Prizonierul de la Cotroceni

CRISTIAN PÎRVULESCU
Ziarul BURSA #Politică / 11 decembrie 2012

Prizonierul de la Cotroceni

Dintre cei aproximativ 7,5 milioane de alegători care s-au prezentat la vot duminică, cu aproape 400.000 mai mut decât la precedentele alegeri parlamentare, 4,3 milioane au votat cu USL. O victorie atât de clară a USL nu îi dă o marjă de manevră prea mare lui Traian Băsescu la consultările privind desemnarea primului-ministru, iar eventuala alianţă a USL cu UDMR îi micşorează şi mai mult spaţiul de care putea să dispună. Anul 2012 a debutat ca un an al mişcărilor de stradă anti-băsescis-te şi pare să se încheie cu o categorică delegitimare a preşedintelui. Deşi a fost un an electoral complicat, iar criza economică şi socială ar fi putut fi o bună ocazie pentru relansarea dezbaterii ideologice în România, toată dezbaterea politică românească s-a centrat în jurul rolului şi locului pe care l-ar mai putea avea cel ce se consideră un jucător, dar a devenit un prizonier închis în palatul Cotroceni: un prizonier al propriului său orgoliu, un prizonier al unui model politic neconsensual, un prizonier al austerităţii de dragul austerităţii, dar şi un prizonier al unei viziuni nepolitice despre societate.

Sigur, Traian Băsescu este încă preşedintele României, dar după trei înfrângeri succesive, la alegerile locale, la referendum (căci 89% din voturi împotrivă înseamnă o înfrângere categorică) şi la legislative, poziţia sa este precară. Iar linia strategică, care pare să fi fost inspirată dinspre Cotroceni şi care a mizat pe populism pentru preluarea votului de protest de la USL, către PPDD, a pus PDL într-una din cele mai dificile situaţii. În condiţiile date, numirea primului-ministru ar trebui să fie o formalitate, cu condiţia ca raţiunea politică să triumfe măcar în ceasul al doisprezecelea.

Întreaga sa strategie politică - aşa numita reformă a statului - pusă în scenă după 2005 pentru compromiterea adversarilor şi a instituţiilor "ostile" (parlament, guvern, partide), nu doar că îşi dovedeşte limitele, dar s-a şi întors cu forţă împotriva celui ce spera să remodeleze România. Cu un Parlament ostil, cu o societate care îl respinge, Traian Băsescu trăieşte acum drama celor ce nu înţeleg caracterul eminamente consensual al politicii democratice.

Tocmai în acest punct USL ar putea să schimbe direcţia majoritaristă imprimată politicii româneşti de Traian Băsescu. Iluzia majorităţii l-a adus pe Traian Băsescu în impasul în care se află şi în care ar putea împinge şi ţara dacă va rămâne fidel scenariului conflictului cu USL.

Încercarea de a construi majorităţi artificiale - prin presiune exercitată în Parlament pentru a forţa susţinerea guvernului Boc după controversata sa realegere în 2009, dar şi prin încercare de a transforma legislativul într-o anexă a unui executiv unicefal la care aspira prin modificarea Constituţiei şi a sistemului electoral - a eşuat. Cel puţin, pentru moment!

Pe de altă parte, după aceste rezultate categorice, responsabilitatea USL este egal proporţională cu dimensiunea victoriei sale. Iar consensul pe care ar putea să îl construiască nu vizează doar actorii politicii, ci şi pe cei sociali, economici sau civici care, împreună, pot determina acel numitor comun cunoscut sub numele de interes general.

Votul de duminică a fost un vot împotriva unui om şi al proiectului pe care acesta îl încarnează.

După un an în care tensiunea politică a atins aproape toată România, mai rămâne o întrebare: va reuşi, USL, să elibereze prizonierul de la Cotroceni?

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. Desi, au trecut ceva ani de la inceputul crizei economice care bantuie si azi si probabil va mai continua si in viitor, nici acum nu sunt pe deplin lamurit, atat de economisti,cat si de analistii politici, care ar fi fost cele mai bune masuri a fi luate, in cazul Romaniei, altele decat cele de austeritatei? Oare ma puteti lamuri dumneavoastra dl. Parvulescu? Nici nu va dati seama cat de nerabdator sunt pentru a vedea strategia USL-ului, privind dezvoltarea tarii, asta in conditiile in care., asa cum spuneti, practic nu mai are opozitie, inclusiv de la Cotroceni. Sa ne fereasca cel de sus de vremurile nu demult apuse ale lui Iliescu si Nastase. In aceasta situatie cred ca iar nu ati mai avea nimic de criticat, ci numai osanale de adus.

    Domnul Pirvulescu ar trebui sa fie la fel de responsabil si pentru rezultatul acestor alegeri, pentru ca legea electorala, modul in care se stabilesc candidaturile si se repartizeaza mandatele i se datoreaza in foarte mare masura, pentru ca el a fost unul dintre autorii si sustinatorii ei. Rolul lui de partener al societatii civile in reformarea sistemului politic se traduce in experimentele democratice pe care le traim astazi.

    ... USL s-ar fi descurcat mai bine daca ar fi fost in locul PDL pana acum? Mi se pare absurd sa aruncam cu noroi intr-un partid, atata timp cat cele 2 mari partide din tara sunt niste mizerii controlate din afara. politica nu ne-o facem noi, ci altii o fac pentru noi. Oameni precum Basescu, Ponta, Antonescu, etc. sunt doar marionetele vii ale puterilor straine. Cum spunea Rodica Popescu Bitanescu in piesa " 5 femei de tranzitie" : " pana in '89 ne-au condus rusii, acum ne conduc americanii". De aici posibilitatea ca romanii sa fie nevertebrate.

    Stimate domnule Parvulescu,

    va incepeti articolul prin a reliefa inca o data desi nu mai era necesar victoria zdrobitoare a unui curent de opinia impotriva UNUI SINGUR OM. In ciuda faptului ca acest lucru este evident dumneavoastra nu sunteti inca sigur ca aceasta victorie va si apartine. E ca intr-un meci de fotbal pe vremuri in care in ciuda superioritatii din teren a unei echipe romanesti ,totusi a fost infranta pentru ca nu a crezut ca poate invinge. De fapt acest lucru il constatati si dvs. ajungand spre finalul articolului. "Votul de duminică a fost un vot împotriva unui om şi al proiectului pe care acesta îl încarnează. ". Atunci care ar fi necesitatea de a transmite pe toate canalele aceasta victorie rasunatoare :-) Si acest lucru este de asemenea cuprins in pledoayeul dvs. Romania se pare ca are in prezent in persoana domnului V.P. un Dalai Lama mioritic a carui venire am asteptat-o de multa vreme. Contrar acestui leader auzim prin glasul domniei sale substantive de genul URA, SABIE, s.a.m.d. Acestea insa actioneaza negativ asupra Karmei aducand personajul in cauza sa foloseasca prea multa energie, care in loc sa fie canalizata constructiv are , in momentul actual sper mai putin de 75% :-) alta intrebuintare. Si acest lucru poate fi demonstrat cu prisosinta in seara in care domnia sa a declarat ca la concernul Oltchim trebuie dat si altceva in afara de circ si anume PAINE: Iar pentru acest lucru nu trebuie sa-ti folosesti dreptul de VETO, dand cu pumnul in masa , ci doar citind linistit hotararile UE, domnia sa ramanand la punctul 1, nereusind sa ajunga prin deciziiile 2,3 pana la punctul 4 unde se precizeaza clar ca aceste hotarari se adreseaza ROMANIEI, deci printr-o simpla logica increzandu-ne in valorile europene indeplinind astfel INTERESUL NATIONAL. Cat despre fraza prizonierul austeritatii de dragul austeritatii dati va rog un GOAGL si scrieti BRUXELLES WACHSTUM sa vedeti ce spune domnul Schulz si cum domnia sa afla pentru prima ora , intaia data cat de adevarata este aceasta cugetare a dumneavoastra. Insa probabil ca asteptarile fiecarui cetatean sunt altfel decat cele care le gandesc eu si anume ca nu o persoana trebuie sa se muleze fotoliul ocupat ci invers fotoliul trebuie sa fie proiectat pe masura pretendentului. Bineinteles ca valori morale si nu fizice pentru a nu lasa pe domnul fost premier sa spuna ca nu este important daca esti mic , domnia sa probabil neascultand in copilarie povestirile despre Stefan cel Mare , cel care era MARE LA SFAT si nu LA STAT:-) In plus daca reuseste sa ajunga si temporal la acelasi numitor comun cu UE si in loc de 6 Martie sa spuna 7 Martie poate totusi ca exista sanse de a se plia fotoliului guvernamental. Anul 2012 cel putin este extrem de potrivit:-):-):-) 

    Dl Parvulescu este prea mult implicat in strategia USL de demitere a Presedintelui, de fortare pana la limita absurdului a spiritului si literei legii, ca sa vina acum sa ne spuna cat de covarsitoare a fost victoria USL (sub 5 milioane din cei 18 milioane de electori).

    Ma mira pozitia acestui om care mai ieri apara civismul impotriva coruptiei si incalcarii legii de catre majoritatea PSD... 

    Cat de democratic poate fi un referendum eminamente politic pentru demitera unui presedinte la jumatatea mandatului?  

    Cat de democratica poate fi o majoritate de parlamentari votati cu ochii inchisi, in cuida incapacitatii USL de a administra treburile tarii in sapte luni, in ciuda schimbarii a circa 14 ministri dintr-un guvern care a condus Romania din platourile unor televiziuni si cu o droaie de ordonante de urgenta? 

    Care societate il respinge pe Presedinte? Cea a rezervistilor si a revolutionarilor indestulati in prealabil cu bani de la buget?

    Poate ca dl Parvulescu si alianta pe care el o serveste ca reprezentant al unui ONG ar trebui sa "asculte" si celelalte 13 milioane de alegatori - majoritatea reala dar muta - inainte de a transforma Romania intr-un bunker original, izolat de resrtul lumii. 

    Acest urmas de politruc comunist face ce stie el mai bine: pacaleste poporul. Adica Basescu nu a promovat consensul? Incercarea de demiterea presedintelui la fiecare mandat motivat de niste cretinisme inseamna promovarea consensului, musiu pui de bolsevic? Cu cine sa faca consens, cu o banda de hoti, indignati ca nu mai au acces la mulgatoarea bugetului national? Sa amintim lui Parviulescu, care are memorie scurta, ca Basescu a numit un guvern PDL-Psd adica a incercat sa conduca prin consens. Ce treabuia sa faca Basescu, sa pupe in bot pe aia care nu stiau cum sa-l alunge mai repede? Cand cineva te urmareste cu bita, mata stai si ii povestesti despre consens? Mori baaaaaa!

    1. "fefe" pe individ il caracterizezi gresit ca fiind "urmas de comunist". Problema este mult mai grava el facind parte, in prezent, din banda de idioti nativ, clica securisto-comunista! Acesti banditi, dupa lovitura de stat din dec. 89 condusi de tiganul criminal iliescu ion ilici, pentru mimarea democratiei s-au impartit in asa zise partide politice ca PNTcd, PNL, PDL, PSD, UDMR, USL, etc. Nu exista delimitare de nici un fel intre aceste grupuscule "javrele" trecind dintr-un asa zis partid in altul dupa cum ii poarta interesul. Oricare dintre banditi este caracterizat prin incompetenta, lene, furt.

    Sigur,sunt ideile dumeavoastra,domnule Parvulescu?Austeritate de dragul austertatii?Daca nu era programul ala de austeritate,probabil multi dintre noi,muream de foame .Nu matale,nu colegii matale ,atat timp cat mai are Felix bani.E vorba de noi ,oameni obisnuiti si oameni cinstiti.7,4 MILIOANE ?Sa fim seriosi:cred ca numarul votantilor la referundum,a fost mai mic decat cel de acum,mata stii mai bine asta pentru ca esti analist politic.Acum,ca si atunci votantii uslasi ,vorbesc la mine la tara,i-a adus pe rand unul cu masina.Nu stii asta?Ma indoiesc tare.Din CEI 7,4 milioane,cred ca 2milioane i-a creat Dragnea.Multi,deasemenea,i-a adus propaganda voastra antenista si nesanctionata de CNA.Si vreti sa o desfiintati!Sunteti mai tari ca Goebbels,omule,bravo voua! Pana la urma,domnule Parvulescu,esti platit de Felix,stapanul dumitale,sa spui taoate prostiile astea;ma rog,treaba dumitale,trebuie sa manaci o paine,ce sa-i faci?Am ,totusi, o intrebare:dupa cum ai vazut,noul parlament este plin de puscariabili,la ora asta,excl

    uisiv de la voi,inclusiv seful vostru(sau stapanul vostru,al antenistilor?)Ati avut un om de valoare,cunoscutin afara,care se va duce inapoi la BNR.Aveti tot,dar ,daca duceti tara in faliment,iti iei angajamentul sa spui tot despre felul cum va plateste voiculescu,despre felulin care vi s-a ordonat sa mintiti la antene,si sa te retragi din viata publica?Daca nu este asa,si la sfarsitul mandatului vostru,tara este bine,eu sunt bucuros sa-ti cer iertare.Dar,sunt convins,ca nu osa fie cazul,pe voi uslasii,nu va intereseaza decat sa jecmaniti tara si sa scape puscariabilii de justitie.Dar,aveti grija ca mai exista si UE si s-ar putea sa fi facut socotelile gresit,nu mai vedeti nici Schengen,nici bani europeni.Pe aia nu-i comanda Voiculescu,ca pe agramatul vostru de Antonescu(ne amintim:inghitem,serviciuri s.a.)si Ponta.Sauzim de bine! 

    E sarac cu duhul.Cine crede ca este mare analist se inseala.Este un lingau mascat.Daca intradevar este copilul tatalui cei poarta numele este vai de el.Taicasau a fost gonit de mamasa.Chiar daca la scapatat a reusit sa devina medic legist nu a facut altceva decit sa musamalizeze dosarele comunistilor ce deveneau cazuri medic-legaleEste santajabil.

    toti comentacii acestui articol nu sunt decat niste buimaci, dintre care cel dintai sunt eu. As fi zis frustrati, dar cand citesti LIN (Letopisetul Interesului National) pus pe pergament cu o zi mai tarziu decat ziua cand s-a nascut Mihai al lui Buonarotti din anul in care Maho 2.0. o lua in freza de la cel mic de stat :-) pe coclaurile mioritice, ca sa nu folosesc alt reper care probabil i-a fost mai la indemana domnului prim-ministru, fiind doar o diferenta de 67 de ani, deci cum spuneam acolo pe ultima fila a pergamentului Articolul 4 spune: "THIS DECISION IS ADDRESSED TO ROMANIA". Se pare insa ca Goethe este din nou omniprezent prin zicala sa: OAMENII AUD DOAR CEEA CE INTELEG. Insa probabil este o consecinta a faptului ca o parte echivalenta cu 2/3 din capacitatea de procesare este ocupata cu alte trebi decat computing :-) Ce este insa extrem de ingrijorator este faptul ca acest ziar pare a fi citit de elemente profund antagonice esantionului reprezentativ pe care tara si natiunea romaneasca conform domnului Vulpescu o da in sondajele de opinie. Apeland din nou la ajutorul logicii se pare ca intr-adevar avem de a face cu o categorie de cititori imperfecti care in nesabuinta domniilor lor de a accede catre perfectiune fac asemenea comentarii impertinente. Eu in locul domnului Make as propune ca pana la desemnarea catindatului la fotoliul prin care poti manui sabia sa fie pedepsiti prin a indura imposibilitatea de a mai fi comentaci pe o perioada de timp limitata pana cand le vine mintea la cap. Democratie , democratie, dar nu poti sa excluzi de la viata culturala pe cei care vor sa-si expuna puncte de vedere despre anumite persoane si dimensiunile personalitatii lor, fie ele descrise in registrul lui Cupidon, sau al lui Seneca, bineinteles fiecare dupa posibilitatile sale de compilare :-) A nice evening!

    NU AM HABAR CINE CU CINE VOTEAZA SI CINE DE LA CINE PRIMESTE BANI DAR POT SA AFIRM CA DUPA PESTE 10 ANI DE "PESTE HOTARE" SUNTETI O TARA DE NETOTI. OARE NU ATI VOTAT O LEGE SA MICSORATI PARLAMENTUL CUM ATI AJUNS SA AVETI 588 DE LOCURI ???? 2-1=4 IN ROMANIA ???

    1. iti explic eu cum e mai simplu. Fiindca tara si natiunea e formata din imperfecti sunt nevoie de mai multe creiere care sa contribuie la buna desfasurare a lucrarilor parlamentului. Este extrem de ingrijorator ca din 10 pareri nimeni nu prea vrea sa-i dea dreptate domnului C.P. Acest lucru inseamna ca in actuala structura a parlamentului majoritatea celor alesi nu au ca lectura o publicatie financiara. Prin urmare si politica s-ar face dupa ureche si nu dupa partitura :-)

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb