PRIN PROGRAMUL NAŢIONAL DE SPRIJIN AL ROMÂNIEI Sectorul vitivinicol va beneficia de 238,5 milioane euro, în perioada 2014-2018

E.O.
Ziarul BURSA #Frăţia Vinului / 10 octombrie 2014

Sectorul vitivinicol va beneficia de 238,5 milioane euro, în perioada 2014-2018

Mihail Spătărelu Puţintei, APIA: "În prezent, se află în derulare şapte programe de promovare a vinurilor pe pieţele ţărilor terţe"

Sectorul vitivinicol din ţara noastră beneficiază de o alocare bugetară de 47,7 milioane de euro anual, începând din 2014, cu un total de 238,5 milioane euro aferent perioadei 2014-2018, prin Programul Naţional de Sprijin al României, potrivit reprezentanţilor Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Aceştia ne-au precizat că, în 2007-2013, a fost atrasă suma de 252,3 milioane de euro din fonduri FEGA, pentru domeniul vitivinicol, realizându-se o absorbţie a fondurilor europene de 100%.

Prin măsura de sprijin pentru reconversie/restructurare viţă de vie, în perioada 2007-2013 a fost plătită suma de 248,57 milioane de euro, pentru o suprafaţă cultivată de peste 22.000 de hectare.

În prezent, se află în derulare şapte programe de promovare a vinurilor pe pieţele ţărilor terţe. Ţările vizate de programe sunt Republica Populară Chineză, Japonia, Federaţia Rusă, Canada, Vietnam şi Coreea de Sud.

Mihail Spătărelu Puţintei, directorul general al APIA, ne-a precizat că, în cadrul primului Program Naţional de Sprijin în sectorul vitivinicol, derulat în perioada 2009-2013, sumele plătite din fondurile Uniunii Europene pentru măsura de promovare a vinurilor pe pieţele ţărilor terţe a fost de peste 2 milioane de euro (50% din valoarea cheltuielilor eligibile). Pentru aceeaşi măsură, cofinanţarea din bugetul de stat a fost de aproape 1,3 milioane de euro, reprezentând 30% din valoarea cheltuielilor eligibile, restul participării financiare de 858.400 euro (20% din valoarea cheltuielilor eligibile) reprezentând contribuţia proprie a beneficiarilor.

Vinurile promovate au fost vinuri româneşti cu Denumire de Origine Controlată şi Indicaţie Geografică. Programele au fost multianuale, unele dintre acestea fiind prelungite în cadrul celui de-al doilea Program Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol, care se derulează în perioada 2014-2018.

În cadrul măsurii "Acţiuni de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe", a fost aprobat şi este în derulare, până în anul 2015, Programul Interstatal România-Bulgaria pentru promovarea vinurilor în ţări terţe (Rusia, China). Programul are o valoare totală de aproximativ 3 milioane de euro, din care partea aferentă României reprezintă circa 1,6 milioane euro.

"În cadrul acestui program, plăţile din fonduri UE au fost de 211.171,49 euro, cofinaţarea de la bugetul de stat a fost de 126.702,89 euro, iar contribuţia proprie a beneficiarilor a fost de 84.468,60 euro", ne-a spus domnul Puţintei.

Domnia sa ne-a explicat că Programul Naţional de Sprijin al României în sectorul vitivinicol 2014-2018 a permis dezvoltarea măsurii de promovare a vinurilor pe două submăsuri: cea de promovare prin informare a vinurilor produse în Uniunea Europenă, care constă în acţiuni de informare în statele membre în scopul informării consumatorilor cu privire la consumul moderat de vin şi la schema de Denumiri de Origine Controlată şi Indicaţii Geografice şi submăsura de promovare a vinurilor în ţări terţe, în vederea îmbunătăţirii competitivităţii vinurilor cu Denumire de Origine Controlată, Indicaţie Geografică sau a vinurilor pentru care se indică soiul viţei de vie.

Suma alocată din fonduri UE pentru măsura de promovare a vinurilor este de 34,5 milioane de euro, din care, estimativ, pentru promovarea prin informare în statele membre, sprijinul financiar UE este de 10,2 milioane euro (cofinanţarea din bugetul naţional fiind estimată la 6,12 milioane euro, în condiţiile asigurării unei participări financiare proprii a beneficiarilor de 4,08 milioane euro), iar pentru promovarea vinurilor româneşti în ţări terţe suma preconizată că va fi alocată din fonduri UE este de 24,3 milioane euro, partea de cofinanţare din bugetul de stat fiind estimată la 14,58 milioane euro, iar contribuţia proprie a beneficiarilor - de 9,72 milioane euro.

În cadrul măsurii "Acţiuni de informare şi promovare a produselor agricole pe piaţa internă şi în ţări terţe" a fost aprobat de către Comisia Europeană programul "Wine story goes on...promovarea vinurilor DOC şi IGP din Uniunea Europeană în Azerbaidjan şi Belarus". Programul are o durată de doi ani, un buget total de 521.430 euro, din care contribuţia UE este de 260.715 euro, cofinanţarea de la bugetul de stat este de 156.429 euro, iar contribuţia beneficiarului - de 104.286 euro.

MADR: "Din cele peste 5 milioane de hectolitri de vin produse anul trecut, mai mult de 3 milioane hl au fost din soiuri nobile"

Producţia medie de struguri pentru vin în anul 2013 a fost de 5.241 kg/ha, suprafaţa cultivată cu viţă de vie fiind de 181.315 ha, potrivit reprezentanţilor MADR. Potenţialul viticol de producţie cu care ţara noastră s-a înregistrat la Comisia Europeană este de 200.625 ha, ne-au precizat sursele citate.

Arealul viticol din România cuprinde opt regiuni, respectiv Podişul Transilvaniei - 6.568,5 ha, Dealurile Moldovei - 69.130, 95 ha, Dealurile Olteniei şi Munteniei - 53.328,88 ha, Dealurile Banatului - 2.761,48 ha, Dealurile Crişanei şi Maramureşului - 8.307,94 ha, Colinele Dobrogei - 17.342,7 ha, Terasele Dunării - 11.305,34 ha şi alte terenuri favorabile din sudul ţării - 13.029,4 ha.

Principalele soiuri nobile de struguri pentru vin înregistrate în cultură în anul 2013 au fost Fetească Regală, Merlot, Fetească Albă, Riesling Italian, Aligote, Cabernet Sauvignon, Muscat Ottonel, Băbească Neagră, Roşioară, Fetească Neagră, cinci din primele zece soiuri nobile de viţă de vie fiind româneşti.

Reprezentanţii MADR ne-au menţionat că anul vitivinicol 2013 a fost unul extrem de bun pentru cultura viţei de vie, atât din punct de vedere cantitativ, cât mai ales calitativ.

Astfel, a fost obţinută o producţie totală de vin de peste 5 milioane de hectolitri, din care mai mult de 3 milioane hl din soiuri nobile. Spre comparaţie, în 2012, producţia totală de vin a fost de doar 3,3 milioane hl.

"Conform estimărilor din teritoriu, anul viticol 2014 va fi un an în care se preconizează o scădere a producţiei de struguri", ne-au spus sursele citate.

Anul trecut, ţara noastră a importat vin în valoare de aproape 40 de milioane de euro şi a exportat de peste 19 milioane euro, principalele ţări din care importăm fiind Spania, Italia, Germania, Bulgaria, iar pieţele de export - China, SUA, Germania, Marea Britanie, Japonia.

Potrivit reprezentanţilor Institutului Naţional de Statistică (INS), în 2013 am importat struguri de circa 16,5 milioane de euro, valoarea strugurilor exportaţi fiind de aproximativ 1,34 milioane de euro.

În primele patru luni ale anului în curs, valoarea de import a strugurilor a fost de 4,2 milioane de euro, exportul ridicându-se la aproape 390.000 de euro. În aceeaşi perioadă, ţara noastră a importat vinuri de peste 9 milioane de euro şi a exportat de aproximativ 6 milioane de euro.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb