Profitul "Transgaz" a scăzut cu 37%

OCTAVIAN RADU
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 noiembrie 2013

Carmen Arsene, SSIF Broker: "Evoluţia preţului acţiunii TGN va depinde, în mare măsură, de gradul de distribuire a dividendelor"

Mihai Mureşian, "Intercapital Invest": "Rezultatele Trangaz - în linie cu aşteptările"

Transportatorul naţional de gaze - "Transgaz" (TGN) - a înregistrat, pentru primele nouă luni ale anului, un profit net de 159,4 milioane de lei, în scădere cu 37% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, când compania înregistrase un profit net de 254,2 milioane de lei, se arată într-un raport al companiei.

Totalul veniturilor "Transgaz", pentru primele trei trimestre din 2013, au fost de 1.070 milioane de lei, în creştere cu 5% faţă de aceeaşi perioadă din 2012. Din aceste venituri, 1.054 milioane de lei sunt venituri din activitatea de exploatare, iar restul, de 15,3 milioane de lei sunt venituri financiare, se arată în acelaşi raport.

Potrivit Transgaz, creşterea veniturilor s-a datorat, în principal, unui tarif de rezervare capacitate mai mare faţă de perioada similară a anului anterior.

"Transgaz" a înregistrat, pentru primele nouă luni, scăderi ale veniturilor din serviciile de tranzit internaţional al gazelor naturale, din cauza cursului de schimb, mai mic decât în aceeaşi perioadă a anului anterior, în timp ce veniturile financiare au scăzut pe seama diminuării depozitelor bancare ale societăţii, în comparaţie cu perioada similară a anului trecut, se mai precizează în raport.

Cheltuielile totale ale transportatorului de gaze au crescut cu 16%, în primele nouă luni ale anului, ajungând, la finalul lunii septembrie, la 824,3 milioane de lei, potrivit raportului companiei. Din acestea, 706,5 milioane de lei reprezintă cheltuieli de exploatare, iar restul, 117,8 milioane de lei, reprezintă cheltuieli financiare.

Creşterea cheltuielilor a fost generată, în principal, de instituirea impozitului pe monopolul natural din domeniul energiei electrice şi a gazului natural, precum şi de economiile înregistrate la cheltuielile cu achiziţia gazelor pentru consum tehnologic, se mai spune în raport, care adaugă că, majorararea cheltuielilor financiare este cauzată de majorarea provizioanelor pentru deprecierea activelor financiare, reprezentând contribuţia Trangaz la capitalul social al "Nabucco Pipeline International GmbH".

Activele totale au înregistrat o scădere de 3%, faţă de începutul anului, şi au ajuns, la finalul lunii septembrie, la valoarea de 3.780,4 milioane de lei, se mai consemnează în raport. Potrivit raportului, în aceste nouă luni, activele imobilizate s-au diminuat cu 3% faţă de începutul anului, până la valoarea de 3.236,6 milioane de lei, iar activele circulante au ajuns la 543,8 milioane de lei, în scădere tot cu 3% faţă de decembrie 2012.

Datoriile pe termen lung ale "Transgaz" s-au majorat, de la începutul anului, cu 2% şi au ajuns, la 30 septembrie 2013, la valoarea de 577,3 milioane de lei, în timp ce datoriile pe termen scurt s-au diminuat cu 13% şi au ajuns la sfârşitul trimestrului al treilea, la valoarea de 306,7 milioane de lei, se mai spune în raportul companiei. Astfel, datoriile totale au scăzut, în primele trei trimestre ale anulului, cu 3%, ajungând, la finalul lunii septembrie, la 884,1 milioane de lei, potrivit raportului.

Conform raportului, capitalurile proprii au scăzut, în intervalul ianuarie-septembrie 2013, cu 3% şi au ajuns, la finalul trimestrului al treilea, la valoarea de 3.780,4 milioane de lei.

Carmen Arsene, analist senior al "SSIF Broker", consideră rezultatele TGN pe trimestrul al treilea sunt relevante, în primul rând, pentru că rezultatele primului semestru erau deja cunoscute şi incorporate în preţul acţiunii.

Analistul ne-a spus că, în trimestrul al treilea, "Transgaz" a obţinut un profit din exploatare de 58,2 milioane de lei, de aproape patru ori profitul din perioada similară a anului trecut (şi anume 14,9 milioane de lei în trimestrul trei 2012). Această îmbunaătăţire pare să fie rezultatul unor venituri operaţionale în creştere, susţinute în special de tarifele de transport majorate, şi mai ales de componenţa tarifului pentru rezervarea capacităţii, care protejează compania de efectele negative ale scăderii volumelor de gaze transportate, ne-a mai declarat doamna Arsene.

Domnia sa consideră că, în acelaşi interval de timp, compania a reuşit să îşi crească marja profitului operaţional, făcând economii la cheltuielile cu achiziţia gazelor pentru consumul propriu tehnologic, dar probabil şi la alte categorii de cheltuieli operaţionale.

Doamna Arsene este de părere că veniturile financiare ale "Transgaz" au scăzut ca o consecinţă a scăderii depozitelor bancare ale companiei faţă de perioada similară a anului 2012, iar profitul net din trimestrul al treilea a fost de 29,3 milioane de lei, cu 40% mai mare decât cel din trimestrul trei 2012.

Doamna Arsene ne-a mai declarat: "Având în vedere că profitul operaţional obţinut în primele nouă luni ale anului 2013 de către Transgaz reprezintă 86% din profitul estimat în planul de management pentru perioada 2013-2017, iar profitul net 70%, precum şi faptul că ultimul trimestru este de obicei un trimestru bun pentru Transgaz (efect sezonier), estimez că va fi facil pentru management să îşi atingă ţintele de profit pentru anul acesta, chiar să le depăşească".

În privinţa perspectivelor companiei, Carmen Arsene opinează că acestea sunt mixte, pe de o parte existând un potenţial de scădere a volumelor transportate, mai ales în contextul presiunii pe preţurile finale rezultate din liberalizarea pieţei de gaze, pe de altă parte, existând o mai mică influenţă a volumelor transportate asupra vânzărilor, mulţumită componentei pentru rezervarea capacităţii din tariful de transport.

De asemenea, doamna Arsene ne-a mai spus că noua echipă de management şi-a arătat intenţia de a accelera investiţiile, ceea ce ar putea rezulta în creşterea bazei de active reglementate, şi implicit a tarifelor de transport.

Carmen Arsene ne-a mai spus: "Aceasta este însă o perspectivă pe termen mediu. Evoluţia preţului acţiunii TGN va depinde, în mare măsură, în opinia mea, de gradul de distribuire a dividendelor. În prezent, compania are un buget aprobat cu o rată de distribuire de 52%, în timp ce alte companii deţinute de stat ar putea distribui 85% din profituri. O atractivitate mai redusă a randamentului dividendului va influenţa apetitul investitorilor pentru acţiunea TGN".

Mihai Mureşian, director de tranzacţionare la "Intercapital Invest", consideră că rezultatele "Trangaz" au venit în linie cu aşteptările, în condiţiile în care compania a înregistrat o creştere a veniturilor şi o scădere a profitului, cauzată de creşterea impozitului pe monopolul natural din domeniul energiei electrice.

Acţionarii ''Transgaz'' sunt chemaţi de către Consiliul de Administraţie al companiei, pe data de 17 decembrie 2013, pentru a vota în privinţa aprobării înfiinţării unui punct de lucru la Bucureşti, potrivit unui convocator remis de Bursa de Valori Bucureşti.

De la începutul anului, cotaţia TGN a scăzut cu 12%, închizând ziua de ieri la valoarea de 189,8 lei/unitate, în scădere cu 0,11% faţă de şedinţa precedentă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9770
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7308
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3444
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9957
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.2774

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
contragarantare.ro
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb