PROIECT DE LEGE: O parte din producţia internă de gaze va fi vândută obligatoriu pe bursă

A.C.
Companii #Energie / 7 aprilie 2014

Departamentul pentru Energie a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, astfel încât o parte din producţia de gaze să fie comercializată obligatoriu pe o piaţă centralizată.

Astfel, în legea veche se va introduce un nou articol, potrivit căruia "deţinătorii de licenţă de producţie de gaze naturale şi afiliaţii acestora sunt obligaţi să tranzacţioneze pe piaţa centralizată transparent şi nediscriminatoriu o parte din cantitatea produsă, într-un cuantum stabilit de ANRE (Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei-n.r.) pe baza reglementărilor proprii", se arată în proiect.

În nota de fundamentare se arată: "Acest demers se înscrie în intenţia Guvernului României de a încuraja formarea preţurilor din producţia internă pe baza unor mecanisme bazate pe cerere şi ofertă, în condiţii de transparenţă şi nediscriminare a participanţilor la piaţă, precum şi de a elimina intervenţiile administrative din procesul de formare a preţurilor de valorificare a gazelor naturale din producţia internă".

Oficialii Departamentului mai explică faptul că, în egală măsură, "se urmăreşte asigurarea unui rol semnificativ al pieţei gazelor naturale din România, în contextul formării pieţei unice europene de energie şi gaze naturale, şi totodată determinarea unei valori de piaţă obiective a gazelor naturale, coroborate cu sporirea eficienţei consumului acestora într-un cadru economic sustenabil care va fi definit strategic atât la nivel macroeconomic cât şi la nivel sectorial".

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9741
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2806
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9951
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.0611

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb