Actualizare 10:15
CEZ este obligată să plătească către SAPE aproximativ 5,7 milioane de euro cu titlu de daune, după ce Curtea Internaţională de Arbitraj din Paris a confirmat neîndeplinirea de către CEZ a două din cele mai importante obligaţii ale sale din Contractul de privatizare, obligaţii care au stat la baza încheierii contractului de privatizare a Electrica Oltenia cu CEZ.
Potrivit unui comunicat al Societăţii de Administrare a Participaţiilor in Energie SA (SAPE), succesoare în drepturi a Electrica SA, Contrar afirmaţiilor CEZ, Tribunalul Arbitral de pe lângă Curtea Internaţională de Arbitraj de pe lângă Camera Internaţională de Comerţ din Paris a admis în parte acţiunea SAPE.
CEZ trebuie, astfel, să plătească către SAPE aproximativ 5,7 milioane de euro cu titlu de daune, la care se adaugă o dobândă contractuală anuală, de 3,116% (calculată din data de 8 octombrie 2012 până la data plăţii efective a daunelor), precum şi la suportarea a 50% din costurile arbitrale (217.500 de dolari).
Obligaţiile pe care Tribunalul Arbitral le-a indicat a fi neîndeplinite de către investitorul CEZ a.s. sunt obligaţii esenţiale pentru Contractul de privatizare, precizează SAPE.
Prima dintre acestea se referă la utilizarea Preţului de Subscriere pentru finanţarea investitiilor. Astfel, Tribunalul a obligat CEZ să plătească daune pentru faptul că nu a făcut dovada utilizării sumei de 103,6 milioane de euro pentru a finanţa modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea activităţii Electrica Oltenia, aşa cum se angajase prin contractul de privatizare.
Cea de-a doua încălcare se referă la neîndeplinirea indicatorilor din Planul de Afaceri Iniţial al Electrica Oltenia. Documentul care a stat la baza selectării CEZ ca investitor strategic al Electrica Oltenia a fost chiar Planul de Afaceri Iniţial, plan pe care CEZ l-a propus pentru societatea privatizată pentru a-l aduce la îndeplinire in decurs de 5 ani de la privatizare, dar pe care însă nu l-a adus la îndeplinire, invocând faptul că respectarea acestuia nu ar fi fost obligatorie.
(Elena Deacu)
---
• Pretenţiile Electrica în procesul cu CEZ, respinse de Curtea de Arbitraj
Curtea de Arbitraj de la Paris a respins majoritatea pretenţiilor Electrica formulate în procesul deschis împotriva CEZ, arată un anunţ postat pe site-ul grupului ceh.
Electrica şi apoi SAPE (societatea care gestionează participaţiile minoritare în cadrul filialelor listate) au solicitat despăgubiri de 81 milioane de euro pe motiv că CEZ nu şi-a respectat anumite obligaţii din contractul de privatizare al Electrica Oltenia, mai precizează sursa citată. CEZ susţine că şi-a demonstrat nevinovăţia şi că a îndeplinit marea majoritate a obligaţiilor ce decurg din contractul de privatizare. Tribunalul a recunoscut numai pretenţii minimale ale Electrica, ce nu implică şi costuri.
În urmă cu doi ani, Electrica şi-a majorat pretenţiile faţă de CEZ de la 18 la 82 milioane euro, acuzând că grupul ceh nu şi-a respectat obligaţia de a transmite informaţii.
Electrica a iniţiat acţiuni la Curtea de Arbitraj din Paris şi împotriva Enel şi E.ON, companii care au cumpărat în 2005 filiale ale distribuitorului de energie deţinut de stat. Penalităţile cerute de Electrica de la Enel (Italia), E.ON (Germania) şi CEZ se apropie de 2 miliarde euro. Electrica a pierdut şi un proces cu Enel, tot la Curtea de Arbitraj, legat de privatizarea Electrica Banat şi Electrica Dobrogea.
Electrica a deschis toate aceste procese în urmă cu câţiva ani, după ce un raport al Curţii de Conturi a arătat că societatea nu a realizat activitatea de monitorizare a contractelor de privatizare şi a indicat nerespectarea mai multor clauze din aceste contracte.