PROCEDURA PENTRU AJUTORUL DE MINIMIS - AMÂNATĂ Mediul de afaceri: "Schema de minimis - făcută cu dedicaţie"

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 17 iunie 2013

Maria Grapini ne-a spus că autorităţile au menţinut obligativitatea depunerii dosarelor la sediul MFP.

Maria Grapini ne-a spus că autorităţile au menţinut obligativitatea depunerii dosarelor la sediul MFP.

Mediul de afaceri consideră că schema de minimis, care a fost aprobată recent în Guvern, ar fi "făcută cu dedicaţie".

Consultanţii din domeniu consideră că modul de punere în aplicare a acestui ajutor de stat încalcă principiul egalităţii de şanse, având în vedere că dosarele trebuie depuse la sediul Ministerului Finanţelor Publice (MFP) din Bucureşti.

Sursele citate ne-au precizat: "Ajutorul de minimis va fi acordat pe principiul «primul venit, primul servit», în condiţiile în care nu a fost adoptat un sistem electronic de înscriere, toate firmele fiind nevoite să meargă la sediul MFP, pentru depunerea dosarului, indiferent că sunt din Satu Mare, din Timişoara sau din Suceava. Astfel, o firmă din Bucureşti înfiinţată recent, cu 2-3 angajaţi, are mai multe şanse să obţină facilităţi de la stat decât un IMM din Satu Mare, care activează de opt-nouă ani pe piaţă şi care are zeci de angajaţi".

Consultanţii preconizează că întreprinzătorii vor forma cozi la uşa minis­terului de resort cu multe zile înainte de demararea acestei proceduri.

"În 2007, când a mai fost iniţiată o astfel de schemă, au fost formate cozi la Agenţia Naţională pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie cu trei săptămâni înainte. În noaptea de Paşte se striga lista şi când au început înscrierile au fost sparte uşile. Probabil că asta vor (n.r. autorităţile) să se întâmple şi acum", ne-au povestit sursele citate.

Şi Cristian Pârvan, secretarul general al Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România (AOAR), consideră că schema este "cu dedicaţie".

Domnia sa ne-a spus: "Prin metoda utilizată în cadrul acestei scheme ne dăm seama de lipsa de transparenţă. Nu se face altfel pentru conservarea unor locuri de muncă inutile şi pentru ca procedura să nu fie transparentă, în vederea alocării acelor facilităţi «cui dorim noi». La fel se întâmplă şi în cazul ajutoarelor de stat pentru companiile mari. O societate românească nu obţine ajutor de la buget, însă companiile cu capital străin beneficiază de facilităţi de la statul român. Sunt sigur că în două săptămâni de la demararea schemei de minimis nu vor mai fi bani".

Cristian Pârvan este de părere că ar fi trebuit aplicat sistemul utilizat în cazul SRL-D (societăţi cu răspundere limitată - debutante, care au beneficiat, în 2010-2011, de un ajutor de stat de până la 10.000 de euro, în mod direct, şi de garanţii de până la 80.000 de euro).

"La SRL-D procesul s-a desfăşurat online şi totul a fost perfect. Au fost constituite 5.000 de SRL-D, care aveau obligativitatea să aibă minim două locuri de muncă. Deci, au fost create 10.000 de locuri de muncă prin acel program, timp în care, prin ajutoarele de stat pentru marile companii, au fost create aproximativ 3.000 de locuri de muncă", potrivit domnului Pârvan.

În urma consultării cu mediul de afaceri, prima sesiune de depunere a cererilor de finanţare pe schema de minimis a fost decalată de la 1 iulie la 16 august 2013.

Maria Grapini, ministrul delegat pentru mediul de afaceri, turism şi IMM, ne-a declarat că decizia a fost luată joi, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o cu ministrul finanţelor publice Daniel Chiţoiu, precizând: "Întreprinzătorii au avut dreptate, schema de minimis nu putea fi aplicată aşa. Am făcut notă şi am reuşit să decalăm termenul. Ne-am întâlnit ieri (n.r. joi) cu ministrul finanţelor Daniel Chiţoiu şi i-am propus două variante - ori să aprobe valabilitatea unui certificat fiscal emis în iunie, ori să decaleze termenul de începere a procedurii de depunere a dosarelor - şi ni s-a aprobat această a doua propunere".

Menţionăm că certificatul fiscal este valabil doar în luna în care este obţinut, fapt care ar fi redus la zero, pentru multe dintre societăţile comerciale interesate, orice şansă ca acestea să fie prezente în prima zi de înscriere (care, iniţial, era 1 iulie) la sediul Ministerului Finanţelor Publice.

Într-un anunţ publicat, vineri, pe site-ul MFP, se arată: "Prima sesiune de depunere (n.r. a dosarelor) se va derula în perioada 16.08.2013 - 31.10.2013, în limita bugetului anual alocat schemei. Cererile de acord pentru finanţare, însoţite de documentele justificative, conform prevederilor H.G. nr.274/2013, se depun la Registratura generală a Ministerului Finanţelor Publice, str. Apolodor nr.17, sectorul 5, Bucureşti, menţionându-se pe plic: «Unitatea de implementare a schemei de ajutor de minimis».

Bugetul maxim al schemei de ajutor de minimis este de 400 milioane lei".

Ajutoarele de minimis sunt acordate IMM sub formă de sume nerambursabile, în procent de 100% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile aprobate spre finanţare, în limita valorii maxime de 200.000 de euro, echivalent în lei, respectiv 100.000 de euro în cazul întreprinderilor care-şi desfăşoară activitatea în domeniul transportului rutier, în anumite condiţii.

Hotărârea de Guvern privind noua schemă de ajutor de minimis pentru IMM a fost aprobată la jumătatea lunii mai.

Statul a mai acordat ajutoare de minimis pentru IMM, în cadrul unei scheme de 100 de milioane de euro, pentru perioada 2007-2011.

Autorităţile estimează că în jur de 1.000 de întreprinderi ar putea beneficia de noua schemă de ajutor de minimis, preconizându-se, astfel, crearea a 6.000 de noi locuri de muncă, după cum a declarat, recent, ministrul bugetului Liviu Voinea.

Vineri, până la închiderea ediţiei, domnia sa nu ne-a oferit un răspuns la întrebările pe tema noii scheme de ajutor de minimis.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Depunerea pe 1 iulie era doar o parte din snopul de bete in roate pentru marele vulg (neclientelarii),restul cititi cu atentie pag.31-32 din ghid: daca evaluatorul doreste o oarece clarificare, aceasta trebuie trimisa in 10 zile, dar ca numar de ordine esti ultimul pe lista, odata cu cei nou inscrisi!; Alt fault se afla in declaratia ca nu prezinti simptomele unei firme in dificultate, desi exista posibilitatea argumentarii cu o analiza. Deci acest program nu-i pt cei multi !

    Trebuie sa actionam cu toate fortele si prin toate canalele media pentru a dejuca planurile de a da dedicatii de 100 miloane de euro clientelei Ministerului Finantelor Furate!Jos Hotia!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7319
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3448
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9563
Gram de aur (XAU)Gram de aur400.2435

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb