Profit mai mic pentru "Fondul Proprietatea"

F.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 octombrie 2011

"Fondul Proprietatea" avea, la sfârşitul lunii septembrie, un profit de 535,29 milioane lei, cu 2,4% mai redus decât valoarea de la finalul lunii august, iar activul net a coborât cu 5,9%, la 14,61 miliarde lei, potrivit unui raport transmis, vineri, Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Fondul a continuat, în septembrie, să înregistreze dividende în contul de profit. Prin urmare, valoarea creanţelor a scăzut cu 16,5%, de la 251,7 milioane lei la 210,05 milioane lei.

Cea mai mare parte a profitului din acest an, respectiv 516,5 milioane lei, provine din dividendele pe care Fondul le primeşte de la companiile unde este acţionar. Legislaţia pieţei de capital permite înscrierea dividendelor în profit imediat după data de înregistrare decisă în AGA, înainte de încasarea banilor.

Valoarea unitară a activului net era la finalul lunii septembrie de 1,0902 lei, în scădere de la 1,145 lei în august.

Valoarea depozitelor bancare a scăzut în luna sepmebrie cu 17,4%, de la 371,63 milioane lei la 306,74 milioane lei. Pe de altă parte, Fondul a intrat pe titluri de stat, raportând deţineri de 48,64 milioane lei, după ce la finele lunii august soldul din această rubrică era zero.

Acţiunile deţinute la companii din România reprezintă 98,58% din activul net, diferenţa de 1,42% fiind reprezentată de participaţii la societăţi listate în Austria.

În funcţie de sectoare, segmentul "utilităţi electricitate: producţie" are cea mai mare pondere, de 35,27% (33,58% în august), "petrol & gaze" reprezintă 31,06% din activul net al Fondului (33,45% în august), "utilităţi electricitate & gaz: transport, dis­tribuţie, furnizare" are o pondere de 19,18% (18,54% în august), iar participaţiile la bănci însumează 3,58% (3,75% în august).

Acţiunile deţinute la "Hidroelectrica" au cea mai mare pondere în activul net, de 28,85%, fiind urmate de participaţia de la "OMV Petrom" (SNP), cu o pondere de 22,06%. Pe poziţia a treia se plasează "Romgaz", cu 8,35% din total.

FP este o societate de investiţii de tip închis, creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.

Fondul are un capital social de 13,778 miliarde lei, divizat în 13,778 de acţiuni cu o valoare nominală de 1 leu.

Ministerul Finanţelor Publice a transferat, în luna septembrie, 1,13% din acţiunile "Fondului Proprietatea" (FP) pentru despăgubiri, astfel că participaţia statului a scăzut la 7,58%, iar o firmă de investiţii înregistrată în New York, "Manchester Securities Corp", a raportat o deţinere de 6,61%.

"Manchester Securities" este o subsidiară a fondului de investiţii "Elliott Associates". Fondul "Elliot Associates", fondat şi condus de omul de afaceri american Paul Singer, are în administrare active de peste 17 miliarde de dolari.

Preţul acţiunilor "Fondului Proprietatea" a crescut cu 0,22% în şedinţa bursieră de vineri, la 0,453 lei. La această cotaţie, capitalizarea FP este de 6,24miliarde lei (1,45 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb