PROIECT: Concursurile din administraţia publică centrală - suspendate până la 31 decembrie

A.G.
Ziarul BURSA #Companii / 7 iulie 2017

Concursurile din administraţia publică centrală - suspendate până la 31 decembrie

Concursurile pentru ocuparea mai multor funcţii din autorităţile administraţiei publice centrale ar putea fi suspendate până la 31 decembrie, pentru realizarea unei analize a organizării instituţionale şi a eficienţei utilizării resurselor umane, potrivit unui proiect de ordonanţă elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE).

Proiectul prevede constituirea unui Comitet interministerial pentru analiza organizării instituţionale şi a resurselor umane din administraţia publică centrală, organism consultativ, fără personalitate juridică. Comitetul are rolul de a realiza o analiză a stadiului privind organizarea instituţională şi a statelor de funcţii pentru toate autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică şi de a propune măsuri pentru eficientizarea managementului în resursele umane din administraţia publică centrală, conform notei de fundamentare a proiectului, publicat de MDRAPFE, citat de Agerpres.

Coordonarea Comitetului este asigurată de prim-ministru şi, în lipsa acestuia, de secretarul general al Guvernului.

"Pentru derularea corespunzătoare a acestui proces de analiză a funcţiilor din administraţia publică şi a pregătirii instituţiilor publice pentru aplicarea măsurilor de reformă, este necesară alocarea unui interval de timp (până la 31 decembrie 2017) în care concursurile pentru ocuparea funcţiilor din autorităţile administraţiei publice centrale să fie suspendate, pentru a putea asigura evidenţa corespunzătoare a tuturor funcţiilor publice din administraţia publică centrală", se precizează în documentul citat.

Conform proiectului de act normativ, de la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe şi până la 31 decembrie se suspendă ocuparea prin concurs a posturilor vacante din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, cu următoarele excepţii: înalţii funcţionari publici; posturile vacante din cadrul autorităţilor sau instituţiilor publice nou-înfiinţate; personalul de specialitate din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice care au ca obiect de activitate gestionarea asistenţei financiare comunitare acordate României de către UE; personalul care desfăşoară activităţi aferente Programului Naţional de Cadastru şi Carte Funciară 2015 - 2023; posturile unice, ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice; posturile diplomatice ale MAE; posturile temporar vacante; funcţiile publice de conducere generale şi specifice, funcţiile publice de conducere cu statut special şi posturile militare de conducere; posturile din cadrul aparatului sistemului judiciar; personalul încadrat la cancelaria prefectului.

Posturile pentru care au fost demarate procedurile de organizare a concursurilor, publicate în Monitorul Oficial, la data intrării în vigoare a acestei ordonanţe, pot fi ocupate în condiţiile legii. De asemenea, prin memorandum aprobat în şedinţa Guvernului, se pot organiza concursuri şi pentru ocuparea altor posturi, cu justificarea necesităţii şi cu încadrarea în cheltuielile de personal aprobate cu această destinaţie în buget, se mai arată în proiectul de ordonanţă.

În nota de fundamentare a proiectului se mai spune că pentru asigurarea implementării corespunzătoare a măsurilor de reformă în domeniul funcţiei publice, dar în special pentru asigurarea că acestea produc rezultatele aşteptate, programul de guvernare prevede necesitatea implementării unui Plan de raţionalizare a cheltuielilor publice, în cadrul căruia unul dintre piloni vizează auditul funcţiilor guvernamentale, inclusiv blocarea posturilor din administraţia publică până la 31 decembrie 2017.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Nu se mai fac concursuri, nici o problemă, găsim "noi" o soluție !

    Detașăm oameni pe perioade determinate, etc.

    Ai noștri să fie în continuare la ciolan ! :-( 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb