PROIECT CNVM: Firmele de pe Rasdaq vor fi transferate pe o piaţă reglemenatată sau un sistem alternativ

F. A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 14 noiembrie 2012

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) încearcă din nou să clarifice problema pieţei Rasdaq şi propune mutarea firmelor pe o piaţă reglementată sau unul dintre sistemele alternative de tranzacţionare (ATS) din ţara noastră.

CNVM a publicat, ieri, un proiect de act cu caracter normativ în care se prevede ca firmele listate pe piaţa Rasdaq şi cele de la segmentul "Nelistate" să fie mutate pe una din pieţele reglementate sau un sistem alternativ de tranzacţionare, în caz contrar urmând să fie transferate automat pe ATS-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit Mediafax.

Potrivit proiectului, în termen de o lună de la data intării în vigoare a actului, BVB trebuie să identifice firmele care îndeplinesc condiţiile de admitere pe o piaţă reglementată.

BVB va întocmi şi transmite CNVM o listă cu societăţile respective, pe care le va informa că îndeplinesc condiţiile pentru transferul pe o piaţă reglementată.

Ulterior, conducerile firmelor vor consulta acţionarii, aceştia urmând să aleagă mutarea pe o piaţă reglementată sau pe un sistem alternativ. AGA va fi convocată în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a actului elaborat de Comisie.

Dacă se optează pentru o piaţă reglementată firma este obligată să transmită CNVM în termen de 90 de zile de la data hotărârii AGA prospectul de admitere la tranzacţionare pentru aprobare.

"În situaţia în care AGA nu aprobă iniţierea demersurilor pentru admiterea la tranzacţionare pe o piaţă reglementată autorizată de CNVM, ci tranzacţionarea pe un alt sistem alternativ de tranzacţionare decât cel al BVB, acţionarii care nu au votat în favoarea hotărârii AGA au dreptul de a se retrage din societate şi de a solicita cumpărarea acţiunilor lor de către societate", se arată în proiect.

AGA trebuie convocată, tot în termen de 90 de zile, şi de firmele care nu sunt pe lista întocmită de BVB, acţionarii urmând să stabilească pe ce sistem de tranzacţionare vor fi mutate acţiunile.

"Acţiunile societăţilor comerciale care nu au adoptat o hotărâre (...) se vor tranzacţiona pe sistemul alternativ de tranzacţionare ATS administrat de BVB şi aprobat de CNVM", se mai arată în proiect.

Comisia menţionează că încălcarea prevederilor vizate constituie contravenţie şi va fi sancţionată cu avertisment şi/sau amendă.

Astfel, firmele de pe Rasdaq pot opta între pieţele reglementate şi sistemele alternative administrate de BVB şi bursa de la Sibiu.

Totodată, un sistem alternativ de tranzacţionare ar urma să fie lansat şi de firma de brokeraj Muntenia Global Invest.

Propunerile şi observaţiile pe marginea proiectului redactat de CNVM pot fi transmise până la 12 decembrie.

CNVM a mai încercat în acest an să clarifice statutul Rasdaq, dacă este sau nu o piaţă reglemenntată, şi a propus ca toate firmele de pe Rasdaq vor fi mutate pe sistemul alternativ al Bursei. Şi atunci, BVB urma să stabilească o listă cu societăţile ce îndeplinesc condiţiile de transfer pe piaţa reglementată, acestea trebuind să consulte acţionarii cu privire la promovarea la una dintre categoriile Bursei.

Atunci, Asociaţia Investitorilor pe Piaţa de Capital (AIPC) a criticat proiectul CNVM, afirmând că nu este compatibil cu legislaţia din România şi din UE, lipsind totodată evaluarea impactului acestei propuneri.

Ulterior, controversatul om de afaceri Cătălin Chelu a decis în AGA la mai multe firme pe care le controlează menţinerea acestora pe Rasdaq şi "aprobarea opoziţiei publice, ferme a acţionarilor, pe toate canalele de comunicaţie a poziţiei de a nu se supune instrucţiunii CNVM ca societatea să fie mutată, fără acordul lor pe piaţa nereglementată ATS".

Clarificarea statutului pieţei Rasdaq este unul dintre subiectele pe care CNVM şi BVB încearcă de mai mulţi ani să le rezolve, deoarece conform unei directive europene Rasdaq nu poate fi considerată o piaţă reglementată, deşi la înfiinţare, în 1996, s-a spus că este reglementată.

Pe piaţa Rasdaq sunt listate 1.094 de societăţi, cu o capitalizare totală de 9,088 miliarde lei (2,009 miliarde euro). În ultimii şase ani, aproape jumătate din numărul de companii de pe Rasdaq s-au delistat, numărul acestora coborând de la 2.019 în anul 2007, când bursa atingea maxime istorice.

Investitorii au tranzacţionat anul trecut acţiuni de 575,3 milioane lei (135,7 milioane euro) pe piaţa Rasdaq, cu aproape 5% mai puţin decât în 2010, când operaţiunile au cumulat 605 milioane lei (143,7 milioane euro). Rulajul total este cu mult sub cel înregistrat în 2007, când a fost un vârf de 4,254 miliarde lei (1,287 miliarde euro).

Lichiditatea din acest an abia a ajuns la 190 milioane lei (42,4 milioane euro), sumă de trei ori sub cea de anul trecut.

Pe piaţa reglemenatată a BVB sunt listate în prezent acţiuni emise de 81 de companii, iar la categoria titlurilor "Nelistate" sunt 25 de firme. Rulajele au scăzut din 2007 de la 13,8 miliarde lei (4.152 miliarde euro), la 6,828 miliarde lei (1,54 miliarde euro).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb