Producătorul de ouă Agrimon a intrat în insolvenţă

F.A.
Companii / 23 august 2013

Firma "Agrimon" din judeţul Brăila, cel mai mare producător de ouă din ţara noastră, a intrat în insolvenţă la cererea companiei.

Compania va beneficia astfel de protecţie legală în faţa executărilor silite ale creditorilor. Societatea "Tănasă şi Asociaţii SPRL Bucureşti" a fost numită administrator judicar al Agrimon urmând să preia gestionarea afacerii să întocmească lista creditorilor şi să supună votului acestora un plan de redresare a producătorului de ouă. Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a demarat anterior procedura de executare silită pentru datorii la bugetul de stat în valoare de 150.000 de lei.

Agrimon a suferit schimbări dramatice în evoluţia profitul din 2009-când a obţinut aproape 2,4 milioane euro la cotaţia de acum, şi până anul trecut- când profitul înregisitrat a fost sub 15.000 de euro la o cifră de afaceri de 103 milioane de lei.

Compania înfiinţată în 1999 cu capital majoritar italian, a introdus de la începutul activităţii tehnologia europeană pentru alinierea la standardele Uniunii Europene, fiind exportator în Uniunea Europeană de ouă pentru consum. Fermele pe care le deţine în judeţul Brăila produc aproximativ 300 de milioane de ouă anual ce sunt vândute ca produs proaspăt sau sunt transfomate în ingrediente pentru produsele procesate. Ouăle proaspete sunt vândute în reţele mari de supermarketuri din România, precum Kaufland, Billa, Penny, Metro şi Selgros. Cele destinate procesării sunt exportate în Germania, Franţa, Italia, Japonia şi Rusia.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. de ce nu s_au dat salariile de pe luna iulie 2013 la sc agrimon srl ? sint 200 de muncitori care asteapta si acum acel salariu

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb