ProCredit Bank şi FEI au semnat două acorduri de garantare pentru susţinerea IMM-urilor

F. A.
Bănci-Asigurări / 2 decembrie 2013

ProCredit Bank România şi Fondul European de Investiţii (FEI) au semnat, recent, primele două acorduri de garantare pentru susţinerea IMM-urilor din ţara noastră, în cadrul Programului pentru Competitivitate şi Inovare, se perzintă într-un comunicat primit la redacţie.

În baza acestor acorduri, ProCredit Bank va oferi împrumuturi antreprenorilor, în condiţii preferenţiale. Cu susţinerea Comisiei Europene, garanţii în cuantum de până la 50 milioane Euro au fost alocate pentru susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru o perioada de 3 ani.

Şeful Diviziei Facilităţi de Garantare IMM a Fondului European de Investiţii, Gunnar Mai, a declarat: "Suntem încântaţi să semnăm cu ProCredit Bank aceste prime acorduri în cadrul Programului pentru Competitivitate şi Inovare în România, permiţând astfel băncii să îşi întărească capacitatea de creditare către micii întreprinzători prin oferirea de împrumuturi cu garanţii şi costuri semnificativ reduse, care vor ajunge la peste 2500 de antreprenori. Datorită garanţiilor oferite în cadrul Programului pentru Competitivitate şi Inovare al Uniunii Europene, companiile din România vor fi în măsură să îşi intensifice investiţiile, să crească, să lanseze noi produse, să implementeze procese de eficientizare şi să creeze mai multe locuri de muncă".

Creditele oferite de ProCredit Bank în baza acestui acord pot fi accesate atât în euro, cât şi în lei, şi pot avea o maturitate de până la zece ani, se mai arată în comunicat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb