Autorităţile de reglementare din Turcia au amendat 15 producători şi distribuitori de automobile din ţară cu un total de 277,4 milioane de lire turceşti (180,8 milioane de dolari), pentru încălcarea normelor din domeniul concurenţei.
Cea mai mare amendă a fost acordată companiei mixte "Ford Otosan", aparţinând "Ford" SUA şi "Koc Holding" Turcia. Suma este de 68,8 milioane de lire turceşti, respectiv 0,9% din cifra vânzărilor anuale ale societăţii.
"Tofas", companie mixtă aparţinând "Koc Holding" şi "Fiat" Italia, a fost amendată cu 47,8 milioane de lire, iar "Dogus Otomotiv" - cu 49,78 milioane de lire.
Distribuitorii "Mercedes Benz", "Nissan", "Peugeot", "Toyota" şi "Hyundai" au fost, la rândul lor, penalizaţi pentru că au făcut schimb de informaţii referitoare la stocurile de vehicule, ţintele de vânzări şi strategiile de preţuri, în contextul cererii foarte mari de maşini de pe piaţa din Turcia.
Din 23 de firme auto anchetate, 15 au primit amenzi reprezentând între 0,3% şi 1,5% din cifra anuală a vânzărilor. "Karsan", "Otokar", "Mazda", "General Motors" Turcia şi "Honda" Turcia nu au fost penalizate.