Profitul net al Transelectrica a urcat cu aproape 50% în primul trimestru, la 136,5 milioane lei

A.C.
Companii / 9 mai 2014

Transelectrica (simbol TEL) a încheiat primul trimestru cu un profit net de 136,5 milioane lei, cu aproape 50% mai mare faţă de câştigul din perioada similară a anului trecut, la venituri în creştere cu 21%, la 698,8 milioane lei.

În perioada similară a anuli trecut, compania a consemnat un profit net de 91,7 milioane lei şi venituri de aproape 578 milioane lei.

Profit operaţional înainte de amortizare (EBITDA) a urcat în primul trimestru din acest an cu 28%, de la 193 milioane lei la 246,9 milioane lei, potrivit informaţiilor transmise astăzi de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Din transportul de energie, Transelectrica a consemnat venituri de 326,5 milioane lei, cu aproape 6% peste cele din perioada similară a anului trecut, de 308,5 milioane lei.

La finalul primului trimestru, datoriile companiei însumau aproape 2,388 miliarde lei, cu 5,9% sub nivelul de la sfârşitul anului trecut, de aproape 2,539 miliarde lei.

Transelectrica este controlată de stat, care prin Secretariatul General al Guvernului, deţine aproape 58,69% din acţiuni. Fondul Proprietatea are un pachet reprezentând 13,5% din titluri, iar SIF Oltenia (SIF5) avea la finalul anului trecut aproape 7,26% din acţiuni.

Titlurile Transelectrica au încheiat şedinţa bursieră de azi în creştere cu 1,85%, la 19,85 lei. La această cotaţie, compania are o capitalizare bursieră de 1,455 miliarde lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

BURSA

Dosar BURSA - America azi: Izolare, Polarizare, Reconfigurare Globală

Această ediţie specială, publicată sub egida ziarului BURSA, reuneşte într-un volum coerent o analiză aprofundată şi stratificată a celei mai spectaculoase reveniri politice din istoria Statelor Unite ale Americii: al doilea mandat al lui Donald J. Trump

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

08 Apr. 2025
Euro (EUR)Euro4.9772
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5556
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3084
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8053
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.1817

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
leonidas-universitate.ro
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
ccib.ro
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb
PrevNext
LuMaMiJoViSaDu
 123456
78910111213
14151617181920
21222324252627
282930