Privatizarea "Oltchim" se mai amână o săptămână

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 11 decembrie 2017

Privatizarea "Oltchim" se mai amână o săptămână

Administratorii judiciari ai "Oltchim" (OLT) au anunţat, vineri, că reprogramează Adunarea Generală a Creditorilor, de pe 11 decembrie, pe 18 decembrie, la cererea creditorilor.

Adunarea are, pe ordinea de zi, aprobarea contractelor de vânzare a activelor combinatului către investitorii selectaţi.

În octombrie, Oltchim a anunţat că "Chimcomplex" Borzeşti va achiziţiona şase din cele nouă pachete de active scoase la vânzare, pentru 127 milioane de euro. Totodată, în contractul de vânzare de active, încheiat între Oltchim SA şi Dynamic Selling Group SRL, cu privire la Pachetul 6, preţul tranzacţiei reprezintă echivalentul în lei al sumei de 1.900.000 euro, potrivit companiei.

Cele nouă pachete de active scoase la vânzare de combinatul chimic sunt: fabrica de sodă, fabrica de oxialcooli, fabrica de polioli, serviciile din perimetru, 1000 de vagoane, procesarea PVC, petrochimia/PVC, rafinăria Bradu şi fabrica de Anhidridă ftalică.

Creditorii urmează să discute aprobarea ofertelor acceptate şi respingerea celor primite de la alţi investitori.

Pachetele dorite de Chimcomplex sunt Pachetul Clorosodice, Pachetul Oxi-alcooli, Polioli, Servicii pe Teren, Pachetul Vagoane şi parţial Pachetul VCM/PVC.

Oltchim a mai anunţat, până acum, că finalizarea procesului de vânzare se anticipează a avea loc în prima parte a anului 2018.

Combinatul a intrat în procedură de insolvenţă la 30 ianuarie 2013, iar consorţiul format din Rominsolv SPRL şi BDO Business Restructuring SPRL a fost numit administrator judiciar.

Oltchim a încheiat primele nouă luni ale acestui an cu un rezultat net de 40 de milioane de lei, dublu comparativ cu cel consemnat în perioada similară din 2016, de 16,152 milioane lei, conform datelor remise Bursei de Valori Bucureşti.

Cifra de afaceri s-a majorat cu 29%, la 716,3 milioane lei, determinată atât de creşterea cantităţilor de produse finite vândute, cât şi de creşterea preţurilor de vânzare, ca urmare a majorării cotaţiilor internaţionale la produsele comercializate.

Opinia Cititorului ( 25 )

  1. Oare creditorii vor accepta sa nu mai primeasca toti banii? Aici vorbim de doua banci si Electrica care sunt pe BVB. TLV, BRD si EL au cazut foarte mult pe bursa de la Bucuresti in ultima perioada......

    1. Creante garantate: BCR - 230 milioane lei; TLV - 160 milioane; EL - 227 milioane lei; SNP - 55 milioane lei; Salrom - 17 milioane lei.... si fatoriile la stat peste 1.5 miliarde lei....

    Ar fi o teapa mare aceasta privatizare. Nu ca ar fi prima in care statul roman pierde bani multi.

    Daca D-l Borza ar fi fost numit administrator judiciar Oltchim si creditorii ar fi fost mult mai multumiti cu rezultatul. Dar asa ... mai vedem.

    1. Creditorii si actionarii ar putea recupera ceva daca combinatul s-ar vinde la fier vechi si nu la Chimcomplex.....

    Vuza nu are banii nici de garantie

    1. Vuza are multe promisiuni!!

      Piperea si ceilalti sunt la fel de incapabili ca si cei care au mai incercat sa privatizeze OLT. Vuza va fi un alt Dan Diaconescu varianta 2017!

      Si cate termene si amanari ca sa ajungem la acelasi rezultat!

      ci modificarea RETROACTIVA in 2008 pentru 2007 a capitaluluil social cu 1 miliard de catre doamna auditor de la KPMG si care a fost apoi sefa la Chisinau promovata. Tampenia geniala este ca nu a cititi raportul Administratorului in care a fost redata corect valoarea si culmea auditului se mentioneaza ca este de acord cu opinia Administratorului.UE are aici o problema imensa ca nu a verificat...

      Vuza e un tepar!

      Sa ne amintim cum a decis in AGEA ca face rascumparare actiuni la Chimcomplex. 

      Si au trecut cele 18 luni de atunci si nu s-a cumparat nici o actiune (una singura!!!) de pe bursa. 

      Pai asta inseamna manipulare! 

      Daca Oltchim se vinde la un astfel de "investitor" va fi o mare greseala. 

      Sif Moldova a fugit cu coada intre picioare de la Chimcomplex. 

      Tot Sif Moldova se judeca cu Vuza la alte societati unde sunt actionari impreuna. 

      AVAS a inceput sa voteze impotriva lui Vuza la AGA.

      Asa se intampla cand esti in barca cu un tepar care nu stie decat sa se imbuibe, sa se umfle ca o capusa! 

      Daca dumneata esti asa in tema pe acest subiect, de ce nu faci sesizari la institutiile abilitate in acest sens? Poate nu s-au sesizat ele insele! Sau poate se incearca o musamalizare. Iar in situatia in care ai adresa de sesizare, e mai dificil de bagat sub pres problema.

      Asadar, curaj si sesizare la UE, la DNA, la SRI (pt ca aici poate fi interpretat ca si subminarea economiei nationale). 

      Oricum, daca Oltchim incape pe mana acestui tepar de Vuza, nu va fi bine!

      Promisiuni in ce sens?

      Ca il imprumuta cineva, ca vinde din Chimcomplex ca sa faca rost de bani? 

      Am cateva actiuni si nu le voi vinde pentru ca sper ca nu voi pierde.....

      Da, vuza se împrumuta ca sa faca rost de bani. Bravo lui! Cei care au nelămuriri, sa ceara la OltChim daca s-au depus Garanțiile. Si dupa sa vorbească .... Vor avea o surpriza "neplăcuta". Cred ca asta a deranjat lumea si s-a amânat o săptămana, nu credea nimeni ca va depune...

      Interesant ce zici.

      Puslamaua de Vuza, vesnicul aventurier in ale cumpararii de fabrici ale statului, se pare ca acum joaca rolul lui Dan Diaconescu. 

      Sau credea ca o sa ia Oltchim pe de-a moaca! 

      Asta e un praduitor, o termita, nu alta! 

      Daca nu are bani, sa stea deoparte! 

      Dar tot o sa aduca garantia pentru ca banii aia ii poate face rost cu usurinta prin credite bancare prin care indatoreaza Chimcomplex. 

      Problema e sa aduca restul cascavalului!

      La ce "reputatie" are nu se aliaza nimeni cu el. 

      Ce DNA se ocupa de lucruri serioase? Sper ca Vuza sa inteleaga ca in aceasta saptamana are timp sa re retraga si macar sa nu ajunga Dand Diaconescu varianta 2017.... Creditorii nu vor aproba vanzarea pentru ca pretul este foarte mic. Ei au spus ca pornesc de la 200 milioane Euro si sa ajunga undeva mai sus si nicidecum asa de jos.....

      Nu as vrea sa fiu in pielea lui Stefan Vuza in acest caz. Cred ca este o ambitie uriasa. Daca altcineva castiga, Oltchim se muta la combinatul de oteluri din Targoviste. Personal, nu cred ca rusii, sustinuti de psd vor ceda asa usor. Cu alte cuvinte, domnul Vuza o sa treaca prin momente delicate. Mi se pare incredibil numarul de comentarii anonime cu acuzatii, pareri si "dezvaluiri". Noi romanii nu ne vindecam niciodata! Eu sper ca lucrurile sa intre pe un fagas normal. Succes! In rest, Dumnezeu sa ne ajute ca tara, caci... Ne-a dat de toate si...

    Pcc nu are nici o reactie?!

    1. Nu are ce reactie sa aibe.

      Este actionar minoritar. In acest moment,creditorii Oltchim decid ce si cum. 

      PCC nu mai este interesat de achizitia Oltchim.

      Gurile rele spun ca au "obtinut" anumite informatii confidentiale, gen tehnologii, proceduri de productie - nu stiu cat o fi de adevarat. 

    Deci PCC cu banii cheltuiti pe actiunile cumparate au platit practic informatiile confidentionale obtinute?

    1. Am crezut că va fi bătaie pe cumpărarea OLT dar nu a fost așa......

      6369/90/2017 este numarul dosarului inregistrat pe data de 29.12.2017 la Tribunalul Valcea. OMV PETROM SA contesta. Asa ca nu mai visati cai vezi pe pereti cu Chimcomplex de mana.

      Societatea de Investiții Financiare (SIF) Moldova, din Bacău, care deține peste 29% din acțiunile companiei Iașitex, din Iași, cere socoteală administratorilor celei din urmă pentru cumpărarea a aproape 3,5 milioane de acțiuni la preţul de 1,49 de lei pe acţiune, la societatea Chimcomplex Borzești.

      SIF Moldova a solicitat ca pe ordinea de zi a Adunării Generale a Acționarilor Iașitex din luna februarie să fie introdusă o acțiune în răspundere împotriva administratorilor. 

      SIF Moldova motivează că Iașitex „nu a raportat această achiziţie de acţiuni, care reprezintă informaţie privilegiată de natură a avea un impact semnificativ asupra preţului acţiunilor Iaşitex“ şi că „tranzacţia este vădit dezavantajoasă pentru Iaşitex, având în vedere că preţul plătit este disproporţionat de mare în raport cu valoarea reală a acţiunilor cumpărate, în condiţiile în care Iaşitex se află sub controlul vânzătorului, A2 Impex fiind acţionarul majoritar al ei“. 

      De asemenea, se arată că „administratorii au ignorat că Iaşitex nu are în obiectul de activitate tranzacţii cu active financiare şi nici fabricarea de produse chimice, acesta din urmă fiind obiectul principal de activitate al societăţii ale cărei acţiuni au fost achiziţionate, Chimcomplex“. 

      Societa tea din Bacău mai crede că „tranzacţia a avut drept scop real transferarea din patrimoniul Iaşitex a peste cinci milioane de lei în patrimoniul A2 Impex“. 

      Companiile Iaşitex, A2 Impex şi Chimcomplex fac parte din Grupul SCR controlat de omul de afaceri Ştefan Vuza. A2 Impex este acționar majoritar la societatea din Borzești (84,5%), iar în vara trecută a cumpărat pachetul de acțiuni al SIF Moldova la Chimcomplex cu 4,37 de milioane de lei. 

      Recent, Chimcomplex a câștigat licitația pentru șase active ale combinatului Otchim, din Râmnicu Vâlcea, iar pentru a le plăti are nevoie de 127 de milioane de euro. Ștefan Vuza a anunţat că intenţionează, astfel, crearea Companiei Naţionale de Chimie. 

      Patronul Chimcomplex din Borzesti este un personaj care a avut o ascensiune uluitoare in mediul de afaceri. Ferit de ochii indiscreti ai presei, Vuza a reusit in mai putin de zece ani sa ajunga unul dintre cei mai bogati romani, desi nu are inca nici macar patruzeci de ani. Afacerile sale ridica insa multe semne de intrebare, mai ales din cauza preluarilor spectaculoase a mai multe firme de la AVAS. Ca intotdeauna, afacerile cu statul s-au dovedit a fi cele mai profitabile pentru Vuza. Nu si pentru stat.

      Ascensiunea lui Vuza a inceput in anul 1999, sub umbrela Serviciilor Comerciale Romane (SCR), un grup de societati infiintate de omul de afaceri originar din Roman. Pana la acel moment, numele Stefan Vuza era necunoscut opiniei publice si mass mediei. Prima achizitie de marca pentru omul de afaceri stabilit in Cluj Napoca a fost firma buzoiana Contactoare SA Buzau, preluata de la Fondul Proprietatii de Stat (FPS). Tot in acelasi an, Vuza a mai reusit o alta lovitura de piata. Achizitionarea de la acelasi FPS a societatii Sinterom din Cluj. De data aceasta, in schema nu a mai intrat SCR, copilul de suflet a lui Vuza, ci chiar Contactoare Buzau. Firma buzoiana corespundea la acel moment tuturor cerintelor de privatizare ale Fondului Proprietatii de Stat. Valoare tranzactiei a depasit cu putin doua milioane de dolari, o suma care ridica semne de intrebare. In anul 2001, Tehnofrig Cluj Napoca, o firma de traditie pentru industria romaneasca, a intrat si ea sub umbrela Vuza. Pentru aceasta achizitie, omul de afaceri nu s-a mai folosit de Contractoare Buzau, ci de o firma proaspat infiintata: A1 Impex SRL din Cluj Napoca. Interesant este faptul ca la aceasta noua firma, actionar unic este societatea Sinterom. Iar Sinterom are ca asociati, surpriza, sau nu, Contactoare SA Buzau, ca actionar majoritar si SIF Oltenia, ca actionar minoritar. Tavalugul achizitiilor a cuprins si firma Uzuc Ploiesti, care are la acest moment ca actionar majoritar societatea A1 Impex. Privatizarea s-a facut tot cu ajutorul statului, prin Autoritatea pentru Privatizare (APAPS), iar pentru pachetul majoritar de actiuni, A1 Impex a platit aproximativ 350 000 de euro. 

      Chimcomplex, achizitionata la jumatate de pret 

      Combinatul din Borzesti a fost achizitionat de catre SCR in anul 2003, pentru suma de aproximativ 25 de milioane de euro. Si in acest caz, toate datoriile combinatului au fost preluate de catre, ghiciti cine, stat. Prin AVAS. La acea vreme, capitalul social al firmei din Borzesti era de aproape 52 de milioane de euro, mai mare chiar si decat capitalul social al Rompetrolului. Tranzactia a fost efectuata, astfel, la un pret mult mai mic decat valoarea actiunilor de pe piata. In acest moment, actionariatul de la Chimcomplex este format din A2 Impex, majoritar, AVAS si SIF Moldova. A 2 Impex este o alta firma in spatele careia se afla Vuza, actionar oficial fiind Uzuc din Ploiesti. Conform datelor oferite de catre Ministerul Finantelro, Chimcomplex are obligatii restante la bugetul de stat in valoare de 1 205 220 RON. Si fiindca parca nu ar fi fost de ajuns ca datoriile fusesera deja preluate de catre stat in momentul privatizarii, acererea de compensare este in curs de solutionare”. 

      Statul cel darnic 

      Urmatoarea privatizare de succes pentru conturile lui Vuza si a societatilor controlate din umbra de acesta a fost firma pitesteana Novatex SA, societate din domeniul textilelor. In iunie 2004, Novatex a fost adjudecata la licitatie publica cu unic participant cu suma de 5.802.729,50 dolari. Asta in ciuda faptului ca activele firmei din Pitesti fusesera evaluate de catre o societate de evaluare desemnata prin licitatie publica la suma de aproape zece milioane de euro. Firma prin care s-a desfasurat tranzactia a fost Iasitex din Iasi, societate membra a SCR, si a carei actionar majoritar este A 2 Impex, iar minoritari AVAS si SIF. Un alt semn de intrebare apare in privinta actionariatului A2 Impex. Aici, Uzuc este unul din majoritari. Darnic ca intotdeauna, statul roman a preluat datoriile Novatex, care se ridicau la acea perioada, la aproximativ 15 milioane de dolari. Interesant este faptul ca, desi au fost oferite avantaje de catre stat, Novatex se afla in acest moment in administrarea unei firme de lichidator judiciar, conform datelor Registrului Comertului. Tot din aceste date rezulta ca Iasitex nu se mai afla printre actionari, ci SIF Moldova si Euro Romania Holdings SRL. La fel de interesant este faptul ca ultima firma nu figureaza cu actionariat in Registrul Comertului. SCR s-a implicat si in industria hartiei, prin achizitionarea fabricii Somes Dej, preluata de la o companie austriaca, intreaga afacere perfectandu-se la sediul AVAS. 

      Imperiul SCR 

      Prin metoda privatizarilor tip suveica, folosindu-se in actionariate de firmele pe care le-a achizitionat de la stat, Vuza a reusit intr-un timp record sa ajunga in topul celor mai bogati romani. Si niciuna din institutiile abilitate nu a fost interesata sa verifice macar, daca nu sa ancheteze, modul in care Vuza a reusit sa fie aprietenul” statului roman. Grupul de firme Serviciile Comerciale Romane reprezinta in acest moment un adevarat imperiu financiar cladit, dupa cum ati putut observa, mai ales cu ajutorul statului roman, prin privatizari ce ridica multe semne de intrebare, esalonari, reesalonari si stergeri ale datoriilor. Conform datelor de la Registrul Comertului, SCR are ca actionariat pe Stefan Vuza, Ioan Popa, Eduard Vuza, A1 Impex, Uzuc, Somes Dej, Nova Textile Bumbac si Iasitex. Vom reveni cu amanunte. Scris de Ionut Avram 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb