Producătorii de medicamente generice anunţă peste 200 de disponibilizări în următoarele luni

A.C.
Companii #Sănătate / 7 octombrie 2014

Producătorii de medicamente generice din România anunţă că peste 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi până la sfârşitul anului 2014, în condiţiile menţinerii cadrului fiscal şi legislativ care a afectat puternic operaţiunile industriale ale companiilor locale în ultimii ani, potrivit unui comunicat remis azi din partea Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

"Regimul fiscal nesustenabil şi discriminator din ultimii ani a afectat puternic operaţiunile industriale ale companiilor membre APMGR, care anunţă că peste 200 de angajaţi vor fi disponibilizaţi până la finalul anului 2014. Această tendinţă va continua şi în anii următori, dacă nu se iau măsuri concrete pentru îndepărtarea barierelor de acces şi a barierelor investiţionale impuse producătorilor de medicamente generice", se arată în sursa citată.

Activităţile companiilor membre al APMGR asigură 8.000 de locuri de muncă în România şi contribuie, prin impozite directe şi indirecte, cu circa 1,5% la PIB-ul României, potrivit comunicatului.

"Autorităţile ar trebui să fie conştiente că industria locală nu este doar un furnizor de medicamente, ci şi un angajator strategic, care oferă locuri de muncă înalt calificate şi un contributor important la creşterea economică, în mod special prin creşterea potenţialului de export al industriei," a declarat Laurenţiu Mihai, director executiv al APMGR.

Începând cu 2011, când a fost introdusă taxa clawback în actuala formulă de calcul, au dispărut de pe piaţă 1.332 de medicamente. Mai mult de jumătate din aceste medicamente dispărute (888 în total) costau mai puţin de 50 de lei, iar 45% erau fabricate în România. Prin dispariţia acestora şi utilizarea variantelor mai scumpe, sistemul public, dar mai ales pacienţii, trebuie să plătească mai mult pentru acelaşi tratament, precizează APMGR.

"Dispariţia medicamentelor generice, accesibile ca preţ, are efecte grave pentru cele mai vulnerabile categorii sociale, dar afectează puternic şi economia românească, prin diminuarea producţiei locale", a adăugat Laurenţiu Mihai.

Producătorii de generice mai arată că, deşi sectorul farmaceutic a fost prezentat ca un domeniu strategic pentru economia României în cadrul Strategiei Naţionale pentru Competitivitate 2014-2020, politicile publice în vigoare blochează dezvoltarea economică a acestui sector de producţie şi, în unele cazuri, împing spre insolvenţă companiile producătoare de medicamente generice.

Asociaţia Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) a cerut de mai multe ori autorităţilor să adopte măsuri care să faciliteze accesul pe piaţă al medicamentelor generice şi să înlăture barierele care blochează investiţiile în producţia locală.

Printre solicitările APMGR se numără corectarea mecanismului de calcul al taxei clawback (prin introducerea unui clawback diferenţiat pentru medicamentele generice) şi reducerea nivelului actual al taxei de peste 20% trimestrial, modificarea mecanismului de stabilire a preţurilor medicamentelor de către Ministerul Sănătăţii prin renunţarea la dubla referenţiere (respectiv compararea preţului genericului atât cu cel al produsului original - maxim 65%, cât şi cu cel din cele 11 state de referinţă), introducerea unui sistem de monitorizare a prescrierilor şi a unei politici clare în privinţa prescrierii de medicamente compensate şi politici de încurajare a prezenţei şi volumului activităţilor locale de producţie ale industriei producătoare de medicamente generice, precum şi definirea adecvată a activităţilor de cercetare şi dezvoltare desfăşurate în facilităţi de profil din România.

Companiile membre APMGR au capacităţi de producţie în Bucureşti, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureş şi Timişoara, unde se produc peste 1.500 de medicamente generice acoperind toate clasele terapeutice.

Din APMGR fac partea companiile Actavis, AC Helcor, B. Braun Pharmaceuticals, Biofarm, Dr. Reddy's, Desitin Pharma, Egis, Fresenius Kabi, Gedeon Richter, Glenmark Pharmaceuticals, Infomed Fluids, Krka, Labormed, Magistra CC, Medochemie, Sandoz, Terapia-Ranbaxy, Teva şi Zentiva.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
danescu.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6867
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3098
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0072
Gram de aur (XAU)Gram de aur391.1865

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
fleetconference.ro
gustulitaliei.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb