Programul verde din Marea Britanie, alt lucru de mântuială

Biroul Naţional de Audit din Marea Britanie (NAO) este o instituţie independentă care urmăreşte modul în care sunt cheltuiţi banii publici şi raportează rezultatele Parlamentului. În această calitate, NAO a publicat recent un raport privind costurile pe care le suportă consumatorii ca urmare a aplicării politicilor de tranziţie către energia verde (n.a. "Controlling the consumer-funded costs of energy policies: The Levy Control Framework", la adresa www.nao.org.uk

Programul de stimulare a energiei verzi din Marea Britanie include trei componente: certificatele verzi (Renewables Obligation Certificates), tarifele feed-in şi contractele pentru diferenţă (Contract for Difference).

Tarifele feed-in reprezintă plăţi care se fac către gospodăriile şi firmele care produc energie din surse regenerabile nu doar pentru energia transferată în reţea, ci şi pentru cea consumată intern, iar contractele pentru diferenţă sunt contracte dintre un producător şi compania guvernamentală Low Carbon Contracts Company (LCCC), prin care se asigură producătorului diferenţa dintre preţul său de producţie şi preţul mediu de pe piaţă al electricităţii.

Sistemul tarifelor feed-in, a cărui oportunitate de aplicare se analizează şi la noi, este considerat cel mai eficient dintre toate mecanismele de susţinere a dezvoltării energiei din surse regenerabile.

Pentru a evita scăparea de sub control a costurilor impuse consumatorilor, guvernul britanic a adoptat, în 2011, un Cadru de Control al Tarifelor (Levy Control Framework, LCF), de a cărui aplicare se ocupă Ministerul Energiei şi Schimbărilor Climatice (DECC), al cărui nume a fost schimbat recent în Ministerul Afacerilor, Energiei şi Strategiei Industriale (DBEIS).

În februarie 2015, costurile anuale ale energiei verzi suportate de consumatori erau estimate la 7,1 miliarde de lire sterline, se arată în raport, în condiţiile în care limita superioară a fost stabilită la 7,6 miliarde până în 2020-2021. După 4 luni, noile estimări ale costurilor au ajuns la 9,1 miliarde de lire sterline, iar ultimele prognoze, din iulie 2016, indicau un cost de 8,7 miliarde.

"Prognozele guvernamentale, modul de alocare a cheltuielilor bugetare şi modul de abordare a incertitudinii au "Prognozele guvernamentale, modul de alocare a cheltuielilor bugetare şi modul de abordare a incertitudinii au fost slabe şi au condus la obţinerea unei valori scăzute pentru banii cheltuiţi", a declarat Amyas Morse, conducătorul NAO, într-un comunicat de presă care a însoţit lansarea raportului.

"Ministerul nu a raportat în mod regulat adevăratul impact al politicilor sale asupra facturilor de energie electrică", se mai arată în raport, iar "scăparea" are o importanţă deosebită, deoarece "relaţia dintre costurile programului şi costurile din facturi nu este directă şi transparentă". Ultimul raport guvernamental în acest sens a fost publicat în 2014.

Cum a fost posibilă o astfel de scăpare de sub control a costurilor? Raportul NAO explică "procesul" în cazul tarifelor feed-in. "Ministerul a subestimat implementarea acestora deoarece previziunile sale au depins de surse lipsite de încredere", se arată în raportul de audit. În cazul energiei solare, "modelele" de prognoză ale guvernului au pornit de la informaţii oferite de dezvoltatorii proiectelor, care "au avut motivaţia să-şi subestimeze profiturile astfel încât să obţină tarife mai mari".

În aceste condiţii, "tarifele au fost mai generoase decât cele anticipate, iar numărul proiectelor realizate a depăşit aşteptările", se mai arată în raportul NAO, unde se recomandă utilizarea unor surse independente pentru informaţiile referitoare la costuri.

Adevărata natură a LCF, aceea de a oferi doar o acoperire formală pentru autorităţi şi nu de a contribui efectiv la controlul costurilor, este reflectată şi de o altă critică a NAO: "În ciuda recomandărilor clare, ministerul nu a făcut nimic pentru a creşte transparenţa prognozelor sale, astfel încât a fost împiedicată supravegherea eficientă".

De cele mai multe ori, autorităţile guvernamentale şi-au justificat "opacitatea" prin invocarea "secretelor comerciale". Dar ce fel de secrete trebuie apărate de un solicitant de ajutoare sociale? În cazul persoanelor fizice nu se cere un dosar complet, care să justifice necesitatea acestor ajutoare?

"Îmbunătăţirea transparenţei prognozelor ar conduce la îmbunătăţirea responsabilizării în faţa Parlamentului, ar creşte încrederea investitorilor privaţi şi ar expune ipotezele modelelor unei supravegheri externe mai eficiente", se mai arată în raportul NAO.

După cum se observă, chiar şi în Marea Britanie, marşul forţat către energia verde a fost marcat de evidente conflicte de interese, care au contat prea puţin sau deloc, deoarece nu au existat costuri directe pentru cei responsabili.

Într-un articol Bloomberg se arată că "subvenţiile generoase pentru sursele de energie regenerabile au condus la creşterea rapidă a numărului de centrale solare şi eoliene". Puterea instalată a centralelor solare a ajuns la 9,2 GW în "această ţară nordică înnorată" mai precizează, uşor ironic, Bloomberg.

Din păcate, sume importante din bugetul LCF au fost alocate defectuos, după cum mai precizează NAO, deoarece "ar fi fost mult mai eficientă o altă alocare în timp a cheltuielilor, având în vedere că tehnologia panourilor solare şi a turbinelor eoliene este mult mai ieftină acum".

În aceste condiţii, majoritatea fondurilor guvernamentale alocate programelor verzi au fost deja cheltuite şi nu au mai rămas surse pentru proiectele planificate până în 2021, după cum se mai arată în raportul de audit, dar "guvernul este pe cale să-şi realizeze ambiţia de a obţine 30% din electricitate din surse regenerabile până în 2020".

Va opri acest lucru demararea unor noi proiecte, inclusiv solare, într-o ţară aflată la 54 de grade deasupra Ecuatorului? Deloc, pentru că adevăratele surse "regenerabile" nu sunt vântul sau Soarele, ci subvenţiile perpetue şi buzunarele lipite de apărare ale consumatorilor.