Retailerul Profi a cumpărat în luna februarie lanţul local de supermarketuri din Sibiu Al Comsib, care deţine şase magazine.
Profi a achiziţionat firma Al Comsib, care deţine cele şase magazine, de la familia Aldea din Sibiu. "Vom păstra personalul Al Comsib. (...) Pentru o vreme cele şase magazine vor continua să acţioneze sub actualul lor nume" a declarat în comunicat directorul general al Profi Rom Food, Pawel Musial.
Ciprian Aldea, directorul general al Al Comsib, a afirmat în comunicat că a dezvoltat până la acest nivel lanţul de magazine, cu resursele de care a dispus, însă "a venit vremea ca aceste magazine să-şi valorifice şi mai bine potenţialul".
Al Comsib a avut, potrivit paginii de internet a Ministerului Finanţelor, o cifră de afaceri de 37,2 milioane de lei în 2010 (8,8 milioane de euro) şi pierderi de 1,1 milioane de lei (260.000 de euro).
Retailerul Profi, deţinut de fondul de investiţii Enterprise Investors, a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 214,5 milioane de euro, cu 29% mai mult decât în 2010. Lanţul are, adăugând şi supermarketurile proaspăt preluate, 113 magazine, faţă de 82 la sfârşitul anului 2010.
Profi a anunţat recent că va deschide în acest an 30 de magazine noi şi va închide maxim patru, nerentabile.