Programul de investiţii al Transelectrica pe 2013 - peste 420 milioane lei

Au consemnat EMILIA OLESCU, ALINA TOMA
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 15 august 2013

Programul de investiţii al Transelectrica pe 2013 - peste 420 milioane lei

Interviu cu Ştefan Bucătaru, directorul general executiv al Transelectrica

Programul de investiţii al Transelectrica pentru acest an se ridică la peste 420 milioane lei, după cum ne-a precizat Ştefan Bucătaru, directorul general executiv al companiei.

Domnia sa ne-a spus, în cadrul unui interviu, că societatea îşi propune ca în 2013 să-şi continue programul de investiţii aprobat iniţial, precizând că, pe baza rezultatelor la şase luni, atât profitul din exploatare, cât şi profitul brut sunt peste nivelul bugetat.

Ştefan Bucătaru a menţionat că eliminarea taxei de transport pentru tranzacţiile de import-export de energie, în vederea stopării procedurii de infringement începută de Comisia Europeană împotriva ţării noastre în 2011, nu are o influenţă importantă asupra veniturilor Transelectrica.

Reporter: ANRE a eliminat taxa de transport pentru exporturi şi importuri. Cum va afecta această măsură veniturile Transelectrica?

Ştefan Bucătaru: Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie (ANRE) a eliminat plata componentelor tarifului de transport pentru tranzacţiile de import-export de energie, cu scopul de a stopa procedura de infringement începută de Comisia Europeană (CE) împotriva României în 2011. Importul/exportul de energie fiind nesemnificative, efectul eliminării taxei de transport, deşi negativ, este relativ redus asupra veniturilor companiei.

Reporter: Câtă energie a fost exportată în primul semestru şi ce volum de importuri a fost realizat?

Ştefan Bucătaru: Exportul de energie s-a cifrat, în prima jumătate a anului 2013, la peste 588.000 de MWh, în timp ce importurile s-au cifrat la circa 342.000 MWh.

Reporter: Care este volumul total al energiei transportate de companie în primul semestru?

Ştefan Bucătaru: Volumul total de energie la care se aplică tariful de transport în primul semestru al anului curent este de 26,21 milioane MWh, în scădere cu 4% faţă de cel din semestrul I al anului trecut. Pe parcursul întregului an 2012, volumul de energie electrică la care s-a aplicat tariful de transport a scăzut cu 3,8%, de la 56,05 milioane MWh în anul 2011, la 53,93 milioane MWh în anul 2012. Ne aflăm, deci, pe un trend descrescător, care estimăm că se va menţine în perioada următoare.

Reporter: Ce planuri aveţi pentru eficientizarea companiei pe termen scurt astfel încât să contracaraţi scăderea veniturilor din energia transportată?

Ştefan Bucătaru: Transelectrica desfăşoară un dialog permanent cu Autoritatea de Reglementare în vederea monitorizării şi actualizării tarifelor. Luna aceasta, ANRE a aprobat majorarea tarifului pentru serviciul de sistem perceput de către operatorul sistemului energetic naţional, Transelectrica, de la furnizorii şi producătorii de energie electrică. Modificarea este prevăzută în Ordinul preşedintelui ANRE nr.58/2013 publicat în MO din 7 august. Structura veniturilor companiei conţine atât activităţi generatoare de profit, cât şi activităţi ale căror venituri sunt egale cu cheltuielile. Eforturile noastre se îndreaptă, în primul rând, în sensul actualizării tarifelor la nivelul cheltuielilor aprobate la începutul perioadei de tarifare şi de atingere a nivelului de profitabilitate permis prin normele de reglementare.

Reporter: Care sunt investiţiile programate de societate în acest an şi care este valoarea lor totală?

Ştefan Bucătaru: Transelectrica îşi propune ca în acest an să-şi continue programul de investiţii aprobat iniţial. Continuarea procesului de modernizare a nodurilor vitale ale Reţelei Electrice de Transport, cât şi dezvoltarea reţelei de Linii Electrice Aeriene de înaltă tensiune (realizarea inelului de 400 kV al României) sunt doar câteva dintre priorităţile companiei. De asemenea, avem în vedere dezvoltarea capacităţii de interconexiune cu sistemele vecine. Valoarea totală a Programului de Investiţii al CNTEE Transelectrica SA pe anul 2013 se ridică la 420,12 milioane lei.

Reporter: Este necesară o rectificare a bugetului de venituri şi cheltuieli pe 2013?

Ştefan Bucătaru: Pe baza rezultatelor la şase luni, atât profitul din exploatare, cât şi profitul brut sunt peste nivelul bugetat. Vom continua să monitorizăm cu atenţie execuţia BVC pe durata trimestrului al III-lea şi, în măsura în care situaţia o va impune, se va lua în calcul o eventuală rectificare bugetară.

Reporter: Cum au fost afectate veniturile Transelectrica din primul semestru de HG privind preluarea cu prioritate în sistem a energiei de la Complexul Oltenia şi Complexul Hunedoara.

Ştefan Bucătaru: Hotărârea de Guvern menţionată nu afectează veniturile Transelectrica, ci cheltuielile companiei din primul semestru. Impactul a fost minor datorită faptului că au fost afectate doar două luni din şase. În a doua parte a anului, vor fi aplicate prevederile corective ale Ordinului preşedintelui ANRE nr.58/ 2013 şi vom continua să monitorizăm cu atenţie evoluţia cheltuielilor în raport cu veniturile şi, dacă va fi cazul, ne vom intensifica eforturile pentru recunoaşterea integrală a acestora în tarifele reglementate.

Reporter: Mulţumim!

TOLOSA-FMI:

"Ne aşteptăm ca ofertele publice să continue conform planului"

Programul de privatizare a companiilor de stat nu a suferit nicio amânare şi primele oferte publice vor avea loc chiar în acest an, a declarat ieri, Guillermo Tolosa, reprezentantul în România al Fondului Monetar Internaţional (FMI), citat de Agerpres. Potrivit calendarului de privatizări, în această toamnă este planificată listarea la bursă a Nuclearelectrica şi a Romgaz.

Oficialul FMI a precizat: "Nu a fost făcută nicio amânare, deci ne aşteptăm ca ofertele publice să continue conform planului. În unele din cazuri acest lucru se va întâmpla în 2013, vedem că procesul este foarte avansat, iar în alte cazuri se va întâmpla în 2014, pentru că procesul este în stadii incipiente şi mai sunt lucruri de făcut. Nu se va întâmpla nimic în această vară, în această lună, dar în două cazuri se va întâmpla în 2013, deci nu există nicio întârziere la programul agreat, totul este conform planurilor".

În opinia sa, condiţiile de piaţă din această toamnă vor fi favorabile continuării programului de privatizări.

Tolosa a completat: "Credem că în toamnă vor fi oportunităţi, piaţa se va normaliza, au fost unele turbulenţe în pieţele emergente în perioada mai-iunie, dar situaţia acum se normalizează, aşa că în toamnă vor fi condiţii bune pentru ca acest proces de vânzare să continue. Acum nu putem previziona cu exactitate ce se va întâmpla la toamnă, dar, aşa cum vedem acum lucrurile, Guvernul trebuie să continue să maturizeze aceste oferte publice".

În luna iulie, Gabriel Dumitraşcu, directorul Direcţiei Privatizare şi Administrare din cadrul Departamentului pentru Energie, declara că planurile de privatizări ale Guvernului prevăd listarea a 10% din Nuclearelectrica în septembrie 2013 şi a 10% din Romgaz în noiembrie 2013. Urmează Electrica, unde va fi privatizat pachetul majoritar de acţiuni până în aprilie 2014, şi un pachet de 15% din Complexul Energetic Oltenia, care va fi listat în prima jumătate a anului viitor.

De asemenea, o participaţie de 10% din Hidroelectrica va fi cotată la bursă în toamna anului viitor. Complexul Energetic Hunedoara va fi vândut, tot anul viitor, unui investitor strategic. (A.G.)

Profit în creştere de cinci ori pentru Transelectrica

Transportatorul naţional de energie Transelectrica (simbol TEL) a raportat un profit de 102,74 milioane de lei, la finalul primului semestru, de cinci ori mai mare faţă de perioada similară din 2012, potrivit raportului transmis Bursei de Valori Bucureşti.

Afacerile Transelectrica au scăzut cu 24%, la 1,09 miliarde lei.

Compania a înregistrat venituri totale de 1,16 miliarde lei, la 30 iunie 2013, în scădere cu 21,6%, în timp ce cheltuielile totale au coborât cu 28,2%, la 1,04 miliarde lei, în intervalul analizat.

Deşi cantitatea de energie electrică livrată consumatorilor a scăzut cu 4,11%, veniturile din serviciul de transport şi servicii de sistem funcţionale au înregistrat o creştere cu suma de 44,52 milioane de lei, justificată de majorarea tarifelor, începând cu 1 ianuarie 2013, potrivit raportului Transelectrica.

Compania a obţinut un profit din exploatare de 128,97 milioane lei, cu 98% peste cel din primul semestru din 2012.

Compania a consemnat pierderi financiare de 5,6 milioane lei, mai mici cu 84,87% faţă de 30 iunie 2012.

Potrivit raportului semestrial al Transelectrica, rezultatul financiar net a fost influenţat de aprecierea leului în raport cu dolar american (3,4%) şi yenul japonez (22,7%), monede în care Transelectrica are angajate credite pentru investiţii.

Compania este controlată de Ministerul Finanţelor Publice, care deţine 58,69% din acţiuni, alţi acţionari importanţi fiind Fondul Proprietatea (13,5%) şi SIF Oltenia (6,3%).

Acţiunile Transelectrica au închis sesiunea de ieri în scădere cu 0,67%, la preţul de 13,3 lei.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Stimate domnule director Bucataru,

    este o mare placere sa poti citi astfel de rezultate contabile, tinand cont de faptul ca reteaua de transport in marile tari industrializate este supusa unui efort financiar ridicat datorita investitiilor necesare pentru realizarea traselor necesare care sa conduca energia produsa de exemplu in largul marii pentru a fi adusa la tarm (vezi exemplul Teenet unde statul este implorat sa garanteze pentru investitii, deoarece acestea depasesc puterea financiara a acestei firme. Istoria ne-a facut sa avem un mix de energie extrem de echilibrat , insa viitorul va fi destul de complex, mai ales tinand cont de actualitatea foarte intensa, mai ales in privinta centralelor pe gaz care sunt eclipsate de mai poluantele centrale pe carbuni, insa care nu mai sunt deloc rentabile, asa cum reiese si din planul companiei OMV care a sistat in Bavaria planurile unei noi centrale , in timp ce concernul Verbund a inceput impotriva acesteia o procedura juridica, deoarece profita de pozitia lor de cvasimonopol , impunandu-le un pret la gaze care face ca centrala sa fie ineficienta, probabil in aproximativ aceeasi masura in care ar fi si cea de la Brazi daca s-ar folosi cosul de gaze. Inca o data felicitari si va asigur ca o firma de talia dumneavoastra va incanta auzul oricarui investitor care si mahmur dupa o noapte petrecuta in clubul Kingkamerameha nu ar ezita sa va consulte brosura financiara, politica de discount fiind binecunoscuta prin concernul Praktiker care in ciuda celor 20% reduceri nu a reusit sa-si bucure investitorii pentru decizia luata. Si fiindca numai cateva minute ne despart de una din cele mai mari sarbatori ortodoxe, permiteti-mi cu aceasta ocazia sa urez La Multi Ani doamnei director Gheorghe si sa o felicit pentru curajul de a fi micsorat capitalul social in sistem IFRS, pana la valoarea care poate fi regasita si in Romanian GAAP, putand astfel pune extraordinar in practica Ordinul MFP 1286/2012 al domnului fost ministru al Finantelor Georgescu.  

    1. Chiar era necesar sa pupi dosul conducerii TEL in vazul tuturor? Nu puteai sa o faci in particular telefonand persoanelor respective?

      Cata slugarnicie la romani!!!

      Jenant! 

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb