Profitul "JPMorgan", alimentat de veniturile din dobânzi şi creditare

A.V.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 15 octombrie 2018

Profitul "JPMorgan", alimentat de veniturile din dobânzi şi creditare

"JPMorgan Chase & Co.", cel mai mare grup bancar din SUA (după active), a raportat vineri, pentru trimestrul al treilea din 2018, un profit peste aşteptări, în baza câştigurilor din dobânzi şi a sporirii creditării, care au compensat veniturile slabe din tranzacţiile cu obligaţiuni.

Profitul net al băncii a cres-cut la 8,38 miliarde de dolari sau 2,34 dolari/acţiune în perioada de raportare, de la 6,73 miliarde de dolari ori 1,76 dolari/titlu în trimestrul al treilea din 2017. Analiştii aşteptau 2,25 dolari/acţiune.

Venitul net din dobânzi a sporit cu 7%, la 14,1 miliarde de dolari.

Vânzările totale ale "JPMorgan" au crescut cu 5,2%, la 27,82 miliarde de dolari.

"Economia Statelor Unite şi cea globală continuă să fie solide, în pofida incertitudinilor economice şi geopolitice în creştere, care, la un moment dat, ar putea avea efecte negative", a declarat Jamie Dimon, directorul executiv al băncii americane.

Amintim că, vara aceasta, "JPMorgan" şi-a exprimat temerile privind efectele cauzate de Brexit şi de războiul comercial global.

"Cred că, în cele din urmă, Brexitul va avea consecinţe foarte dure pentru poporul britanic şi pentru economia ţării, iar avansul mai lent din Regatul Unit va afecta în mod negativ evoluţia economiei mondiale, astfel că ieşirea ţării din UE va provoca aproape tuturor pagube", conform lui Jamie Dimon.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

11 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9684
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7338
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3533
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0241
Gram de aur (XAU)Gram de aur409.9933

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb