PRODUCĂTORII DE MATERIALE DE CONSTRUCŢII: "Anveloparea termică ar putea dura 150 de ani, în ritmul actual"

Valentin Busuioc
Companii #Construcţii / 18 martie 2015

"Anveloparea termică ar putea dura 150 de ani, în ritmul actual"

Datele oficiale privind reabilitarea termică sugerează că, în ritmul actual de implementare, creşterea performanţei energetice a clădirilor de locuit va fi finalizată în 150 de ani, susţine Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România (APMCR), într-un comunicat trimis astăzi redacţiei.

"Ţinându-se cont că noile directive europene ridică la un alt nivel energetic parametrii prin care se definesc caracteristicile de sustenabilitate şi eficienţă energetică ale clădirilor, este necesară şi o discuţie privind modalităţile de acţiune care trebuie aplicate pentru realizarea acestor parametrii", menţionează sursa citată.

Începută în ianuarie 2000, prin intrarea în vigoare a primei legi privind eficientizarea energetică a clădirilor, legislaţia în domeniul reabilitării termice a cunoscut, între timp, diverse variante. Acestea au condus la realizarea unor obiective privind economiile de energie şi creştere a confortului din locuinţe.

Intrarea într-un nou ciclu de utilizare a fondurilor europene 2014-2020 necesită un bilanţ care să reliefeze experienţa pozitivă în domeniu, precum şi să definească modalităţile prin care eficientizarea energetică a clădirilor să cunoască o accelerare corespunzătoare noilor obiective din programele 2030 ale Comisiei Europene, se mai arată în comunicatul APMCR.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb