PROF. DR. VASILE PUŞCAŞ, DESPRE ROMÂNIA: De la marginalizare la autoexcludere europeană

Reporter: Ţara noastră se menţine, în continuare, pe ultima poziţie în clasamentul ratei de absorbţie a fondurilor europene. Care sunt, în opinia dumneavoastră, principalele obstacole pentru o creştere susţinută a ratei de absorbţie?

Vasile Puşcaş: De ani de zile tot transmit mesaje publice despre deficienţele structurale şi politice ale abordării fondurilor europene în România, dar nu am găsit nici ascultători şi, cu atât mai puţin, doritori să remedieze situaţia. Am arătat numeroase categorii de bariere, de la cele structural-sistemice până la natura instituţională şi politică defectuoasă a autorităţilor de management, comunicarea publică, informarea, complicaţiile ghidurilor şi orientărilor programelor operaţionale şi sectoriale, calitatea şi tratamentul resurselor umane, coordonarea şi implementarea, însăşi raportarea la aplicarea politicilor europene în România, dar şi multe altele pe care nu mai are rost să le reiau. Acum suntem faţă în faţă cu realitatea penalităţilor şi chiar ameninţarea dezangajărilor. Mărturisesc că nu am mai întâlnit un caz asemănător în istoria Uniunii Europene, iar această unicitate trezeşte nu doar mirare din partea autorităţilor comunitare, dar şi a statelor membre, investitori străini, instituţii financiare internaţionale şi o imensă nedumerire în rândul cetăţenilor europeni. Cert este că înregis-trăm nu numai costuri imense de oportunitate, ci şi costuri financiare imediate care sunt şi vor fi suportate de toate categoriile de cetăţeni ai României. În fapt, ne-am manifestat doar ca participanţi mediocri la construcţia şi integrarea europeană, autoperiferizaţi în Piaţa Internă, candidaţi la acutizarea subdezvoltării (dacă mai e loc!) şi nepăsători faţă de necesităţile şi aspiraţiile cetăţenilor români. Se spune că a greşi este omeneşte (au avut erori şi alte noi state membre, dar le-au remediat în cca. 2-3 ani), însă a persista în greşeală e diabolic. Autorităţile române vor încheia acest exerciţiu bugetar european (2007-2013) doar tânguindu-se că nu au eliminat greşelile, fără a arăta de ce, cum a fost posibil (şi mai ales admisibil!) şi, ceea ce e mai grav, fără a arăta responsabilii. De unde apare îngrijorarea că s-ar putea perpetua astfel de atitudini, în anii care urmează, trimiţându-ne de la periferizare la autoexcludere din procesul integraţionist european.

Reporter: Au venit, luna trecută, o serie de avertizări din partea Comisiei Europene, cu privire la neregulile depistate în folosirea fondurilor, deficienţele mecanis-mului de absorbţie şi lipsa unei strategii naţionale. Instituţia urmează să publice raportul de audit pentru ţara noastră, document care va decide şi continuarea sau, din contră, încetarea finanţării pentru anumite programe. Cum aţi caracteriza răspunsurile administraţiei române la obiecţiile Comisiei şi cum credeţi că se va reflecta o eventuală stopare a finanţărilor asupra economiei naţionale?

Vasile Puşcaş: Răs-punsurile autorităţilor române la avertizările din Bruxelles, referitoare la absorbţia fondurilor structurale, dar nu numai, au ajuns un fel de format "clasic românesc": "Zicem ca ei, facem cum vrem noi". Adică, îşi puneau cenuşă în cap, luau angajamente peste angajamente, de multe ori negândite şi fără evaluare de impact, iar după ce ajungeau la Bucureşti începeau văicăreala şi autovictimizarea, continuându-şi activitatea ca şi înainte de receptarea criticilor. De unde şi credibilitatea scăzută a autorităţilor noastre în faţa celor comunitare, ca de altfel şi a propriilor cetăţeni (sondajele indică o încredere mai mare a cetăţenilor noştri în instituţiile europene decât în cele naţionale). La fel s-a întâmplat şi în prima jumătate a acestui an, doar că acum s-au asociat şi schimbările intempestive de guvern, pe fondul unor intense nemulţumiri sociale, dezmăţul politicianist şi nepotrivite dialoguri (mai degrabă monologuri) între Bucureşti şi Bruxelles. Rezultatul - alte promisiuni autohtone, fricţiuni amplificate cu autorităţile comunitare şi certitudinea neabsorbţiei fondurilor europene. La care se poate adăuga o întârziere cronică a pregătirii strategiilor, argumentelor, programelor, negocierilor României pentru noul cadru financiar multianual european (2014-2020). Acum, România arată ca un stat eşuat în Uniunea Europeană. Aşa că marea dilemă pe care o vom avea, în lunile următoare, este ce soartă ne aşteaptă în perspectiva amintită! Nu ne rămâne decât să sperăm!

Reporter: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru îmbunătăţirea mecanismului de absorbţie a fondurilor europene?

Vasile Puşcaş: În intervenţii parlamentare, interviuri de presă, dezbateri publice, inclusiv în cadrul generat chiar de autorităţile noastre publice, am făcut numeroase propuneri şi recomandări pe care nu le-aş relua deoarece acum sunt parte a istoriei ideilor despre ce, cum, când, cu ce/cine să îmbunătăţim absorbţia fondurilor europene. Eu sunt adeptul faptelor şi am constatat că nu s-a trecut de la vorbe la fapte. Nici în ceea ce priveşte structurarea funcţională a sistemului instituţional de gestionare a fondurilor europene, nici clarificarea şi simplificarea procedurală, nici tratarea cu seriozitate a domeniului achiziţiilor publice şi nici chiar eliminarea barierelor absurde birocratice ori a stilului fanariot. Aşa că, de acum înainte, eu mă preocup mai insistent de şansele pe care le mai avem să îmbunătăţim capacitatea de operare în viitorul cadru financiar multianual.

Reporter: Există vreun "ingredient minune" care să ne crească exponenţial rata de absorbţie?

Vasile Puşcaş: Nu de "ingredient minune" avem nevoie, ci de un management adecvat al politicilor europene şi al afacerilor europene în ţara noastră, de politici publice interne care să creeze bunuri comune şi şanse pentru investiţii şi bunuri private. Soluţiile sunt în Bucureşti şi localităţile României şi nu doar la Bruxelles sau în alte state membre ale Uniunii Europene. Avem nevoie de europenitate la noi acasă, nu doar în aşa-zisa politică externă. Şi mai e nevoie de voinţa reală de a ne comporta ca un veritabil stat membru al construcţiei europene. Văicărelile şi defetismul politicienilor şi adminis-tratorilor de la noi ascund alte intenţii, dar în nici un caz servirea interesului cetăţenilor. Aderarea la Uniunea Europeană ar fi trebuit să accelereze dezvoltarea şi modernizarea economico-socială a întregii societăţi româneşti, conform unor strategii şi programe coerente şi realiste. Dar, cum spunea, recent, un jurnalist scoţian, România nu funcţionează deoarece e întoarsă cu susul în jos. Aşa că ceea ce e necesar să facem şi pentru cazul fondurilor europene nu e mare filosofie ori "minune", ci, pur şi simplu, să repunem ţara pe traseul normalităţii şi adevăratei europenităţi. Elita locală a trădat aspiraţiile enorme ale cetăţenilor români legate de aderarea la Uniunea Europeană, iar după acest experiment ruşinos şi costisitor, din ultimii ani, ar fi cazul să revină la solul sănătos care a adus-o pe lume, să se dedice redresării şi reconstrucţiei României europene.

Reporter: În contextul noilor termene pentru rapoartele MCV pentru România şi Bulgaria, mai rămâne aderarea la spaţiul Schengen o pistă realistă pentru viitorul apropiat?

Vasile Puşcaş: Desigur, intrarea Româ-niei în Spaţiul Schengen trebuie să rămână un deziderat al prezentului şi viitorului apropiat, deoarece este o dimensiune de marcă a integrării europene, cu implicare directă asupra vieţii cetăţenilor. Din păcate pentru noi, autorităţile noastre nu au inves-tit suficient în edificarea încrederii din partea celorlalte state membre, nu s-au preocupat de obţinerea acceptabilităţii celorlalte autorităţi statale, regionale şi locale din aria Schengen, nu au dat atenţia cuvenită construcţiei interne a caracteristicilor cetăţeniei europene. Or, în unele cazuri, asemenea investiţii se dovedesc a fi cel puţin la fel de importante precum cele fizice şi tehnice, dacă nu chiar mai însemnate. Aşa cum se comportă astăzi elita româneas-că, îndeosebi cea politică, nu arată semne că va inspira ÎNCREDERE, în durata lungă, partenerilor Schengen. Ca atare, intrarea României în Spaţiul Schengen va rămâ-ne încă o datorie neachitată a guvernanţilor de la noi. Cât timp? Doar ei pot răspunde, căci ei trebuie să dea seamă în faţa propriilor cetăţeni!

Reporter: În ce măsură credeţi că a fost raportul influenţat de evenimentele politice interne?

Vasile Puşcaş: Paradoxul este că recentul raport al Comisiei Europene privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare (justiţie, anticorupţie, stat de drept etc.), care trebuia să fie o evaluare a rezultatelor aplicării acestui instrument în ultimii cinci ani, a fost cel mai afectat de contextul politic intern, dar şi de cel european. Dar acesta este numai un aspect conjunctural. Fondul problemei rămâne că atât Comisia cât şi celelalte instituţii europene, dar şi statele membre, păstrează îndoieli în ceea ce priveşte funcţionalitatea statului de drept în România, capacitatea justiţiei de a adminis-tra dreptatea şi a autorităţilor publice, mediului politic de a cultiva anticorpii respingerii corupţiei.

Reporter: Putem vorbi despre o pierdere a credibilităţii României în faţa partenerilor europeni? Într-o asemenea situaţie, cum ar putea fi recâştigată?

Vasile Puşcaş: Tangenţial am mai amintit de câteva ori de pierderea credibilităţii României în relaţia cu Uniunea Europeană, dar adaug imediat că şi în interacţiunile cu alţi actori internaţionali. Chiar în aceste zile, tema deficitului de credibilitate europeană şi internaţională a României este la ordinea zilei. Subliniez acest aspect deoarece el ilustrează cel mai bine faptul că atunci când se vorbeşte de pierderea credibilităţii ţării, noi, cetăţenii României, suntem obligaţi să ne re-evaluăm elita conducătoare şi cea care pretinde a ne reprezenta în conectivitatea cu Europa şi cu lumea. Şi, nu în ultimul rând, ar trebui să conştientizăm faptul că suntem, totuşi, şi cetăţeni europeni, iar credibilitatea ţării depinde şi de conduita fiecăruia dintre noi, atât acasă cât şi în contactele cu concetăţenii din spaţiul Uniunii Europene. Credibilitatea se obţine greu şi se pierde foarte uşor în lumea globalizată în care trăim. Ea depinde foarte mult de felul în care este conceput şi promovat brandul de ţară, iar acesta este mai mult decât un produs pentru piaţă - reflectă, în primul rând, construcţia internă instituţională, politică şi culturală, economică şi socială, ca fundament al reverberaţiilor mesajelor comunicate cu partenerii externi, într-o durată de timp lungă. Ca atitudine imediată, cred că elita autohtonă ar trebui să înceteze depravarea şi instrumentarea egoistă a brandului "ROMÂNIA", chiar aşa în starea zdrenţuită în care l-a adus ea şi actele ei de guvernare. Abia apoi am putea vorbi de o relansare a credibilităţii ţării! Şi v-o spune fostul negociator şef al aderării ţării la Uniunea Europeană: România nu a fost primită cu braţele deschise în Uniune, mulţi preferând un soi de asociere de vecinătate care să ofere liderilor europeni (dar şi altora) posibilitatea utilizării contextuale a procedurilor compensării, în funcţie de interesele lor regionale ori globale. Faptele din zilele noastre demonstrează cu prisosinţă că elita românească ar fi trebuit să depună un efort enorm pentru edificarea internă a europenităţii, să aducă Europa la noi, acasă, şi nu să oblige cetăţenii români să-şi caute norocul "european" în pribegie, pe la porţile Europei.

Reporter: Care sunt şansele ca planul pentru Grecia, care include reduceri suplimentare de costuri, să dea roade? Până în acest moment, criza elenă s-a adâncit.

Vasile Puşcaş: Sunt sigur că Grecia îşi va reveni, dar mai întâi va avea nevoie de o "spovedanie" sinceră a politicienilor şi afaceriştilor din această ţară. Uniunea Europeană şi statele membre au sprijinit şi vor continua să ajute Grecia, dar pentru interesul lor primordial şi nu doar de dragul Greciei. Criza greacă a fost posibilă atât din cauza dereglărilor macroeconomice şi financiare locale, dar şi datorită dezechilibrelor generate de caracteristicile sistemului euro, mai exact fiindcă proiectul euro nu a fost dus până la capăt. Aşa se şi explică interesul statelor din zona euro pentru Grecia, care este parte a respectivului sis-tem. Dar, credinţa mea este că redresarea Greciei se poate realiza numai prin voinţa sinceră şi dedicată a Greciei însăşi, printr-o mobilizare energică pe care ar trebui s-o impulsioneze şi organizeze tocmai politicienii locali şi comunităţile de afaceri orientate spre dezvoltarea Greciei.

Reporter: Mai putem lua în considerare ieşirea statului elen din zona euro?

Vasile Puşcaş: De acum nu mai e o speculaţie că zona euro şi-a creat centura de siguranţă pentru o eventuală ieşire a Greciei. Numai că o analiză cost-beneficiu încă arată că Grecia ar avea costuri incomensurabile. Iar zona euro şi Uniunea Europeană ar suferi pierderi de prestigiu care s-ar putea dovedi foarte costisitoare în actuala competiţie globală. Până acum nici Grecia şi nici zona euro/Uniunea Europeană nu au dovedit viziune şi curaj în abordarea frontală a stării de criză, ceea ce ne face să prevedem o prelungire a agoniei şi o deplasare a decontului final spre alte garnituri de lideri politici şi economici ai Europei.

Reporter: Economistul Nouriel Roubini afirma recent că zona euro se va prăbuşi în şase luni. Împărtăşiţi această opinie?

Vasile Puşcaş: De peste trei ani tot auzim că zona euro se va prăbuşi "în trei luni", "în şase luni", "în nouă luni" etc. Nu vreau să comentez categoriile de speculaţii lansate pe piaţa financiară internaţională, iar în ceea ce priveşte moneda euro, cred că nu-şi va da obştescul sfârşit, ci va continua să joace un rol fundamental pe Piaţa Internă a Uniunii Europene şi chiar pe piaţa globală. "Mariajul" intereselor nesănătoase între decizionalul politic actual şi cel corporatist face ca măsurile decise de G-20 şi la nivel european să nu-şi fi arătat efectele estimate pentru piaţa financiară internaţională şi, în consecinţă, nici pentru euro. Ca să fiu mai explicit, actualii guvernanţi, mulţi dintre ei fiind generatori ai deciziilor care au favorizat izbucnirea acestei teribile crize economico-financiare globale, încă mai încearcă să fixeze costurile crizei pe spinarea celor mulţi, în favoarea unor grupuri financiare. Adică să trateze criza prin administrarea unor medicamente dureroase şi neplăcute cetăţenilor obişnuiţi.

Reporter: În ce măsură putem considera responsabile pentru situaţia economică europeană actuală, alte state decât pe cele din sud?

Vasile Puşcaş: Continuând răspunsul anterior, aş preciza că actuala situaţie a Uniunii Europene şi a zonei euro se datorează îndeosebi majorităţii liderilor principali ai statelor membre cu pondere de influenţă mare în procesul decizional european care, după terminarea Războiului Rece, doar au simulat reforma structurală a statelor şi Uniunii, preferând să se îmbulzească la cutia cu dividende ale noii perioade de evoluţie a sistemului internaţional. Cele 12, apoi 15 state membre ale Uniunii, după Războiul Rece, au cules şi principalele avantaje ale schimbărilor din Europa Central-Răsăriteană, inclusiv din procesul de extindere a Uniunii Europene. Introducerea euro, o iniţiativă pozitivă, s-a petrecut într-un context de creştere a dezechilibrelor regionale şi de piaţă în Uniune şi, mai ales, s-a insistat doar pe acumularea beneficiilor imediate ale respectivei decizii şi nu pe aşezarea ei în fundamentele financiar-economice cerute de înseşi principiile economiei libere de piaţă. În felul acesta, dezechilibrele economice, financiare şi sociale au adâncit faliile structurale în Uniunea Europeană, ceea ce şi explică manifestările specifice şi durata prelungită a crizei europene, pornită sub spectrul interdependenţelor globale. Statele membre "din Sud" şi noile state membre nu au făcut altceva decât să urmeze modelul de "dezvoltare" impus de liderii decizionali europeni "din Nord", fără a ţine seama că nu aveau aceleaşi "plase de siguranţă" pe care pieţele "nordice" le statuaseră. Aceasta nu diminuează cu nimic responsabilitatea liderilor politici şi economici "din Sud", atât în faţa propriilor cetăţeni, cât şi a tuturor cetăţenilor europeni, ci îi obligă ca măcar de acum înainte să fie contributori realişti la decizia viitorului model de dezvoltare în Uniunea Europeană.

Reporter: Credeţi că, dincolo de discursuri, predomină interesele naţionale sau salvarea credibilităţii economiei europene?

Vasile Puşcaş: Parohialismele şi naţionalismele şi-au arătat feţele tot mai agresiv, în ultimul deceniu, tocmai pe fondul crizei identitare şi structural-constituţionale a Uniunii Europene. Este tot un paradox că aceşti strigoi s-au manifestat chiar în unele state fondatoare ale Uniunii, până la urmă molipsind şi alte zone. Dar astfel de fenomene şi-au lăsat amprenta asupra guvernelor din câteva state membre şi au impregnat până şi sistemul decizional al Uniunii Europene, slăbind construcţia europeană tocmai când era nevoie de mai multă coerenţă, putere de decizie şi comunicare publică/ europeană convingătoare. Pe scurt, în ultimii ani am auzit frecvent vorbindu-se şi argumentându-se, în Uniunea Europeană, despre interesul naţional şi mai puţin, aproape deloc de interesul european. Ceea ce spune mai mult decât aş dori eu să exprim. Problema este că această atmosferă a pătruns şi în codificările Tratatului de la Lisabona, ceea ce l-a făcut revizionabil chiar din primele luni ale intrării lui în vigoare, ridicând numeroase semne de întrebare asupra sănătăţii şi stabilităţii Uniunii Europene. Interguvernamentaliştii au reuşit să reducă apetitul pentru metoda comunitară, iar propunerile din ultimele luni arată câtă nevoie era ca aceasta să fie dezvoltată şi perfecţionată, ce capacitate de gestionare a riscurilor de criză au lăsat la o parte liderii europeni, cum au degradat ei înşişi conceptul de integrare europeană. De aceea, multe lucruri trebuie regândite şi refăcute, în Uniunea Europeană, dar repede şi cu precizie.

Reporter: Pe fondul contextului intern, dar şi al evoluţiei la nivel european, care sunt riscurile cu care se confruntă ţara noas-tră şi cum ar trebui să răspundă?

Vasile Puşcaş: România este expusă la o criză triadică: una internă, alta europeană şi cealaltă, globală. Criza internă este profundă, structurală şi riscurile apar din lipsa voinţei liderilor autohtoni de a crea instrumente serioase pentru rezolvarea ei. Mai mult, suntem într-o fază de vizibilă disoluţie a autorităţii instituţiilor publice centrale, gestionarea crizei economice fiind transferată, de câţiva ani, în seama unor instituţii financiare internaţionale şi a Uniunii Europene. Ca atare, ţara nominală se află într-o totală dependenţă de contextul european şi global. Liderii locali nu au contribuţii la soluţii pentru eliminarea crizei europene, ci sunt doar în aşteptare, aprobare şi susţinere a propunerilor decise în forurile europene, fără a calcula oportunităţi, costuri ale impactului local ale acestora. În privinţa crizei globale, România este doar un actor asociat pasiv demersurilor Uniunii Europene, încasând costuri zilnice şi necreându-şi capabilităţi pentru înscrierea în traseele competitivităţii globale. Ameninţarea principală ne vine din interior, cauzată de incapacitatea adaptării statului la caracteristicile globalităţii, de slabul potenţial instituţional şi administrativ de a opera în sistemul integraţionist al Uniunii Europene. Alte vulnerabilităţi sunt create de incoerenţa sistemului politic şi slăbiciunile statului de drept, de inabilitatea urmării unor linii de evoluţie-dezvoltare strategice, corelate cu aspiraţiile sociale îndreptăţite şi programele de convergenţă şi integrare europeană. Mai pot fi adăugate şi alte aspecte, dar părerea mea este că nu de idei, propuneri, soluţii ducem lipsă. Marea noastră problemă este lipsa voinţei liderilor politici autohtoni de a lucra pentru binele public, de a transpune în fapte numeroasele iniţiative creative pe care cetăţenii acestei ţări le lansează permanent.

Reporter: Vă mulţumesc!