Programul "Prima Casă", suplimentat cu încă 250 de milioane lei

Andrei Stan
Bănci-Asigurări / 30 noiembrie 2016

Programul "Prima Casă", suplimentat cu încă 250 de milioane lei

Plafonul pe anul 2016 pentru programul guvernamental "Prima casă" a fost suplimentat cu încă 250 de milioane de lei. Astfel, plafonul total de garantare pentru acest an este de 2.690,3 milioane de lei, informează un comunicat de presă al Executivului.

Plafonul a fost suplimentat ca urmare a solicitărilor transmise de băncile înregistrate în program, precizează Guvernul.

În primele nouă luni ale anului au fost acordate 27.329 de garanţii, în valoare totală de 2,6 miliarde de lei.

Din 2009, când a fost lansat Programul Prima Casă, şi până la finalul lunii septembrie 2016, au fost acordate 198.365 de garanţii, în valoare totală de 16,96 miliarde de lei, pentru finanţări în valoare de aproximativ 34 miliarde de lei.

Opinia Cititorului ( 40 )

  1. Foaie verde iasomie,

    Iliuta, mai Ilie, 

    Mai dai case in chirie, 

    La tineri, cu garantie? 

    Ai dat bani la mustacios, 

    Sa lupte foarte zelos,  

    Sa-njure nabadaios, 

    Tineretul cel "frumos". 

    Dar acu' cu Prima Casa, 

    Matroana cea mustacioasa, 

    Ce-a luat bani la plic, la plasa, 

    Nu stie pe-unde-o sa iasa. 

    Iar pe Remetea badie, 

    Cam greu sa gasesti chirie,  

    Iliuta, mai Ilie,

    2+1 garantie !  

    1. Ce-ti [Fragment eliminat, conform regulamentului.] mintea.

      Foaie verde de mohor,

      [Fragment eliminat, condorm regulamentului.]  

      Tirlidirlidirlida,

      Pe Robu si Necula ! 

      Bestial, nene Bestea. 

    A spus un american.

    Aud ca de ceva timp speculantul de pe Remetea sta numai pe Extraveral:)))) A bagat o gramada de bani in case, a facut zeci de donatii in directia Cisnadie(spalate prin conturile RAR-ului de Gavroche si prin Mayan&Maytal de Zamfirash):)))))Acu' a ramas saracu' remetean si [Fragment eliminat, conform regulamentului.] si cu banii luati :)))))).5ani de acum incolo adio specula cu chirii :))))

    1. Postac vezi ca bubu se numeste nissan, iar timpitel poate ingera si crenvusti cu pioneze, asta daca nu iti este tie foarte foame si ii halesti tu ( stii tu ce zic! 😉:-)))))

    Sunt curios ce-o sa mai zica acum de Ciolos Tiberia din Liverpool, plecata acolo ca sa-l tina acasa pe marele barbat fatal din Cisnadie !

    Pacat, este a patra suplimentare anul acesta daca nu ma insel, iar derularea programului din 2009 pana in prezent reprezinta incapacitatea BNR-ului de a impune masuri corecte in piata. Bancile comerciale nu le mai aduc in discutie atat timp cat beneficiaza de renumitele credite LOMBARD din partea BNR, asa ca este trist, piata nu se regleaza natural prin cerere-oferta, ci artificial prin sofismele dresorului, si prin mecanismele prea complicate pentru populime. Din acest punct de vedere bancile comerciale care sunt incluse (nu-i asa) in cele 2500 firme care detin peste 85%din pib-ul mioritic, santajeaza fara pic de scrupule pe oricine incearca sa le aduca pe drumul cel bun, vis-a-vis de consumatori (si aici nu ma refer la cei aproape 7 milioane de amarasteni care isi incaseaza salariu pe card si pensionari care incaseaza pensia pe card, si sunt catalogati de "dresorul " din str Doamnei ca si deponenti). Poate daca toate canalele de media nu ar fi fost dependente de firmele si bancile care aduc BANI FRUMOSI campaniilor publicitare desfasurate, atunci intradevar ar fi fost prezentate "cazurili" corect si nepolitic (probabil intr-o proportie mai mare decat la ziarul BURSA) apreciez efortul acestui ziar care exprima prin acesti ziaristii/editorialisti, nationalisti inainte de toate aflati in cautarea dreptatii, o parare diferita fata de restul "sacului".

    1. 99,7% rata de performanta postacos. [Fragment eliminat, conform regulamentului.] si lasati tu si sefii tai tineretul in pace. Familiile tinere au un inceput mai lin in viata datorita acestui program. Lasa-i in pace in casele lor, nu sclavi la cheremul lui Hadarean, Zapodeanu, Mitache sau alti banditi din astia care iti platesc tie salariul de postac !

      P.S. Fara suplimentarea asta multi tineri si-ar avansurile din antecontracte? Stii ce inseamna AVANS postalache? Nu cred. 90% din voi aveti casele luate cu avansuri pe credite de consum sau prin manarii ilegale facute prin banci, de genul celor cu care se lauda Robu prin presa in timp onduia osatura pe langa reporterita. Ce stiti voi ce inseamna un avans strans intr-un an, doi. Voi prestati doar sa prestati pe scriptul trimis de Necula !

      *si-ar PIERDE pierde avansurile din antecontracte

      Nu stiu de ce ma faci postac?? nu cred ca tin partea cuiva din ceea ce am comentat mai sus, dar daca tot esti cu oblonul pe ochi atunci ia si priveste la "mainstrem media" ta si probabil cand se va inchide Romania datorita bancilor care vor executa silit clientii prima casa, iar statul prin garantiile lui pierdute va da faliment, probabil atunci te vei trezii vorbind singur, dar "deh" dresorul din str Doamnei nu te va salva, va fi doar pentru el. Oricum ca si punctaj mi-ai dat bine dar daca ziceam si de Basel III probabil luam 100% (ca sa stii si tu din 2010 incerc sa-mi rezolv situatia, iar grupul CHF asta cu Voievozeanu si restul "cocalarilor" nu m-a reprezentat niciodata, am vorbit cu ei fata in fata, la mitinguri si pichetari, si au incercat la fel ca si bancile si stat, sa-mi puna conditia suprema (daca nu stii care este, atunci ai trait degeaba). In rest toate bune si sper sa tii cont de patronii trusturilor TV, Radio si PRESA scrisa, care in proportie de 99,7% sunt la PARNAIEEEEEE. Poate asa faci inca o erata.

      Flacau, daca tot nu ai treaba cu bisnitarii aia din GCCC, condusi de un neica nimeni tinut acasa de nevasta, atunci incearca, te rog, sa nu mai gandesti ca ei. Asta cu Prima Casa e gandire tipica de golan GCCC, care injura programul si tinerii pe motiv ca nu stau in chirie pe la Hadarean. Speculantul imobiliar Voievozeanu, amaratu' cu vila, e cu alte interese, le stim noi, pe partea aia cu Bragadiru-Clinceni, o sa dau in detaliu cand o sa fie timpul.

      In Canada Prima Casa, se numeste mortgage-backed security, exista de zeci de ani si are o rata de performata de pe undeva pe 80%, muuuult mai mica decat PC.  

      Ce exemple mai vrei sa iti dau de exemple similare?  

      Poate din Marea Britanie, unde avansul in PC-ul lor incepe de la 2%? Putina California, vrei? Sau poate preferi sa discutam despre programul de MBS din Utah, statul din care isi primeste o parte din bani mustata de la Cisnadie.

      Asa ca lasa gustarea aia moale si cleioasa pe care postacii GCCC sunt obligati de Necula sa o manance zilnic, asta daca tot zici ca n-ai treaba cu ei.  

      Nu intelegi nimic din viara asta. Si faptul ca nu l-ai injurat pe mugurel si nici nu l-ai prislavit pe robulache nu te face deloc "obiectiv". Esti doar un amarat care a crosetat niste informatii care i se par ca se leaga dar fara sa le intwleaga. Pentru ca da, aici ai deeptate, nu sunt usor de inteles pentru [Fragment eliminat, conform regulamentului.].

      Ce nu reusiti sa intelegeti nici tu si nici ceilalti postacei din grajdul chf e ca Prima casa ajuta oamenii care isi cumpara prima casa. Faptul ca au beneficii din el si bancike e un efect secundar, nu ala e scopul. 

      Sa-ti cumperi prima casa e foarte greu, dar treicasarij si vilomanii ca voi nu pit intelege asta, pentru ca nu ai ce garantie sa iferi si daca esti tanar nu ai bani nici de avans. 

      La a doua casa deja o poti vinde pe prima si ai un avans conistent, de asta sunt ajutati in cele mai multe tari cei care vor o prima locuinta. 

      Sa zici ca Prima casa e program de ajutare a bancilor pentru ca de la ele se imprumuta cei care isi cumpara locuintele e ca si cum ai zice ca subventia pentru caldura acordata celor cu venituri mici e de fapt ajutor de stat pentru regia de termoficare sau ca plata indemnizatiilor de somaj e ajutor de stat pentru buticul de unde isi cumpaea somerul paine, tigari si bere. 

      Buticul sau regia de termoficare au vanzare mai buna si profita dar statul ii ajuta pe someri si pe aia de n-au bani de caldura.  

      Asa si cu Pruma casa, bancile profita si rke insa adevaratul ajutor e pentru tinerii fara posibilitati pe care tu di Voevozeanu si sotul tiberiei ii urati ca ca strica smecheriile.  

      Diar un prost sau o persoana rau intentionata nu pricepe si nu e de acord cu evidenta asta. 

      Anonim in efect deliric (asa ca sa fac un joc de cuvinte al tinerilor), punctual nu ma apuc sa-ti zic mai mult decat ca sunt tanar, si ca mi-am luat prima casa fara ajutorul de la stat si am platit un pret decent fata de 2008, dar si asa a fost enorm de mare, datorita bancilor care au stiut sa profite de lipsa "sofismelor BNR", de aici incolo trebuie sa intelegi ca statul intervenind cu acest program le-a permis bancilor profitoare sa isi bata joc de noi cei care am indraznit sa ne luam case dupa ce am avut un avans consistent (stransi sau de la parinti). Exista o vorba din batrani (fara sa iti vorbesc pe intelesul tau grobian cu invective) curva se desteapta, prostul nu! si probabil dupa cum scrii esti mai mult decat un sustinator al tinerilor care vor sa isi ia o casa (apropo domne de ce sa-si ia casa?? ce ii someaza cineva cu arma la tampla?), asta asa sa vezi cam ce gandire ai. CAT DESPRE comparatiile facute de tine e clar ca nu prea judeci (o fi de la temperament, cine stie) dar sa compari un business privat cu unul de stat e mare lucru, si RADET si ELCEN si termoficarile care mai vrei tu sunt de stat au datorii una la alta si ajutoarele pentru populatie sunt platite pentru ca exista pragul minim de saracie unde se incadreaza peste 40% dintre romani conform EUROSTAT (studiul facut la comanda interna arata undeva la 25% ) Cat despre banci comparatia ta pica pentru ca bancile SUNT un BUSINESS PRIVAT, au actionari in alte tari au capital strain, iar statul ajuta UN BUSINESS PRIVAT, si aici e greseala, pentru ca businessul asta privat externalizeaza un profit de miliarde de euro ANUAL, bani care ar fi trebuit reinvestiti in economia romaneasca. Daca vrei sa dezvoltam si lipsa locurilor de munca sarcina responsabila si mediului de afaceri si a statului in parteneriat, atunci iti zic ca statul si-a facut partea lui din parteneriat in schimb mediu de afaceri nu prea, si aici avem : plata salariilor la un minim pe economie, atragerea investitiilor atat interne cat si externe si redirectionarea lor in functie de cum vrea si poate barosanul de patron, munca la negru cinstita, lipsa respectarii codului muncii, samd (putem argumenta pana maine). In fine una peste alta ceea ce elucubrez aici este tot pentru binele tinerilor, sa aiva conditii de creditare normale, responsabile si corecte. Daca bancile ar fi fost trase la raspundere corect in anul 2010 atunci da actionarii faceau iesirea din piata romaneasca asa cum au facut acum cei de la voksbank, numai ca atunci chiar insemna ceva pentru oameni, acum insa prea putin. Sper sa treci peste vendeta personala si sa nu mai aberezi.

      Probabil fara sa jigniti nu stiti a spune ceea ce va doare daca nu bagai ultima fraza te credeam pe cuvant duceam contradictia la rang de arta, dar vezi tu vechile obiceiuri nu mor niciodata (probabil aici Plesu m-ar invidia pentru "sofism"). Cat despre argumentatia de mortgage si alte sisteme similare ar fi bine sa te uiti si in ce conditii se fac, care este publicul tinta, si ce studii de impact s-au facut inainte. Asa de "amorul GCCC" iti pot da exemple ca Spania, Franta sau alte tari mai apropiate care nu au un semenea sistem dar care ofera credite imobiliare doar pe baza de mortgage, cu avans extrem de mic si cu dobanzi fixe extrem de mici, ba mai mult la gringos daca nu iti ajung bani (adica vrei sa te intinzi mai mult decat ti-e plapuma) iti baga aia si 2 -3 ipoteci de la inceput, dupa care le comaseaza intr-un singur credit eliminand comisionul de risc, si vezi uite asa se face sistem bancar sanatos, nu cu tot felul de interpretari BNR-iste si lacune legislative. Ia sa fi fost amendate 2-3 banci in 2010, sa fi venit actionarii lor cu bani pe piata romaneasca sa vand sa faca iesirile care voiau ei, pai acum mai discutam noi asa despre erectii matusalemice?? nu cred, in schimb aveai sistem bancar sanatos (asa cat de cat), si aveau conditii umane de creditare.

      Orice miscare sa imprumute sau sa garanteze statul. Fabricile, terenul agricol e la straini Romania nu mai apartine romanilor.

      Romani care au murit in razboaie se invart in morminte, au murit degeaba. 

      Pc a fost gandit dupa criza sa nu scada preturile la imobile, implicit profitul bancilor falimentare in acea vreme si acum sunt pe perfuzi in terapie intensiva.

      Dupa cum ai spus reiese ca pc trebuie sa se desfasoare doar prin CEC.

      Stat-stat.

      Corect!!! 

      De acord.

      Semneaza-te pe viitor o sa te citesc. 

      Wtf Franta nu are pc si noi avem, ciudat.

      Totusi Canada, USA, Anglia, Italia si alte tari postacule.

      Wtf, in Franta si in alte tari civilizate speculanti ca Iliuta sau Victoras ar fi demult in puscarie, la noi nu, ciudat,  

      In Franta ce este in justitie?

      Canada nu o cunosc ca sistem bancar dar in celelalte sunt banci zoombie, Italia iese in evidenta.

      Concluzia: de ce copiem ceva ce e gresit? 

      Bine uite lasand la o parte directoarea CEC, care adus in discutie recuperarea medievala a creantei prin taierea imprumutatului si impartirea bucatilor intre creditori, as intreba pe mai marii acestor comentatori anonimi DE CE s-a modificat LEGEAN ANL (agentia nationala a locuintelor)?? si daca nu stiti despre ce este vorba atunci trebuie sa vedeti cu ochii vostri ca acolo s-au modificat conditiile chiriasilor VIITORI, adica cel executat va avea dreptul sa stea in aceeasi casa conform unui viitor contract pe 5 ani cu o chirie de 10% din venituri. Oare ce sa fie, asa cumulat cu alte legi oneroase pentru consumatorii de credit (de buna credinta nu jucatori pe valute sau imobile) ?

      Acolo treaba e mult mai "sofista", ei au luat imprumut de la EUROGRUP, diferit si infiintat inainte de Uniunea ioropeana, de cele 8 firme puternice din Uk, Franta, Germania si Elvetia, daca nu ma insel e posibil sa fi fost si din Belgia. odata cu trecerea timpului si infiintarea UE + BCE Eurogrupul s-a gandit ca e mai bine sa transfere datoria unor tari (ca aveau mai multe tari imprumutate) catre BCE iar banca centrala a ioropei s-a gandit sa impuna conditiile noi GRECIEI, si de aici dezmatul mai ales pe fondul crizei migrantilor si a lui Vaufakis (fostul lor ministru de finante, posibil sa-i fi scris numele gresit, mi-e lene de goagle), dupa care Tipras cu partidul radical nu a avut munca grea, a fost usor pentru ei sa reprezinte grecii nemultumiti, care aveau deja in cunostinte/rude/prieteni pe cei care s-au sinucis din cauza creditelor. la ei conform cotidianelor au fost o rata a sinuciderilor de 28% (sper ca nu am inteles gresit, dar chiar asa mare au scris), iar in cazul asta deja oamenii nu mai puteau rabda.

      Wooow

    Nu exista prostie mare mare ca programul ''prima casa'' ,in frunte cu cei care l-au conceput si ,apoi,cei care l-au continuat.

    1. De xe, pentru cacineva care nu are 10.000 de euro avans pentru o locuinta poate sa-si cumpere primul lui csmin? Da, pentru cei ca tine care au cumparat speculand ca dau apartamente cu chirie si nu mai trebuie sa munceasca e o prostie.

      Tinerii sunt ajutati sa nu mai stea cu chirie, constructorii construiesc, bancile dau credite (la dobanda mai mica dar totusi dau) agentii imobiluari intermediaza si toata lumea e multumita. Statul nu da bani, cum va spun voua Zamfir si alti specialusti sef de grup infractional pe FB, ci doar garanteaza jumatate din suma. Sa poti face atator oameni un bine fara sa cheltuiesti un ban bnu mi se pare o prostie. Gaeantiile executate sunt infime, mai mult se cheltuue pe brelocuri de cheie la ministerul culturii.  

      Dar na, nu suntem toti speculatori versati ca tine ca sa pricepem cum e treaba cu moneda elvetiana sau cu programul prima casa! 

      Ce crezi, exista probabil o supraproductie de case ?? daca nu atunci cum iti explici ca au fost executati silit aproape 900.000 de oameni, si in portofoliul bancilor sunt sute de mii de proprietati, iar site-urile unde se vand prin licitatie sau nu, aceste proprietati sunt pline. Oare care e faza ? adica au pierdut casele, ele sunt deja la banci sau la cei care au cumparat "assetu-rili" de la banci (adica tot ele cu participatie de 100% in unele cazuri). Si totusi se construiesc la greu case locuite de CINE ???? de tineri ??? care tineri ??? (probabil de viitorii refugiati). Asa si acum ca sa revin la "campii" tai , probabil daca regulamentul BNR prevedea (prin schimbarile necesare), situatiile de compromis atunci acei tineri care nu aveau 10.000 euro de avans ar fi beneficiat de programe reale din partea bancilor, asa cum se intampla si alte tari. Probabil ar trebuii sa te gandesti ca toti avem cel putin o cunostinta/ruda plecata prin alte tari cu care, corespondam si comentam conditiile de trai, printre care vrei sau nu se regasesc si conditiile bancare.

      Tantalaule, ai indrugat verzi si uscate ca toti postacii dovedind inca o data ca nu intelegi si doar dai din melita cateva informatii care ti se pare ti ca se potrivesc. Ce treaba are prima casa cu faptul ca se construieste? Foarte bine ca se construieste dar aia de construiesc o fac pe riscul lor si pot da faliment. Asta daca nu se gaseste vreun parlamentar populist ca Zamfart sa-i salveze si pe astia mutand pierderea pe altii.

      Cei care cumpara prin prima casa nu sunt obligati sa cumpere casa noua. Pot cumpara casa noua, ceea ce si spera dezvoltatorul si de,aia risca si investeste, dar nu e obligatoriu. 

      Daca cumpaea casa noua e ajutat indirect si dezvoltatorul, dar nu despre asta e prima casa ci despre ajutarea celor care nu au gaeantii si avans mare sa nu mai stea cuchirie. Cat de greu trebuie sa fie sa pricepi ceva atat de banal? Ce trwaba are prima casa cu faptul ca vorbesti tu in strainatate si afli cum se traieste acolo??? Esti normal, man.? Panica daca o fi este in grajd, nu altundeva. 

      In mintea ta nu mai exista tineri in Romania, nu?:)))) Astia 30.000 care au luat cu P.C. anul asta sunt doar o himera, nu?:))))))))

      Nesemnificativ la nivel de tara. 200 000 tineri termina liceu/an.

      Ma rog, bateti campii cat vreti din cei care termina liceul (oricum in continuua scadere de la an la an, stiti voi raportul natalitate vs mortalitate) cati dintre ei dupa liceu se gandesc sa isi cumpere o casa ? cati sunt asa de avantajati sa isi gaseasca un loc de munca in conditiile in care rata somajului este preponderenta in randul tinerilor de la 15-24 ani ??!?!?1 sunteti puerili si malitiosi, dar deh e mai usor sa mintim si sa spalam bani PRIN ORICE MIJLOACE, si asa tot ca fapt divers DE CE NAIBA S-O FI MODIFICAT LEGEAN ANL FIX ACUM ???? adica cel executat silit va avea intaietate la chiria de 10% din venit in baza unui contract pe 5 ani. Si oare cum Vor fi trecute casele executate in SISTEMUL ANL ??? or fi din PC ?? sau A doua casa? si tot asa ca fapt divers DE CE NU a mers si programul prima masina ??? tot somn pentru voi?? tot somn bravos natiune.

      Probabil din astia 30j de mii ar trebuii un raport de la BNR-eaua care sa explice cati sunt peste 30j da ani trecuti si care au fost coplatitori la un alt credit prima casa, si care este statutul lor adica daca au divortat sau daca au copii, pe urma intradevar pot dormii linistit, in rest fresh can-can ala Deutche Bank assts 43 trilioane da dolari si "activie" de 18spe miliarde un raport asa de mic pffff e nebunie in grajd la mine :D

      S-o imbatat zatalu' ?

    Foaie lină, păr la ceas,

    Activul mi-i proptit de stat, 

    Creditele NINJA-s garantate, 

    BNR, CCR și ANPC, 

    Mafie, 

    Banca mamă nu mă lasă, 

    Profiturile-s consultanță, 

    Postacii-s trei la leu. 

    Ungaria și Polonia, 

    UK și Italia, 

    Grecia și România.

    1. Hahaha

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      Kolo unsoarea. Unde ai fost? La Beciul Domnesc savurand o mazare?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb