"JPMorgan Chase & Co.", a doua bancă a Statelor Unite (după valoarea activelor), şi-a majorat profitul cu 67% în primul trimestru din 2011, până la un nivel record, ca urmare a declinului provizioanelor pentru creditele neperformante.
În perioada ianuarie - martie 2011, câştigul net al băncii a ajuns la 5,56 miliarde dolari sau 1,28 dolari/acţiune, de la 3,33 miliarde dolari ori 74 de cenţi/titlu în intervalul similar din 2010. Analiştii estimau un profit de numai 1,15 dolari/acţiune.
În ultimul trimestru din 2010, profitul băncii americane a însumat 4,83 miliarde dolari (1,12 dolari/acţiune).
Cifra vânzărilor băncii a fost de 25,8 miliarde dolari, mai mică decât cea din anul precedent: 28,2 miliarde dolari. Analiştii estimau 25,3 miliarde dolari.
"Rezultatele băncii arată un trimestru solid pentru diviziile Investment Bank, Card Services, Commercial Banking, Treasury & Securities Services şi Asset Management. Aceste rezultate au fost influenţate în mod pozitiv, în parte, de evoluţia creditării", a declarat directorul executiv al "JPMorgan", Jamie Dimon.
Banca a anunţat acordarea unui dividend de 25 de cenţi/acţiune, res-pectiv răs-cumpărarea de acţiuni în sumă de 15 miliarde dolari în mai mulţi ani. Pentru 2011, "JPMorgan" şi-a planificat să răscumpere titluri de 8 miliarde dolari.
"JPMorgan" este prima bancă majoră din SUA care şi-a publicat rezultatele financiare aferente trimestrului întâi din acest an. Urmează "Bank of America" Corp. - cel mai mare creditor american, în 15 aprilie, şi "Citigroup" Inc., a treia bancă americană, în data de 18 aprilie.
Analiştii preconizează un profit de 2,78 miliarde dolari pentru "Citigroup", respectiv de 2,99 miliarde pentru "Bank of America".