Principalii indici de pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB) au deschis în urcare şedinţa de tranzacţionare de astăzi.
Indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, urcă cu 0,15%, fiind cotat la 6.736,42 puncte.
Indicele BETPlus se apreciază cu 0,14%, la 997,64 puncte.
Indicele BET Total Return creşte cu 0,15%, la 7.672,77 puncte. Potrivit BVB, BET-TR este un indice ponderat cu capitalizarea "free-float"-ului celor mai tranzacţionate zece companii listate pe piaţa reglementată şi care va fi ajustat şi cu valoarea dividendelor în numerar plătite de companiile din componenţa indicelui. BET-TR va fi calculat retroactiv începând cu data de 24 septembrie 2012.
BET-FI, indicele celor cinci societăţi de investiţii financiare plus Fondul Proprietatea, scade cu 0,5% la valoarea de 27.755,75 puncte.
Titlurile Fondului Proprietatea (FP) urcă cu 0,39% la valoarea de 0,764 lei/acţiune.
Titlurile Romgaz (simbol SNG) stagnează la 26,9 lei/unitate. Pe bursa de la Londra, preţul certificatelor de depozit (GDR) Romgaz se depreciază cu 0,16%, la 6,76 dolari.
Pe BVB, acţiunile Electrica (simbol EL) se depreciază cu 0,65%, la 12,24 lei/titlu, iar pe bursa de la Londra preţul GDR-urilor coboară cu 0,08% la 12,28 dolari.