PROIECT ANPC Băncile nu vor mai putea modifica unilateral costurile contractelor de credit

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 4 noiembrie 2015

Băncile nu vor mai putea modifica unilateral costurile contractelor de credit

Băncile nu vor mai putea să modifice costurile contractelor de credit fără acceptul clienţilor, dacă proiectul legislativ întocmit de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va fi aprobat.

Iniţiativa, a cărei formă finală a fost realizată, are în vedere transpunerea Directivei 17/2014 privind creditele imobiliare şi urmează să fie transmisă ministerelor spre avizare.

Aceasta vine în sprijinul consumatorilor şi prevede, printre altele: "Orice notificare cu privire la modificarea conţinutului clauzelor contractuale referitoare la costuri va fi transmisă consumatorilor cu cel puţin 30 de zile calendaristice înainte de aplicarea acestora, cu excepţia situaţiilor în care consumatorul solicită modificări ale contractului care implică schimbarea costurilor, de exemplu prelungirea perioadei de creditare sau modificarea ratelor.

Consumatorul are la dispoziţie un termen de 15 zile calendaristice de la primirea notificării pentru a comunica opţiunea sa de acceptare sau de neacceptare a noilor condiţii.

Neprimirea unui răspuns din partea consumatorului în termenul menţionat anterior nu este considerată acceptare tacită şi contractul rămâne neschimbat.

În cazul în care consumatorul nu acceptă noile condiţii, creditorul nu are dreptul de a penaliza consumatorul sau de a declara creditul scadent".

Creditele nu vor mai putea fi cesionate unei entităţi care nu este prezentă pe piaţa noastră

Proiectul ANPC reglementează şi acţiunile de cesiune a creditelor, precum piaţa recuperatorilor de creanţe.

Legea va interzice externalizarea contractului de credit, a accesoriilor şi a creanţei către o entitate care nu are sediul social sau o sucursală în România, cu excepţia cazului în care consumatorul solicită în mod expres acest lucru.

Totodată, iniţiativa interzice perceperea de comisioane, dobânzi şi dobânzi penalizatoare de către entităţile de recuperare a creanţelor, dar şi perceperea de costuri aferente activităţii de recuperare de către entităţile de recuperare creanţe.

Nu va mai fi permisă utilizarea de tehnici care să hărţuiască, să oprime sau să abuzeze persoanele în legătură cu recuperarea creanţelor şi nici folosirea, în cadrul procesului de recuperare creanţe, de ameninţări sau alte tehnici agresive cu scopul vătămării fizice ori psihice a consumatorului sau a rudelor acestuia ori în ideea afectării reputaţiei sau proprietăţii.

Totodată, contactarea consumatorului, în cadrul procesului de recuperare creanţe, la locul său de muncă şi comunicarea, în legătură cu recuperarea creanţelor, cu orice altă persoană decât consumatorul, avocatul acestuia, creditorul sau avocatul creditorului vor fi interzise prin noile reglementări.

Acestea nu vor mai permite nici afişarea la uşa apartamentului/blocului de notificări/somaţii/adrese în legătură cu recuperarea creanţelor şi nici comunicarea entităţii de recuperare creanţe cu consumatorul în intervalul orar 20:00- 09:00.

În ultima vreme, au apărut tot mai multe informaţii potrivit cărora recuperatorii au început să-i hărţuiască din ce în ce mai mult pe debitori, ameninţându-le chiar şi copiii.

ANPC vine cu condiţii pe care debitorii trebuie să le îndeplinească dacă vor să fie scutiţi de întreaga datorie după vânzarea garanţiei

Creditorii se vor asigura, în baza noii legislaţii, că evaluarea unui bun imobil se realizează de către evaluatori autorizaţi, independenţi, membri ai Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor Autorizaţi din România (ANEVAR).

De asemenea, textul de lege mai prevede că debitorul nu va mai avea nimic de plată după vânzarea imobilului pus garanţie. Doar că, în forma finală a documentului, ANPC vine şi cu unele condiţii, după cum urmează: "Riscul de creditare se împarte între creditor şi consumator, iar veniturile obţinute din vânzarea garanţiei sunt suficiente pentru rambursarea totală a creditului dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii:

a) obligaţia de plată lunară depăşeşte 50% din venitul consumatorului la momentul la care acesta notifică creditorul cu privire la dorinţa de a vinde garanţia în scopul rambursării creditului;

b) bunul imobil adus în garanţie are caracter rezidenţial;

c) consumatorul nu deţine alte active suficiente pentru rambursarea sumelor datorate;

d) valoarea bunului adus în garanţie nu depăşeşte echivalentul a 150.000 de euro raportat la cursul Băncii Naţionale a României de la data achiziţiei;

e) consumatorul a trecut prin procedura prevăzută la art. 48-50 (n.r. care prevăd diverse măsuri ce pot veni în ajutorul debitorului, precum rescadenţarea sau refinanţarea creditului, reeşalonarea ratelor etc.) iar dificultatea de plată persistă.

(2) Creditorii şi executorii judecătoreşti depun toate eforturile în vederea obţinerii celui mai bun preţ pentru bunul imobil care face obiectul executării silite".

(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică oricărui codebitor, precum şi garanţilor ipotecari, dacă aceştia sunt diferiţi de consumatorul debitor".

Avocatul Gheorghe Piperea, care a iniţiat proiectul legislativ privind darea în plată, adoptat, recent, de Senat, susţine că proiectul ANPC nu-i va ajuta pe debitorii care, acum, se confruntă cu probleme la plata ratelor bancare, din mai multe motive.

Domnia sa ne-a explicat: "În primul rând că prevederile din iniţiativa ANPC nu vor fi obligatorii pentru bancă, urmând să fie aplicate numai dacă aceasta din urmă va fi de acord. De asemenea, ea va fi aplicată doar contractelor de credit care vor fi încheiate după momentul martie 2016, când ar urma să intre în vigoare. Nu în ultimul rând, prevederea respectivă pune o serie de condiţii, comparativ cu iniţiativa mea, care nu are nicio legătură cu Legea ANPC şi care, în primul rând, că nu impune niciun fel de condiţii. Efectele principale urmărite prin aplicarea proiectului aprobat de Senat sunt ca băncile să aibă grijă la modul în care fac restructurările creditelor şi să fie mai atente de acum înainte cu evaluarea riscului".

Avocatul Piperea ne-a mai spus că, în cazul proiectului pe care l-a realizat, dacă în 72 de ore banca nu răspunde solicitării clientului de a aplica aceasta lege, atunci debitorul poate merge la notar, unde, printr-un simplu act, va ceda casa băncii, scăpând, totodată, de toată datoria. Ulterior, banca poate face contestaţie.

Iniţiativa legislativă care prevede că persoanele cu datorii la bănci ar putea ceda imobilele pe care le-au pus garanţie în momentul contractării creditelor fără să mai rămână îndatorate permite, în esenţă, debitorilor care au unul sau mai multe imobile expuse unei executări silite să transfere de bună voie către creditor dreptul de proprietate asupra imobilului/imobilelor, în schimbul ştergerii restului datoriei.

10% discount la conversia creditelor, dacă valoarea monedei din contract creşte cu peste 20%, dar nu pentru împrumutaţii în CHF

În cazul în care moneda împrumutului este diferită de moneda naţională a consumatorului, consumatorul va primi avertizări periodice din partea creditorului, cel puţin atunci când cursul de schimb fluctuează cu mai mult de 20 % şi, după caz, va beneficia de dreptul să convertească moneda din contractul de credit sau posibilitatea să renegocieze condiţiile şi orice alte aranjamente aflate la dispoziţia consumatorului, în vederea limitării expunerii la riscul ratei de schimb valutar, potrivit reglementărilor întocmite de ANPC.

Proiectul arată: "În cazul aranjamentelor de reducere a riscului valutar, creditorul oferă consumatorului cel puţin una din următoarele posibilităţi:

a) reducerea marjei dobânzii;

b) reducerea comisionului de administrare.

Reducerea prevăzută la lit. a) şi b) trebuie să fie semnificativă, respectiv de cel puţin 10% din costul aferent ratei lunare.

Reducerea costurilor se aplică atunci când valoarea totală plătibilă de consumator care rămâne de rambursat sau al ratelor periodice variază cu mai mult de 20% în raport cu valoarea la care s-ar ridica dacă s-ar aplica cursul de schimb de la momentul încheierii contractului între moneda contractului de credit şi moneda naţională".

Împrumutaţii în franci elveţieni (CHF) nu vor putea beneficia de aceste prevederi, întrucât iniţiativa subliniază că "prezenta lege" intră în vigoare în data de 21 martie 2016 şi se aplică contractelor de credit încheiate după această dată.

Opinia Cititorului ( 12 )

  1. diseara in piata uuniversitati 8.30 ne vedem acolo .venim din constanta cu autocarele nu trebuie sa ramanem indiferenti fata dea acest guvern al hotiei. JOS GUVERNUL

    A SOSIT MOMENTUL SA NE LUAM TARA INAPOI DE LA ACESTI HOTI CARE AU DTSTRUS SI VANDUT ACASTA TARA.JOS SI CEL MAI MARE TALHAR ISARESCU CARE A INGROPAT TARA IN DATORII SI A NENOROCIT IMPREUNA CU BANCLE POPULATIA ACESTEI TARI .NE VEDEM DISEARA IN STRADA

    diseara vom fi mai multi si mai puternici vrem sa facem apel la jandarmerie sa nu se mai opuna in fata poporului ptr ca au si ei copii acasa si nu vrem incidente vrem sa se faca dreptate

    acum ori niciodata

    vrem o tara libera sa muncim si sa ne crestem copii nu vrem sa mai plecam din tara .trebuie sa punem oameni competenti la conducerea acestei tari nu mai vrem sa fim inrobiti la noi in tara de acesti oameni fara suflet

    ultima solutie o noua revolutie.ne vedem diseara

    romani sau trezit si nu mai pot fi opriti.STOP AJUNGE CU ABUZURILE

    diseara protest si la BNR sal dam jos si pe nenorocitu de ISARESCU care a jefuit aceasta tara mana in mana cu parlamentari

    sa vedem acum ce vor face deputatii cu legea dari in plata o vor aproba ori ba.

    ROMANIA TREZESTETE

    DACA NU IESIM ACUM IN STRADA ATUNCI CAND .NU VATI SATURAT DE ACESTI TALHARI.NOUA NE PASA

    Dar efectul : Ponta il demite pe presedintele ANPC ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb