproximativ două săptămâni, datorată unor cereri ale potenţialilor investitori care nu aveau timp să-şi pregătească documentaţia în timpul stabilit şi una datorată imposibilităţii de a finaliza documentaţia de către consultant. Cu siguranţă că dacă am fi pornit de la un preţ mai mic erau mai mulţi investitori. În ultima zi de depunere am avut puţine emoţii".

Domnia sa a precizat că se aştepta la mai multe firme, întrucât au fost investitori interesaţi de CFR Marfă din Cehia, Rusia, Franţa, Spania etc.

"Probabil că după ce au făcut nişte calcule au renunţat", a mai spus oficialul, adăugând că Guvernul îşi doreşte ca această companie să nu fie vândută la un preţ scăzut, considerând-o foarte importantă, din punct de vedere economic, pentru România şi, în viitor, pentru întreaga Europă de Est.

"Am dorit să nu poată fi cumpărată decât de o companie puternică, o companie cu istoric, care să o poată dezvolta", a mai spus ministrul transporturilor.

Fenechiu: "Sunt condiţii care nu au permis o privatizare de show"

Condiţiile impuse în cadrul acestui proces de privatizare sunt destul de restrictive, potrivit lui Relu Fenechiu, care a specificat: "Sunt condiţii care nu au permis o privatizare de show, nu au permis ca la această licitaţie să se prezinte persoane fizice sau companii neserioase. Pentru faza a doua condiţiile sunt foarte restrictive, urmează o negociere, va trebui ca societăţile care trec de faza de precalificare să plătească o garanţie de 10 milioane de euro, să dovedească faptul că au cele 180 de milioane de euro pentru cumpărare. De asemenea, vom studia şi activitatea de până în acest moment a companiilor".

Cu toate acestea, asupra unora dintre companiile care au depus documente de precalificare plutesc mai multe semne de întrebare.

Compania OmniTRAX a fost reprezentată, ieri, la procedura de des-chidere a ofertelor, de Anda Bloom, care nu a dorit să dea niciun fel de declaraţie presei despre societatea pe care o reprezintă.

Domnia sa a atras atenţia presei în special prin coincidenţa de nume cu americanul Philip Bloom, despre care se ştie că ar reprezenta OmniTRAX în România şi că a a avut afaceri în ţara noastră şi în Irak, fiind condamnat la închisoare pentru conspiraţie, luare de mită şi spălare de bani. Anda Bloom a refuzat să spună şi dacă între domnia sa şi Philip Bloom există vreun fel de legătură.

Potrivit presei, omul de afaceri Cristian Burci nu ar fi străin de compania OmniTRAX.

Întrebat de jurnalişti despre compania americană care vrea să cumpere CFR Marfă şi despre reprezentanţii acesteia la noi, Relu Fenechiu a precizat: "Am citit despre compania OmniTRAX, cu siguranţă vom studia mai mult despre toţi investitorii care vor rămâne. Eu respect fiecare dintre cele trei companii, nu vreau să fac speculaţii pe marginea vreuneia dintre ele. Eu vorbesc despre compania OmniTRAX, nu despre vreun reprezentant al ei. Să lăsăm speculaţiile. Nu pot să vă spun ce se va întâmpla dacă...Aşa şi dacă va cădea un meteorit în luna iulie s-ar putea să se schimbe istoria".

Până în prezent, ministrul transporturilor nu a avut întâlniri cu reprezentanţii celor trei firme. Domnia sa a spus că intenţionează să discute cu fiecare în parte după ce va fi întocmită lista scurtă.

Relu Fenechiu estimează că procesul de evaluare va fi finalizat înaintea termenului de 15 mai, dar că până atunci nu se va putea trece la următoarea etapă, întrucât acest termen este unul anunţat public.

Ministrul de resort a mai anunţat că, în contractul de privatizare, vor fi incluse clauze care să nu permită vânzarea companiei la fier vechi.

"Nimeni nu e nebun să plătească 400 de milioane de euro ca să încaseze 100 de milioane de euro din vânzarea vagoanelor la fier vechi", potrivit domniei sale.

Înainte de depunerea documentelor de precalificare, au fost cumpărate patru caiete de sarcini - de către cele trei companii menţionate mai sus şi de TTS Group.

După data de 15 mai, vor fi derulate negocierile, pe bază de oferte preliminare şi neangajante, care vor putea fi depuse de investitorii care se vor afla pe lista scurtă până la data de 27 mai. Pentru participarea la licitaţia cu ofertă în plic, documentele trebuie depuse până în 19 iunie, la ora 12.00.

Preţul de pornire a licitaţiei pentru pachetul de 51% din acţiunile CFR Marfă este de aproape 800 de milioane de lei. Garanţia de participare la licitaţie se ridică la 10 milioane de euro.

Reprezentanţii Consiliului Concurenţei ne-au spus că, dacă cifra totală de afaceri realizată de toate companiile implicate într-o concentrare economică depăşeşte valoarea de 5 miliarde euro şi cifra totală de afaceri realizată în UE de cel puţin două dintre companii depăşeşte 250 de milioane de euro, pentru realizarea tranzacţiei este necesară autorizarea Comisiei Europene.

Grup Feroviar Român arată, într-un comunicat de presă, că apreciază transparenţa organizării procedurii de privatizare şi că are convingerea că membrii comisiei vor analiza "cu competenţă, profesionalism şi obiectivitate toate dosarele depuse.

"Avem convingerea că toţi candidaţii ce vor îndeplini criteriile de eligibilitate, precum cele legate de cifra de afaceri şi volumul de activitate consolidat în transportul de marfă, se vor regăsi pe lista scurtă ce va fi comunicată în zilele următoare. Capacitatea noastră dovedită, rezultatele obţinute şi statutul de cel mai important operator privat de transport de marfă pe calea ferată din Europa, ne conferă încrederea că ne vom regăsi printre finalişti şi credem că suntem o soluţie viabilă pentru redresarea transporturilor în economia României", mai precizează comunicatul.

GFR, care face parte din Grupul Grampet, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, este al doilea mare operator de transport feroviar de marfă din Româ-nia, după compania de stat, având, în 2011, o cifră de afaceri de circa 761 milioane de lei şi un profit de aproape 29 de milioane de lei, potrivit datelor de pe site-ul Ministerul Finanţelor Publice (MFP). Activând în toate domeniile relaţionate transportului feroviar, precum transportul de marfă, reparaţiile şi închirierea materialului rulant, producţia de componente, transbordarea vagoanelor de marfă, serviciile de logistică, soluţiile informatice specifice domeniului feroviar, Grupul "Grampet", 100% autohton, activează pe coridoarele de transport Pan-Europene şi în regiunea de Sud-Est a Europei, extinzându-se în ţările învecinate României. Corporaţia îşi desfăşoară activitatea în alte opt ţări, în afară de România, şi anume Germania, Austria, Ungaria, Serbia, Muntenegru, Bulgaria, Republica Moldova şi Ucraina.

Reprezentanţii Transferoviar susţin că fac parte "dintr-un grup de specialişti ce pot eficientiza activitatea CFR Marfă".

"Sperăm că vom avea acces la camera de date, unde vom putea studia pertinent toate documentele, situaţia reală. După primele evaluări, considerăm că este un proiect extrem de frumos şi interesant (n.r. privatizarea CFR Marfă). Pentru a participa la această licitaţie, ne-am unit cu Transferoviar Grup Călători şi, astfel, îndeplinim toate condiţiile impuse."

Grupul Transferoviar, condus de omul de afaceri Călin Mitică, a fost înfiinţat în 2003 şi prestează servicii de transport feroviar de marfă, gestionare de infrastructură feroviară, construcţie de căi ferate, drumuri şi autostrăzi.

Corporaţia derulează parteneriate pentru transportul de marfă pe calea ferată cu societăţi internaţionale cum ar fi Rail Cargo Ungaria, PKP Cargo, DB Schenker, Calea Ferată Bulgară-BDZ, Gysev Zrt, Calea Ferată Slovenă, Calea Ferată din Slovacia, MMV Magyar Maganvasut Zrt, LTE Group Austria etc.

Printre altele, Transferoviar Grup SA este unul dintre acţionarii semnificativi ai SC Remarul 16 Februarie SA.

Donau-Finanz GmbH & Co KG Austria, care s-a asociat cu Transferoviar Grup SA pentru participarea la privatizarea CFR Marfă, este un fond de investiţii de tradiţie din Austria fondat în 1957, care administrează active de peste 2 miliarde euro în domenii precum managementul activelor, investiţii, fuziuni şi achiziţii, restructurări, dezvoltare rezidenţială. Compania deţine participaţii în societăţi din domeniul industrial şi imobiliar.

Donau-Finanz este calificat în faza finală a procesului de privatizare a unităţii de transport de marfă a Căilor Ferate Bulgare (BDZ), pe lista scurtă cu potenţialii cumpărători ai BDZ aflându-se şi GFR.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu va suna cunoscut modul de operare al acestor hoti macroeconomici? Ati uitat Bancorex? Ati uitat modul cum se instituie o hotie generala, cu indatorarea fata de stat, de fapt fata de noi toti, se scade pretul apoi se "privatizeaza" si se "eficientizeaza" intreprinderea? Adica se sterg datoriile fata de noi toti, da atentie, fata de noi toti, care am platit banii dati la intreprinderi si care apoi au fost deturnati de catre conducerile lor superioare, mai inferioare, pana la directorasi si sefi mecanici. Eventual se vinde fierul vechi, se concesioneaza serviciile profitabile si se mai inventeaza o serie de magnati capitalisti. Care apoi o sa dea faliment si o sa-si vada de treaba lor si de luxul lor, prin tari exotice. Si totusi, este incredibil! Cum este posibil ca dupa 15 ani de hotie, sa fim din nou furati prin aceasta "stergere de datorii"? Pai asta inseamna ca statul nostru a fost permanent hotul perfect, manipulatorul perfect, ucigasul perfect de orice,de la fosti dictatori pana la batrani, copii, adulti, sperante, educatie, siguranta, etica, industrie si orice mai reprezinta respectul fata de om. Si totul incepe cu simpla "stergere de datorii". In regula, atunci sa fim de acord cu acest lucru, dar si cu stergerea de datorii ale bancilor comerciale fata de BNR si a noastra fata de bancile comerciale. Si atunci, totul este in regula. O luam toti de la zero, la fel ca Bancorex, ca CFR marfa si ca altele si altele. Aceasta se numeste compensare nationala.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb