"Pro Invest": "Beneficiarii fondurilor europene care derulează proiecte riscă falimentul!"

OVIDIU VRÂNCEANU
Ziarul BURSA #Fonduri Europene / 12 octombrie 2012

"Pro Invest": "Beneficiarii fondurilor europene care derulează proiecte riscă falimentul!"

Ciprian Vişan, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri "Pro Invest", care reprezintă 200.000 de firme din patru regiuni de dezvoltare ale României, s-a declarat, ieri, îngrijorat faţă de situaţia actuală a beneficiarilor de fonduri europene care au proiecte în derulare.

Întârzierea plăţilor din partea Autorităţilor de Management prin tergiversarea evaluării cererilor de plată cauzată de personalul insuficient numeric al Organismelor Intermediare sau din alte motive, duce atât la creşterea costurilor cu liniile de credit sau creditele bancare pe termen scurt şi mediu contractate de către beneficiari, cât şi pierderea locurilor de muncă generate în urma implementării proiectelor. Această situaţie poate genera în scurt timp falimentul beneficiarilor care îşi văd afacerile fără perspectivă şi proiectele fără finalitate.

În aceste condiţii, asociaţia a identificat o serie de soluţii care să vină în sprijinul beneficiarilor care au proiecte în derulare. Prima dintre acestea este revenirea la procedura de acordare a cotei 0 de TVA pentru beneficiarii care implementează proiecte cu finanţare europeană, practicată în perioada 1996-2000 pentru fondurile de pre-aderare, în vederea fluidizării cheltuielilor realizate în cadrul proiectelor şi a evitării blocajelor de numerar.

De asemenea, sunt propuse măsuri pentru deblocarea absorbţiei printre care se numără coordonarea unitară şi competentă a Autorităţilor de Management (AM) şi a Organismelor Intermediare (OI) care în prezent sunt coordonate de către Autoritatea de Coordonare a Instrumentelor Structurale (ACIS) care însă nu manifestă niciun interes vizibil pentru deblocarea situaţiei actuale, adoptarea unor formate unitare pentru accesare, rambursare şi monitorizare în vederea simplificării procedurilor de completare şi verificare, precum şi suplimentarea personalului aferent activităţilor de rambursare şi monitorizare, existând întârzieri de până la 12 luni în verificarea şi rambursarea sumelor cheltuite în cadrul proiectelor.

În anul 2012 au fost depuse peste 11.000 de cereri de finanţare în cadrul programelor destinate mediului urban şi rural (POSCCE si PNDR) din care însă vor putea fi finanţate doar cel mult 3.000 de proiecte. Peste 8.000 de cereri nu vor fi finanţate, "ceea ce creează o aşteptare foarte mare în rândul IMM-urilor". În anii 2013 şi 2014 nu vor mai exista alte apeluri de proiecte deoarece sumele alocate apelurilor din 2012 acoperă toată finanţarea rămasă până în 2013. O soluţie ar putea fi reorganizarea programelor naţionale derulate prin Agenţia pentru Programe şi Proiecte pentru IMM-uri (APPIMM) finanţate de la bugetul de stat pentru a acoperi necesarul de finanţare pentru cei doi ani care urmează.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb