PRO AGRO şi RO PAC au semnat un protocol de colaborare

F.A.
Companii / 13 ianuarie 2014

Federaţia Naţională PRO AGRO a semnat, vineri, un protocol de colaborare cu Alianţa RO PAC, prin care îşi propun să acţioneze împreună în scopul adoptării celor mai "potrivite decizii" pentru realizarea obiectivelor comune privind Politica Agricolă Comună (PAC) şi Planul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR).

Potrivit unui comunicat de presă, Alex Jurconi, preşedinte PRO AGRO, a declarat: "Cred în forţa asocierii. Dacă fermierii nu sunt pregătiţi să se asocieze, noi, ca organizaţii, le dăm un semnal puternic atât lor, cât şi statului român. Am făcut acest pas alături de RO PAC pentru că am credinţa că împreună vom putea determina statul să ia decizii pentru agricultori, în deplină cunoştiinţă de cauză. Până astăzi un procent covârşitor de legi a fost adoptat fără o consultare riguroasă a sectorului. Asta se va schimba însă acum! Suntem o forţă împortantă, pregătită să consiliem statul în luarea celor mai bune decizii pentru sectorul agricol".

La rândul său, Claudiu Frânc, preşedinte RO PAC, a afirmat: "Protocolul de colaborare cu alianţa RO PAC stabileşte o serie de obiective majore pentru susţinerea noului PAC şi a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020. Împreună cu colegii din PRO AGRO le vom putea pune mai uşor pe masa discuţiilor cu reprezentanţii MADR".

Susţinerea propunerii de PNDR şi PAC este principalul obiectiv al protocolului. "Specialişti din cadrul PRO AGRO şi RO PAC vor lucra împreună pentru a veni în sprijinul MADR cu cele mai potrivite soluţii pentru agricultorii români. În plus, vor susţine poziţii comune cu privire la modificarea actelor legislative şi elaborarea de norme de impozitare a activităţilor din agricultură, sustenabile de către fermieri", potrivit sursei citate.

Un alt obiectiv important este susţinerea membrilor celor două structuri în comisiile de lucru ale MADR, comitetul de monitorizare a PNDR cu reprezentativitate de minim 51%. Acest obiectiv se va realiza prin consultarea tuturor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional pentru sectorul agricol, se mai arată în comunicat.

Cele două structuri vor întări reprezentarea organizaţiilor profesionale la nivel european în structuri de reprezentare politică agricolă (Comisia Europeană; COPA COGECA; ELO; PAC 2013; Coordonarea Ţărănească Europeană, IFOAM etc) şi economică (participare la expoziţii naţionale sau internaţionale).

Protocolul a fost încheiat pe o perioadă de un an de la data semnării. Acesta poate fi prelungit la propunerea părţilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb