SIF Moldova (SIF2) a obţinut în primele nouă luni un profit net de 223 milioane lei, în creştere de peste două ori faţă de anul trecut şi cu 26 milioane lei mai mare decât în luna precedentă, potrivit raportului transmis astăzi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Activul net al SIF Moldova se ridica la sfârşitul lunii septembrie la 1,324 miliarde de lei, în creştere de la 1,19 miliarde de lei în aceeaşi perioadă a anului trecut, dar în scădere uşoară de la 1,325 miliarde de lei la finele lunii august a acestui an, se arată în documente transmise miercuri de companie Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
SIF Moldova şi-a majorat în intervalul iulie-septembrie participaţiile la Banca Transilvania (TLV) şi Fondul Proprietatea (FP), în timp ce deţinerea la BRD - Groupe Societe Generale (BRD) a scăzut.
Astfel, pachetul de acţiuni deţinut la Banca Transilvania a crescut de la 23,35% din valoarea totală a activelor în luna iunie la 27,3% în septembrie, iar participaţia la Fondul Proprietatea a urcat de la 10,66% la 12,3%, în timp ce ponderea acţiunilor BRD a scăzut în acelaşi interval de la 8,46% la 4,65%.
Valoarea unitară a activului net se situa la 2,5515 lei la finele lunii septembrie, în urcare de la 2,2975 lei în aceeaşi lună a anului trecut. La sfârşitul lunii iunie, acest indicator se situa la 2,6009 lei.
Acţiunile SIF2 au închis în scădere şedinţa de tranzacţionare de astăzi, cu 0,38%, la o valoare de 1,5590 lei pe titlu.